default-logo

Realitate augmentată

Realitate augmentată

soarele era mai albastru decât de obicei
trecea un cal călare prin visul meu care se repeta obsesiv
mă gândeam că nu ți-am mai scris demult dar la ce bun
acum cu noile tehnologii mi-e din ce în ce mai greu
să-mi pun sufletul într-un whatsapp sau în emoticoane
cât o mai fi prețul omului prin bazare și la marile burse
cu cât s-or mai vinde iluziile și speranțele mă tot întreb
fără nicio noimă de câteva zile încoace

 

și cu toate acestea soarele apune soarele răsare
trimitem avioane de hârtie către stele și zodiacuri
doar-doar o veni de acolo vreo veste pe care o așteptăm
mai izbucnesc uneori incendii pe cerul nebuniei
zboară păsări spre țările amintirilor și nu se mai întorc
trăim într-un tablou impresionist din tușe șterse
în care culorile se amestecă se pierd una într-alta
iar iubirea și ura una devin sub penelul maestrului
căruia cu un cuvânt ridicol îi spunem destin

 

și parcă ți-aș mai scrie o scrisoare câteva rânduri măcar
in the old fashioned way cu pixul pe hârtie de duzină
dar nu mai știu nici poșta nici destinatarul nici adresa
nici autorul nu mai e ce a fost și de fapt poate că e mai bine
să aștept realitatea augmentată care vine peste noi
într-un deceniu cel mult după cum ne spune zuckerberg
și atunci nu va mai fi nevoie să ne scriem să ne întâlnim
vom fi împreună oricând doar cu un touch ori un gând
iubirea și ura vor fi obsolete things fantasme ale trecutului
iar soarele va lua tot mai mult culoarea viselor noastre

 

Sorin Ivan / UZPR

https://www.facebook.com/profile.php?id=100004506601016

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.