◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Ciorba care a declanșat ,,PELERINAJUL ” a numeroase personalități la Bacău

O rețetă culinară care folosește, ca materie primă, burta de vită a determinat în anii ’70 – ’80 un pelerinaj spre Bacău al personalităților vremii din toată țara. Aceștia veneau adesea la Bacău să-și satisfacă o poftă gastronomică nemărginită: ospățul cu ciorbă de burtă.Ciorba de burtă nu era, în principiu, o noutate pentru bucătăria tradițională țărănească din Moldova, zonă în care creșterea bovinelor fusese o ocupație importantă de-a lungul secolelor. Probabil, mulți gurmanzi din zilele noastre se pot întreba, pe bună dreptate, după ce au consumat celebra ciorbă de burtă în sutele de restaurante românești și au apreciat-o, dar nu i-au găsit virtuți gustative de „elită”, de ce atunci actori, scriitori, oamenii de știință, specialiști în diferite domenii, dar și reprezentanți importanți ai administrației vremii participau fie la manifestări culturale, fie plecau în delegații la Bacău, cu scopul de a fi serviți cu ciorbă de burtă făcută cu o savoare unică doar într-un singur loc: fostul abator de carne, cunoscut în epocă sub numele de IRIC, adică Întreprinderea Regională de Industrializarea Cărnii.
Orice manifestare a timpului includea, ca o cerință expresă a oaspeților, acest preparat culinar. Fie că era vorba de artiști și scriitori precum Radu Beligan, Amza Pellea, Toma Caragiu, Nichita Stănescu, Nicolae Herlea, Henri Coandă, Solomon Marcus, Carmen Stănescu, Ileana Stana Ionescu, Andrei Pleșu, Marina Voica, Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, Augustin Buzura, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, ,  fie de lideri importanți ai partidului, absolut toți erau încântați dacă în meniul servit la Bacău era inclusă și ciorba de burtă. Pe care o savurau cu o bucurie manifestată fără reținere în conversațiile ce se iscau în timpul prânzului ori a cinei. Aceeași „fervoare” se citea și pe chipurile oaspeților străini aflați în tranzit ori în vizită prin municipiu. Dar asta numai dacă ciorba de burtă era produsă la IRIC, fosta Intreprindere de industralizare a cărnii.
Foarte multe persoane, inclusiv cei mai pricepuți maeștri-bucătari din cele patru-cinci restaurante cunoscute ale Bacăului acelor vremuri sau din cantinele muncitorești ale marilor unități industriale au încercat să egaleze calitățile gustative ale celebrului „patent” al ciorbei de burtă, dar fără folos.
De altfel, nu se mai știa nici cine a „brevetat” rețeta celebrei ciorbe de burtă din Bacău. Secretul „tehnicii” de realizarea a ciorbei de burtă de Bacău părea să se fi pierdut odată cu desființarea IRIC și dărâmarea cantinei. Asta până de curând când am descoperit, cu totul întâmplător, un patron de restaurant băcăuan, Emil Marcu, pe atunci tânăr „ucenic” în bucătăria IRIC. După ce și-a consolidat în ultimii trei ani afacerea proprie, acesta dorește să reînceapă fabricarea rețetei ciorbei ce a făcut faimos orașul Bacău.
Întrebarea care se pune este de ce i-au trebuit atâția ani celebrei ciorbe de burtă din Bacău pentru a fi readusă în actualitate?
„Pentru că în afară de materia primă, de dozajele acesteia, există și o tehnică unică, gândită ori aflată, cine știe cum și de unde, de nea Marcel Zigler, administratorul de atunci al cantinei IRIC, prin care se poate obține respectivul gust. Eu nu mi-am permis să trec la producerea ciorbei nu numai financiar vorbind, dar și din punct de vedere al condițiilor de realizarea a preparatului, precum și al procurării de materie primă proaspătă”, spune Emil Marcu.
Burtă de vacă se găsește acum în mai toate supermarketurile și este un produs nu numai curățat perfect, dar chiar și prefiert. Deci, este ușor de preparat pentru orice gospodină. Ingrediente precum zarzavaturi, legume, mirodenii, smântână, oțet se găsesc, de asemenea, din abundență pe piață. Atunci, de ce, în pofida numeroaselor încercări făcute după 1990, nu s-a mai obținut gustul atât de căutat în diversele restaurante, unele de elită nu numai din Bacău, dar și din țară?
După mai multe discuții și rememorări despre alte bunătățuri făcute pe vremuri la cantina IRIC Bacău, nea Emil și-a exprimat dorința de a face din ciorba de burtă autentică „un eveniment, dar și o reînnoire a acestui brand băcăuan”. Și asta, în memoria lui nea Marcel Zigler și a bunătăților create de el, potrivit lui Emil Marcu.
„Spun la plural pentru că au mai fost și alte bunătăți culinare create ori aflate de el din rețetare vechi de care s-au bucurat și doresc, sunt convins, să se mai bucure oamenii”, spune cel care păstrează secretele ce au făcut celebră bucătăria IRIC și mai puțin pe acela care le crease, Marcel Zigler, un ilustru anonim ce trebuie redescoperit.
Așadar, care este rețeta celebrei ciorbe de burtă de Bacău?
„Rețeta originală, care a atras atenția nu numai gurmanzilor, are două mari secrete. Unul reieșind din compoziția fierturii și un altul din modul tehnic de realizare a acesteia”, spune enigmatic Emil Marcu, îndreptându-și pașii către o incintă din grădina, foarte frumoasă în sezonul cald, din spatele restaurantului. Acolo se află niște pirostrii, fixând un ceaun de dimensiuni foarte mari.
„Da, acesta este și secretul tehnic al obținerii ciorbei de burtă. Fiertură în vas de capacitate foarte mare, la foc mic, timp de mai multe ore. Cine își mai permite astăzi, tânjind după economie de combustibil și timp, dar și de câștiguri rapide și sigure să pună conținutul fierturii de cu seară, să-l supravegheze timp de câteva ore, pentru ca dimineața să adauge ingredientele ce nu suportă decât timpi mici de fierbere ori chiar doar un clocot. Îți spun eu, nimeni. Suntem în epoca câștigului rapid, a aspectului estetic din farfurie, nu și a calității și gustului a ceea ce mâncăm. Poate greșesc, dar cred că se poate vorbi de snobism în gastronomie”, afirmă Emil Marcu.
Dar, totuși, care este rețeta?
„Acesta reprezintă partea care asigură unicitatea, respectiv faima gustului ce producea pelerinaje la Bacău. În recipientul mare, seara — dar oare să o spun?, hai se o spun! — se introduceau în apă oase de vită provenind din toate părțile scheletului animalului și se lăsau la fiert până dimineața. Cineva avea grijă să mai adauge apă când aceasta scădea prea mult. Dimineața, se punea în respectiva fiertură burta de vită foarte bine curățată și tăiată în șuvițe subțiri și lungi de cinci-zece centimetri. Astăzi există instrumente care fac ușoară operațiunea, dar în urmă cu 40 de ani curățatul și tranșarea se efectuau manual și cereau mult efort, îndemânare și personal. În compoziția astfel obținută după încă vreo două ore de fiert la cazan, se adăugau legume, morcovi, țelină și pătrunjel, date prin răzătoare, precum și câteva mirodenii inclusiv din zonă, a căror nume nu aș dori să-l rostesc păstrându-l până voi reuși să readuc ciorba de burtă autentică pe piață”, dezvăluie interlocutorul rețeta.
El adaugă că din acel moment al preparării se punea „smântână și oțet de mere, obținut din fructele din livada ce mărginea cantina IRIC”. În final, se punea pătrunjel și leuștean, după gust.
„În mare, cam asta era rețeta. Dar, cred că în ea cei ce lucrau la bucătăria cantinei IRIC ‘puneau’ și ceva din bucuria lor, potențată de satisfacția consumatorilor, de a oferi un aliment gust și hrănitor. După o asemenea ciorbă de burtă parcă nici nu îți mai venea să mânănci ceva, ci doar să-i adaugi o țuică bătrână ori aroma unui vin alb sec și multă conversație”, mai spune Emil Marcu.
El crede, însă, că are o mare problemă de rezolvat pentru a face din nou celebra ciorbă de burtă și anume obținerea cu regularitate de oase proaspete de vită, deoarece prin desființarea multor ferme de bovine din zonă, abatoarele, inclusiv IRIC, și-au închis porțile, iar particularii fac tăieri sporadice de vite.
Astăzi, o mare parte din clădirile abatorului de carne din Bacău au fost transformate în fabrici de produse din carne importată, ca urmare a închiderii a numeroase ferme de bovine din zonă, cantina IRIC a fost dărâmată, iar livada și grădina de legume desființate.
„Chiar dacă astăzi se consumă ciorbă de burtă în sute de restaurante românești, sunt singur că ar fi o mare surpriză, dar și o mare plăcere pentru cei ce au mâncat ciorbă de burtă la IRIC Bacău să retrăiască aroma gustului său unic. Cum sunt convins că o mare afluență de consumatori ar avea și un alte produse pe care le-am inventat ori reinventat din gastronomia veche românească, aici la Bacău”, a declarat, la rândul său, pentru AGERPRES, Mihai Dragomir, fostul director al Abatorului de carne din Bacău.
El este cel care a introdus, în circuit industrial, în România „Salamul de Sibiu”, produs al cărui pondere pe piață în România este deținută în prezent de firma băcăuană „Agricola”, dar și cel care atenționa prin anii ’80 asupra pericolului cel îl reprezentau, pentru sănătatea omului, aditivii alimentari.
Lăudând ciorba de burtă de la IRIC, Mihai Dragomir spune că aceasta mai poate fi obținută, la prețuri accesibile, „dar nu mai este cine să aibă și răbdarea și dragostea să o facă”.
„Pentru că ‘master-chefii’ actuali nu mai gătesc pentru stomac, ci pentru ochi. Dacă nu este așa, le lansez, iată, o provocare: faceți ciorbă și rasol de burtă după rețeta IRIC. Dacă o vor face nu vor răspunde doar unei provocări, ci vor avea și satisfacția aprecierii oamenilor, chiar și a celor pentru care aspectul exterior este mai impresionat decât cel al gustului”, afirmă Mihai Dragomir.

CORNEL CEPARIU / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *