Acasă…

…Aici timpul e tânăr şi bătrân. Nu are început şi nici sfârşit. Aici zidurile au fost martori la anii tăi tineri şi ţi-au încălzit sufletul. Aici totul îţi aminteşte de tine… până şi peretele plin cu însemne, când ai încercat pentru prima dată să-l desenezi cu pixul. Şi raftul cu aceleaşi cărţi, şi peretele cu aceleaşi icoane, martore şi ele la toată copilăria ta. Care nu de puţine ori parcă te-au mustrat sau ţi-au zâmbit, când ai ştiut să te rogi la ele, chiar şi cu o singură privire. Aici fiecare zi a fost cea mai bună, fără să te gândeşti că mâine s-ar putea să nu mai fie la fel de bună. Pentru că timpul dintre aceşti pereţi e şters din calendare şi orice clipă e ca o pasăre care se-ntoarce mereu la cuib, revenind din nou la tine. Aici nu vrei să creşti mai mare şi nici părinţii să îmbătrânească. Mama ţi se pare cea mai frumoasă mamă, iar tata – omul cel mai bun. Şi atunci, nu faci decât să colecţionezi toate cuvintele bune pe care le-auzi. Ca mai apoi, să le poţi scoate din amintire, şi cu ele să învingi tristeţile lumii. Aici îmbătrâneşti, dar nu te simţi bătrân. Decât atunci când o regăseşti pustie… Abia în acele clipe îţi dai seama că timpul a îmbătrânit şi el, iar lucrurile care cândva te-au ţinut minte te-au uitat şi ele…

 

Doina DABIJA / UZPR Chișinău

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.