106 ani de la nașterea poetei Magda Isanos

Magda Isanos s-a născut pe 17 aprilie 1916, în capitala Moldovei, Iașiul lui Garabet Ibrăileanu și al lui Creangă. A fost fiică  a unei familii de medici. Încă din copilărie îi plăcea să citească și după Marea Unire  i-a urmat pe părinți în Moldova de peste Prut, unde a urmat liceul, la Chișinău. De altfel, faptul că mama sa era medic i-a salvat viața, căci la doar un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită. Dar, datorită devotamentului mamei este salvată, ea rămânând doar cu ușoare sechele și o sănătate fragilă.

Ulterior, a studiat dreptul și filosofia la Iași, între 1934 și 1938. Fiind licențiată în drept, a profesat avocatura pentru scurtă vreme. Așa cum spuneam la început, viitoarei poete îi plăcea să citească, în special poezie.A debutat devreme, cu două poezii publicate în revista „Licurici” a unui liceu din Chișinău. A fost o colaboratoare frecventă și a revistei „Viața Basarabiei”, care promova cu asiduitate tinerele talente și spiritul românesc..

În 1935 se căsătorește, dar, pentru scurt timp, cu Lev Panteleev, absolvent al facultății de limbi clasice, era un  fin intelectual. În studenție devine interesată de ideile de stânga, participând, în 1938, la strângeri de fonduri pentru poporul spaniol, greu încercat de crâncenul Război Civil. În paralel, va continua să scrie poezie și să colaboreze cu diverse publicații. A fost remarcată de George Călinescu, acesta invitând-o  să citească la cenaclul „Noua Junime”. În 1938 se va căsători, la Iași, cu scriitorul Eusebiu Camilar.

Din 1939 începe să profeseze ca avocată de succes, în orașul lui Cuza. După nașterea fiicei sale, Elisabeta, pe care am cunoscut-o personal, decedată acum doi ani, fiind și ea poetă, îi este descoperită o boală de inimă. Soțul, Eusebiu Camilar, se străduiește să-i publice creația poetică.

În anul 1944, după un bombardament sovietic devastator, care le distruge casa din Iași, împreună cu majoritatea manuscriselor, se refugiază la București, unde avea să se stingă, la doar 29 de ani, în casa părinților ei din strada Popa Nan.

Cu toate că a trăit așa de puțin, a scris o poezie de mare calitate, din care amintim volumele „Poezii”, 1943, „Cântarea munților”, 1945, sau „Țara luminii”, 1946, a mai publicat proză scurtă și chiar o piesă de teatru, scrisă în colaborare cu iubitul ei soț, Eusebiu Camilar („Focurile”). A fost înmormântată în Cimitirul Bellu, sub o placă de marmură ce poartă un epitaf compus din versurile ei: „Oamenilor voiam să le las/sufletul meu drept pâine de popas,/drept livadă și cer./ Tuturor acelora care nu mă cer/ și nu mă cunosc, am venit să le fiu/o candelă pentru mai târziu”. Așa cum scriam, colaborează la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în Însemnări Ieșene. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior, Insulă, Poem, Pomii cei tineri, în ziarul „Iașul” și, în același ziar, publică recenzii la  „Enigma Otiliei” de G. Călinescu  Redau mai jos un fragment din frumoasa poezie „Pomii cei tineri”:
Pomii cei tineri, în dimineaţa de marte,
unii lângă alţii au stat să se roage –
frunţile lor străluceau inspirate deasupra
pământului încă-n zăpezi.

Și-un curcubeu pe deasupra tulpinilor strâmte
cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineața de marte…

(din volumul „Poezii”, 1943)

Al. Florin Țene / UZPR