CULT  ȘI  CULTURĂ / COPIII LA MÂNĂSTIREA COMANA

 Mânăstirea Comana din județul Giurgiu, aproape de București,  este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute centre monahale din România și din întreaga Ortodoxie.

    Ea a fost ctitorită de domnitorul erou Vlad Țepeș în 1461, ca o mânăstire cetate de apărare.

    Ulterior domnitorul Radu al XI-lea Șerban Basarab   (1602-1611), un demn urmaș al lui Mihai Viteazul, a renovat-o și întărit-o.

    Pe timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) mânăstirea Comana a fost unul dintre principalele centre religioase ale Țării Românești.

    Aici și-a făcut ucenicia și a răspuns de bibliotecă Sfântul Ierarh  Sava Brancovici Mărturisitorul, viitor Mitropolit al Ardealului, martirizat pentru credința sa ortodoxă.

    Aici se află mormintele sfinte ale unor personalități istorice precum: Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul și domnitorul Radu al XI-lea Șerban Basarab. Se află și mormintele câtorva membri ai  familiei boierești și domnești a Cantacuzinilor.

     În incinta mânăstirii a fost edificat mausoleul eroilor români căzuți în luptele de pe Neajlov în Primul Război Mondial.

     În zilele noastre mânăstirea, renovată prin grija  Prea Sfințitului Părinte Ambrozie Episcopul Giurgiului și a monahilor care viețuiesc într-însa sub ascultarea Prea Cuviosului Părinte Stareț Mihail, este una dintre cele mai frumoase din întreaga țară.

     Joi 19 decembrie, o zi plină de lumină.

     Ne pregătim sufletește  de întâmpinarea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos.

     Nu este zăpadă , așa cum ne-am obișnuit din moși strămoși, dar spiritul  Crăciunului se simte peste tot.

     Mânăstirea Comana este pregătită să primească grupuri de colindători.

     În dimineața acestei zile, cei 35 de elevi din clasa a IV-a B de la Școala Nr, 79 din București, împreună cu profesoara lor, doamna Camelia Ristea, și cu numeroși părinți au intrat în curtea mânăstirii.

     Ei nu se aflau aici pentru prima dată. Ei vin la Comana de pe la 6-7 ani împreună cu profesoara lor la Sfintele Sărbători de Paști, de Crăciun, de ziua mamei precum și în vacanța de vară, în tabăra organizată la mânăstire.

    Prea cuviosul stareț Mihail Muscariu îi aștepta.

    La etaj, la intrarea în biblioteca somptuoasă, plină de cărți frumoase, de o excepțională valoare istorică, teologică și literară, sub bradul împodobit, erau așezate 35 de pachete cadou.

      Musafirii au fost invitați în bibliotecă unde, în uniformă de gală,  îi aștepta domnul  Radu Theodoru, general de aviație , personalitate ilustră  a armatei române și a literaturii noastre, autor de romane istorice și de piese de teatru .

    Copiii și părinții au avut așadar șansa de a-l asculta pe domnul general, veteran de război, vorbind despre eroii neamului românesc.

   După ora de istorie a sosit  momentul colindelor.  Toți cei 35 de elevi veniți la mânăstire, formează corul Karisma.

     Ei au venit însoțiți  și de doamna  Angelica Baciu, membră a corului Madrigal. Doamna Baciu  îi pregătește și îi dirijează pe copii.

   În prezența prea cuviosului părinte stareț Mihail, a unor viețuitori din mânăstire, a  părinților și a altor invitați, copiii au interpretat colinde românești vechi dar și unele mai noi, pe care le știam din repertoriul corului Madrigal.

    Au cântat deasemenea câteva colinde  în franceză, germană și engleză.

   Împreună cu soțul meu, scriitorul Mihail Diaconescu, i-am aplaudat din toată inima.

   După colinde, subsemnata le-am oferit câteva piese la pianul adus special de la București.

    Copiii au cântat cu mine Moș Crăciun, Ciobănașul și Noapte liniștită (Stille Nacht).

   O surpriză plăcută a fost atunci când la pian s-au așezat pe rând, câteva fetițe frumoase și delicate. Elevele Timea Stan, Beatrice Ciobanu și Timea Toth au cântat la două și la patru mâini, cu eleganță, dezinvoltură și precizie. Erau obișnuite cu publicul, pentru că participă adeseori la concursuri și concerte.

     Din relatările doamnei profesoare Camelia Ristea am înțeles că acești copii sunt crescuți, iubiți și educați de părinții lor, interesați nu numai de  învățătură, ci și de domeniul științific, artistic , sportiv. Pe lângă olimpiade și concursuri școlare copiii participă la vizite și excursii pe teme de istorie, geografie , literatură, artă.

    Acești copii, crescuți de părinți cu dragoste de neam și de țară, au avut șansa întâlnirii la școală,  cu doamna profesoară Camelia Ristea , un model de dăruire în actul complex al instruirii  și educației.

   După primirea darurilor oferite copiilor de cuvioșii monahi, am fost invitați cu toții la masă în trapeza mânăstirii, o sală cu o impresionantă arhitectură interioară.

   Când am coborât în curte, gata de plecare,  un alt grup de copii însoțiți de profesori, se pregătea să colinde.

   Mânăstirea Comana ilustrează, prin toate manifestările ei publice, relația străveche și atotputernică dintre cult și cultură.

   Inchei aceste rânduri cu o urare.

   Viețuitorilor din Sfânta mânăstire Comana, copiilor care au colindat, profesoarei lor, doamnei dirijor care i-a pregătit, părinților care i-au însoțit, domnului general Radu Theodoru  și celor care citesc această relatare le adresez străvechea urare creștinească și românească – La mulți  ani!

CORINA VLAD DIACONESCU / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.