default-logo

Prima reacție a Simonei Halep după victoria cu Jennifer Brady

Simona Halep – Jennifer Brady 7-6, 6-1 | Numărul 3 mondial a început perfect la Australian Open, chiar dacă o ușoară accidentare i-a dat bătăi de cap. La finalul meciului cu Brady, Halep a spus că se simte foarte bine la Melbourne.

Halep recunoaște că a început mai greu meciul, dar s-a redresat în setul secund: „A fost un meci dificil. Am mai jucat acum câteva luni și am ajuns până la setul decisiv. Mă bucur că am trecut de acest meci, aștept turul următor. Mă simt foarte bine în Australia, îmi place să joc aici.

În setul al doilea mi-am găsit ritmul mai bine, am reușit s-o plimb mai mult pe teren. Am fost mai puternică și m-am descurcat mai bine în setul secund. E foarte bine că îl am pe Darren înapoi echipa mea”, a spus Halep, la finalul partidei cu Brady.

Simona Halep a urcat pe podium în clasamentul WTA, chiar înainte de Australian Open

Înaintea meciului cu Brady, Simona a urcat pe locul 3, cu 5561 de puncte, făcând astfel rocada cu Naomi Osaka.

Sorana Cîrstea, care a trecut în primul tur de la Australian Open de Barbora Strycova, scor 6-2, 7-6, se află pe locul 74 în clasamentul WTA, dat publicității chiar în ziua în care a început primul Grand Slam al anului.

Pe lângă cele două sportive, în top 100 WTA se mai află și Ana Bogdan, care ocupă locul 98. Bianca Andreescu, canadianca cu origini românești, se află pe locul 6, cu 4935 de puncte. Câștigătoarea de la US Open nu evoluează la Australian Open.

digisport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.