default-logo

114 ani de la nașterea lui Geo Bogza

Pe 6 februarie 1908 se naște la Blejoi Gheorghe Bogza, viitorul scriitor Geo Bogza, fiul lui Alexandru Bogza și al Elenei Rhea Silvia. Este jurnalist, poet, publicist, teoretician al avangardei, scriitor român.

Școala primară o face la Ploiești între anii 1915-1919 la Școala primară nr.5. Între anii 1921-1925 este elev la școala din Galați,  și apoi la  Constanța. În anul 1926 se stabilește la Buștenari, județul Prahova, unde se căsătorește cu Elisabeta, iar în anul 1928, Geo Bogza editează, ca director, revista „Urmuz”. Între anii 1929-1933 colaborează la „Vremea”, „Cuvîntul liber”, „Lumea românească”, „Azi”. În anul 1948, Geo Bogza  este ales membru corespondent al Academiei Române.

Debutul literar se produce în anul 1929, cu volumul „Jurnal de sex.” În anul 1966, începe colaborarea săptămînală la revista, „Contemporanul”. În anul 1978 este ditins cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, autor al câtorva din textele lui sunt definitorii (Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al „Jurnalului de sex” la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecvența atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii ,1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, cîntăreț de amplitudine al neamului din Carpați (Cartea Oltului). A mai scris cărțile: „Oameni și carbuni în Valea Jiului”, „Porțile mareției”, „Trei călătorii în inima țării”, „Țara de piatră”, „Orion” etc.

Geo Bogza s-a manifestat de la începuturile sale literare ca un aderent fervent al avangardismului, un scriitor ce şi-a asumat propria creaţie din perspectiva trăirii intense, autentice a vieţii, dar şi prin prisma transcrierii unor experienţe inedite, necontrafăcute. Scriitorul a editat revista „Urmuz” în 1928 şi a colaborat la publicaţii ale epocii precum „Bilete de papagal” sau „Unu”. Volumele de versuri Jurnal de sex (1929) şi Poemul invectivă (1933) se remarcă prin coloritul intens al emoţiei lirice, prin intensitatea implicării eului în text.

Poetul Geo Bogza a trăit şi a scris întotdeauna cu conştiinţa că şansa lui e aceea de a-şi asuma cu luciditate propriul destin. Literatura lui porneşte aşadar dintr-un impuls demistificator şi, oricît ar părea de ciudat, în acelaşi timp întemeietor. Pe de o parte scriitorul pune sub semnul întrebării chiar resursele literaturii de a transcrie în mod autentic relieful realităţii, pentru că ar deturna conflictul „pe un plan de dulce şi scăzută înţelegere”, constituind o „lunecare comodă în satisfacţii”. Autorul crede, în spirit avangardist, că menirea artistului nu e de a „povesti” viaţa, de a reda fluxul existenţei, ci de a o trăi, scrisul devenind astfel o modalitate de acţiune şi de trăire.

„Împotrivirea, răzvrătirea sau deznădejdea sufletului cheamă în scrisul său imaginile reconfortante ale măreţiei omului şi universului, producînd liniştea, calmarea şi consolidarea spiritului”.

Debutează în 1928 cu poezia Mea culpa, în primul număr al revistei „Câmpina”, iar un an mai târziu îi apare primul volum de versuri „Jurnal de sex”. În 1929 începe colaborarea cu mai multe reviste culturale, printre care se numără „Unu” și „Bilete de papagal”, în care se semnează cu numele de George Bogza și Andre Far.

În 1933 îi apare Poemul invectivă, pentru care, un an mai târziu, este condamnat şi închis la Văcăreşti, sub acuzaţia de „pornografie”. A doua condamnare o primeşte în 1937, de această dată pentru volumul de poezii „Ioana Maria”, plângerea fiind făcută de Academia Romană.

În calitate de ziarist, realizează călătorii în Spania şi Franţa şi trimite pentru „Lumea românească” ciclul de reportaje-confesiune Tragedia poporului basc.

Din 1955 este membru al Academiei Române şi membru în Consiliul Naţional pentru Apărarea Păcii. În 1971 este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, iar în 1978 primeşte Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor. Sub semnătură lui Geo Bogza apar reportajele: Cartea Oltului (1945), Țări de piatră, de foc, de pământ (1939), Ţara de piatră (1946), Oameni şi cărbuni în Valea Jiului (1947), Veneam la vale (1942). Scriitorul se stinge din viaţă pe 14 septembrie 1993, la Spitalul Elias din București.

Spirit nonconformist, ce a refuzat dintotdeauna încremenirea în tipare şi care, totodată, şi-a asumat autenticitatea ca terapeutică a scrisului şi a existenţei, Geo Bogza ni se revelează deopotrivă ca un scriitor şi ca o conştiinţă a vremii lui.

Moare la 14 septembrie 1993, în București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.

Al. Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.