A MAI DISPĂRUT O STEA DE PE NEMĂRGINITA BOLTĂ A CERULUI TRANSILVAN

Iar acea STEA CĂZĂTOARE avea să fie cea de-a șasea la număr, din ultima vreme. Prima dintre ele a fost acompaniată de glasul melodios al topârcencei LUCREȚIA CIOBANU; cea de-a doua, de expresia expresivă a timbrului vocii actorului-cineast ION BESOIU; cea de-a treia, de prelunga tânguire a taragotului maramureșeanului DUMITRU FĂRCAȘ; cea de-a patra, de curajosul și patrioticul discurs scris și rostit, tipărit și versificat al mureșeanului Idicelului Sat și Idicelului Pădure, LAZĂR LĂDARIU; cea de-a cincea, de scrisul ritmat al versurilor poetului ION BRAD, din Pănadea Blajului Târnavelor; iar cea de-a ȘASEA STEA CĂZĂTOARE, și ultima dintre ele, a fost însoțită de doinirea-doinitoare a clapetelor taragotului pănădeanului-blăjan și orlățean SERGIU CIPARIU.
Mărturisesc cu nostalgie că întâmplările vieții mele mi i-au adus în cale pe fiecare dintre ei, și a fost o încântare să-i privesc, să-i ascult și să mă bucur de bucuria lor, ca și de talentul și de omenia lor omenoasă. Iar îndelungatul meu meșteșug de radioreporter, ca și cel de episodic gazetar de presă scrisă, mi-au oferit marea șansă de a aduna frânturi din gândurile lor mărturisite, din cântecele cântate de ei și din versurile recitate de vocile lor, astfel încât niciodată mintea mea nu-i va putea da uitării uitătoare.
În memoria taragotistului-poet din Orlatul Mărginimii Sibiului
”Și iarăși e greu și avem ghinion/ Și iarăși speranța ne învăluie Sfântă/ Și iarăși în
noaptea de Sfântul Ion/ E pace, iar Sergiu Cipariu ne cântă./ Și în doinele lui urcă
Vodă pe cal/ Și iar firul de iarbă își mână curajul/ Românii prin Sergiu Cipariu când
vin în Ardeal/ Pot ca să afle unde-i Orlatul și Blajul/ Și-n dulcea lumină Ardealul se
întoarce și el la Sibiu/ Și-n cântul Marii Uniri se închină/Astfel precum doar
taragoatele știu.” (Poetul Adrian Păunescu, Sibiu 1994).


Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.