Mihai Maxim la 80 de ani

            Ce vârstă frumoasă! Ce vârstă frumoasă pentru cineva care a trăit și trăiește frumos nu numai pentru el, ci și pentru cei din jur, pentru familie, rude, pentru prieteni, pentru cititorii săi. Ce vârstă frumoasă pentru cineva care, de la vârste fragede, a învățat să prețuiască și să respecte viața. Care a înțeles că  nu e de ajuns să ceri tot timpul câte ceva de la viață, că trebuie și tu să-i porți de grijă, să o înțelegi și să mergi în rând cu ea. Nici să i-o iei înainte, dar nici să rămâi pe urmă. Este ideea pe care ne-o va traduce în romanul ”Egoismul unui vis”. Ne-o traduce traducătorul Mihai Maxim, cel care tălmăcise între anii 1997 – 2012 opt cărți din limba rusă: Viaţa intimă a lui Hitler, de G. Hlebnikov;  Atentat la Preşedinte, de A. Voronin; Viaţa intimă a lui Dostoievski, de  A. Enko; Confesiunile Verei Davâdova, iubita lui Stalin, de L. Handlin ; KGB în smoking, de Vera Malţeva; Mareşalul Malinovski, ostaşul Patriei, de A. Marcenko și O mie şi una de zile din viaţa lui Hruşciov, de O. Grinevski, lucrări pentru care, în 2006, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România.

            Născut în 1940 în comuna Manoleasa, satul Bod, din județul Botoşani, în casa unor oameni simpli, Mihai Maxim a înotat cu hotărâre în valurile vieții, uneori împotriva lor, dar cu seninătatea pe care ți-o dă convingerea că aceasta îți este menirea și că altă cale nu există. A atins țărmuri îndepărtate, unele care, în copilărie, îi păreau menite numai celor favorizați de soartă. Și soarta, bine ținută în mâini de tânărul Mihai, l-a favorizat și pe ambițiosul și talentatul Maxim. A absolvit Liceul A.T. Laurian din Botoșani, Facultatea de Filologie (Secția Limba Rusă – Limba Română) de la Iași și Facultatea de Limbi Romanice (Secția Limba Franceză – Limba Română) din București. În 1986 a obținut titlul de doctor în filologie al Universității din București cu tema „Maxim Gorki și literatura franceză”, iar mai târziu, la deplină maturitate profesională, în calitate de diplomat, să reprezinte România pe lângă autoritățile de la Moscova, timp de mai mulți ani.

            Din 2006 încoace, consacratul și talentatul traducător Mihai Maxim începe să fie bântuit de gândul unui alt gen de traducere. Unul și mai greu și mai lunecos decât traducerile din operele gata scrise ale unor scriitori străini. Traducerea sentimentelor și gândurilor proprii, ale experiențelor sale trăite în particular, expunerea lor în limbajul universal al trăirilor generale resimțite nelămurit sau pregnant de către toți cititorii săi, fiecare în felul său.

Așa apare în 2007 prima sa carte, ”Satul de sub ape”, povestea dramatică a satului natal, Bold, înghițit de apele acumulării barajului de la Stânca – Costeşti. Odată cu dispariția satului, Mihai Maxim conștientizează nostalgic și scufundarea în apele vremii a copilăriei sale: locul de naştere, casa copilăriei, grajdul, grădina cu flori, rândul de nuci, via, cireşul cu prepeleacul unde în vacanţă se refugia cu o carte în mână,— poarta din vale la care îl aştepta mama când venea de la şcoală, şcoala cu dascălii ei, biserica unde s-au cununat părinţii și unde a fost botezat el.

În 2015 publică cea de a doua carte, ”Scutul de speranță” unde amintirile copilăriei, imaginea părinților, în principal a mamei sale, Speranța, i-au servit pe parcursul vieții drept pavăză împotriva greutăților. Cu scutul Speranței în suflet, autorul urcă treptele cunoașterii și ale trăirii sale, fie printre străini, măcinat de dorul de acasă, fie printre cei apropiați, părtași ai sentimentelor sale, înconjurat întotdeauna de speranța primită moștenire neprețuită de la mama sa, prea de tânără trecută dincolo de cele lumești.

În 2017, Mihai Maxim deschide o ”Fereastră spre altădată” cu romanul purtând acest nume, în care, solidar cu toți tinerii din lume, ne amintește ce frumoasă e tinerețea. Tratând eterna și inepuizabila temă a iubirii, autorul folosește o tehnică inedită scrutând trecutul printr-o fereastră cu două canaturi din care privește povestea iubirii în mod complementar, ca pe o combinație chimică de aceleași elemente, din care, datorită condițiilor, a catalizatorilor și inhibitorilor rezultă două produse diferite, unul mai frumos decât altul.

În ”Egoismul unui vis”, apărut în 2019, autorul ne menține pe același tărâm fermecat al iubirii, iubire ca boboc al sufletului înflorit în toată splendoarea sa și aparent de nezdruncinat, dar, în realitate, fragil și delicat, necesitând îngrijire permanentă pentru a nu se ofili. Cartea este impresionantă și a impresionat până și pe corifeii Uniunii Scriitorilor din România, care în anul 2017 i-au acordat premiul de literatură pentru tineret.

            Pentru toate sentimentele pe care Mihai Maxim ni le-a tradus din sufletul său cu naturalețe, căldură, înțelegere și pe care le-a expus cu talent și dăruire în întreaga sa operă, operă care pe lângă cele enumerate cuprinde și un impresionant număr de articole, eseuri, cronici, proze scurte, evocări, îi urăm cu mulțumire

            La mulți ani!

                                                                                   Ovidiu M. Curea / UZPR

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.