default-logo

Calculul pensiei individuale, începând cu 1 septembrie 2020, după creşterea cu 40%

Fiecare din cei circa şase milioane de pensionari sunt direct interesaţi să ştie cum să-și calculeze singur cât îi va fi pensia,începând cu 1 septembrie 2020, după creşterea cu 40%.

Aşa după cum se va vedea din cele de mai jos, calculul este foarte uşor, printr-o simplă operaţiune aritmetică de înmulţire.

Prin „Legea nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 563 din 9 iulie 2019, prin art. 85 şi art. 86 alin. (1) şi (2) se prevede (sublinierile îmi aparţin):

„Art. 85. (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.

(2) La determinarea cuantumului pensiei conform alin. (1) fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.

Art. 86. (1) Valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 85 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv 25.

(2) Valorile punctului de pensie sunt următoarele:

  1. a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
  2. b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
  3. c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.”

Deci, începând cu 1 septembrie 2020, valora punctului de pensie va creşte de la 1.265 de lei la 1.775 de lei.

Orice cetăţean, care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 septembrie 20, va proceda conform uneia dintre cele două variante de calcul prezentate mai jos sau, pentru a fi mai sigur, poate aplica ambele variante de calcul.

Varianta de calcul nr. 1.

Se înmulţeşte pensia existentă până la 31 august 2020, cu 1,40.

Raportând

(1) valoarea punctului de pensie,de 1.775 de lei, cât este după 1 septembrie 2020, la

(2) valoarea punctului de pensie,de 1.265 de lei, cât este până la 1 septembrie 2020,

rezultă indicele 1,40care, procentual, se exprimă printr-o creştere de 40%.

Deci, în modul cel mai simplu, orice cetăţean care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 septembrie 2020, îşi va înmulţi pensia pe care o are până la 31 august 2020, cu 1,40.

Exemple pentru varianta 1.

O pensie, care până la 31 august 2020 a fost de 2.500 de lei, începând cu 1 septembrie 2019 va fi de 2.500 x 1,40 = 3.500 de lei.

Pensia fiind de peste 2.000 de lei este supusă impozitului de 10%.

Conform Codului fiscal, în cazul fiecărei pensii care depăşeşte 2.000 de lei, pentru sumele care depăşesc 2.000 de lei (deci numai pentru ceea ce depăşesc 2.000 de lei) se datorează un „impozit pe venitul din pensie”, care se calculează cu cota de 10%.

Problema fiind foarte importantă, revin și precizez faptul că, numai și numai pentru pensiile care depăşesc 2.000 de lei, se calculează impozit cu cota de 10% din ceea ce depăşeşte această sumă (de 2000 de lei).

Pensia fiind de 3.500 de lei, deci de peste 2.000 de lei, cei 1.500 de lei care depăşesc 2.000 de lei, se supun impozitului cu 10%.

Începând cu 1 februarie 2017, contribuţia pentru asigurările de sănătate (CASS) nu se mai reţine din pensie ci se suportă de la bugetul de stat.

Varianta de calcul nr. 2.

Se va înmulţi numărul de puncte pe care îl are pensionarul cu valoarea

punctului de pensie aplicabil după data de 1 septembrie 2020, care este de 1.775 de lei.

Numărul de puncte pe care îl are fiecare pensionar (care este diferit de la un pensionar la altul) este înscris

1) atât pe fiecare cupon de pensie lunar, pe ultimul rând de jos, în stânga,

2) cât şi în „Decizia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă” a fiecărui pensionar,în josul paginii, în al III-lea rând de jos în sus:

„G. Puncte realizate

  1. Punctajul mediu anual: . . . ”.

Valoarea punctului de pensie, care este acelaşi pentru toţi pensionarii, este de 1.775 de lei începând cu 1 septembrie 2020.

Exemplu pentru varianta 2.

Pe un cupon de pensie este înscris „Număr puncte: 1,52727”.

Începând cu 1 septembrie 2020, pensia= număr puncte de pensie, de 1,52727 x valoarea punctului de pensie, de 1.775 de lei = 1,52727 x 1.775 = 2.711 lei.

Temeiul legal.

Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial  nr. 852 din 20 decembrie 2010, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011. Legea nr. 263/2010 este în vigoare până în data de 1 septembrie 2021, cu excepţiaart. 102 şi art. 149 alin. (1) şi (2) care au fost abrogate începând cu 12 iulie 2019 în baza art. 182 alin. (1) lit. c) și a art. 183 alin. (1) din Legea nr. 127/2019.Din Legea nr. 263/2010 în acest articol s-au folosit următoarele prevederi legale: art. 86, alin. (2), lit. a) și art. 94, alin. (1).

Legea nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial  nr. 563 din 9 iulie 2019, în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2021, cu excepţia:

  1. a) art. 86 alin. (2) lit. a), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2019;
  2. b) art. 86 alin. (2) lit. b), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2020;
  3. c) art. 139, art. 145, art. 148 alin. (2), art. 157 alin. (2) şi (5) şi art. 183 alin. (1), care au intrat în vigoare la 12 iulie 2019 în baza art. 182 alin. (1) lit. c) și a art. 183 alin. (1) din această lege.

Din Legea nr. 127/2019 în acest articol s-au folosit următoarele prevederi legale: art. 85, alin (1); art. 86, alin. (2), lit. b) și alin. (3).

Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1116 din 29 decembrie 2018, art. 31.

     Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.