Serata ˝Eminescu jurnalistul˝ din 14 ianuarie 2020

Marți, 14 ianuarie, la ora 17,00, sala mare a Institutului Cultural Român devenise neîncăpătoare pentru asistența sosită să  urmărească programul bogat, ce fusese anunțat pe afișul Seratei dedicate împlinirii a 170 de ani de la nașterea  lui Mihai Eminescu, devenită din 2015 și ”Ziua Culturii Naționale”.

Salutând invitații, președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan anunță că s-a intrat în al șaptelea an de când se organizează aceste serate, la inițiativa unui grup de jurnaliști, și invită pe unul dintre inițiatori, pe Miron Manega, să prezinte extrasul ales dintr-unul din articolele lui Eminescu, acesta referindu-se la intervalul mult prea larg în care se adoptă o lege, de la propunere până la aplicabilitate, ironic înșirând generații de la bunic la nepot, aspect cu care se confruntă și actualitatea.  ( Timpul, 8 mai 1881). Moderatorul menționează că jurnalistul Miron Manega a scris versurile pentru care s-a compus și partitura muzicală devenind imnul jurnalistului, înregistrare care este pusă în undă cu proiectarea versurilor .

Președintele UZPR trece la obiectivul  principal al seratei, constând din convorbiri jurnalistice, cu prezentarea a doi jurnaliști seniori : D-na. Simona Ionescu de la Evenimentul zilei , despre care vorbește Miron Manega, subliniind profesionalismul și consecvența jurnalistei care dezvoltă parcursul său profesional, arătând și dificultățile pe care presa scrisă le întâmpină în concurență cu cea on–line, mai curând preferată de cei tineri. I se apreciază jurnalistei fidelitatea, consecvența sa, și atașamentul față de jurnalism, așa cum a învățat de la maeștrii care au format-o.

Al doilea laureat este jurnalistul Dumitru Manolache de la publicația ”Lumina” a Patriarhiei Române, o publicație care nu relatează doar aspecte al activităților și evenimentelor specifice, ci și pagini de istorie, cultură și informații de actualitate.

 

Un alt laureat al Seratei a fost Giani Florescu, românul care trăiește în Spania, în ținutul Andaluziei și care a înființat o asociație a românilor prin activitățile căreia păstrează tradițiile, obiceiurile românești, invită la lectură și dezbatere și asigură cursuri de limba română pentru copiii români născuți în Spania. 

La cererea sa, Gen. Mircea Chelaru  declară că nu este eminescolog, ci un aplicant al promovării operei lui Eminescu, aduce la cunoștința publicului că a făcut parte din grupul de inițiativă care a propus instituirea Zilei Culturii Naționale. Fiind prezent în fiecare an la mormântul lui  Mihai Eminescu, la 15 ianuarie, la slujba de pomenire, a constatat că cei prezenți nu respectă mormintele din jurul celui omagiat, ceea ce este un act de lipsă de considerație și propune ca săptămâna ce precede ziua Culturii Naționale să fie dedicată tuturor marilor contributori la cultura națională, parte din patrimoniul universal. Propunerea este aplaudată semnificând acordul publicului prezent.

Invitatul surpriză este actorul Dorel Vișan, o persoană profund atașată de acest simbol al culturii,  poetul și jurnalistul Mihai Eminescu, povestind o istorioară, cum, prin însușirile sale, el este chiar sufletul neamului românesc. Caracterul artistului Dorel Vișan s-a șlefuit sub oblăduire religioasă, el însuși ajungând să creeze psalmi și chiar să concureze  la un concurs de texte sacre, organizat de Statul Papal, având chiar deschiderea de a ne prezenta una din creațiile sale.

Cu adevărat legat de neam și țară, actorul ne propune un fragment din lucrarea dramatică scrisă de Eminescu, la doar 18 ani, Decebal, și ne recită un monolog.

Și pentru că Eminescu era atât de legat de tradiția neamului său, cu respect pentru credință, el aparținând deopotrivă românilor, celor de-o parte și de alta a Prutului, de la Chișinău ne încântă cu vocea sa și talentul de a interpreta în zece limbi cântece pe versurile lui Eminescu, Lenuța Burghilă, proaspăt cetățean român. De mult succes s-a bucurat și grupul psaltic de muzică bizantină ˝Tronos˝, condus de părintele arhidiacon Mihai Bucă, prin  interpretarea mai multor lucrări originale și chiar cu lucrări poetice.

Surprizele au fost greu de oprit, moderatorul invită pe împătimitul jurnalist de radio,  Viorel Popescu, mulți ani director al postului ”România actualități”, să ofere autografe pe recentul volum ” Baricada Radio, 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989”, apărută în Editura UZPR.

                                                                              Clementina Timuș / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. l.c. Reply

    SUPERB!

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.