◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Numiri  controversate în sănătate pe timpul pandemiei

În starea de urgență din România, s-a emis decretul prin care spitalele pot angaja medici și farmaciști fără concurs, la fel, ca şi direcțiile de sănătate publică. Decretul semnat de președinte cuprinde măsuri menite să fie aplicate gradual în funcție de evoluția confirmărilor cu noul coronavirus în țara noastră. Acestea sunt implementate după evaluarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, dar cu acordul premierului Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban le-a cerut prefecților să facă angajări de urgență la Direcțiile de Sănătate Publică și să aleagă oameni competenți. 

Astfel că în timpul pandemiei şefii a patru direcții de sănătate publică din țară, au fost schimbați din funcții, mai mult, şeful DSP Timiș, a fost demis de două ori de la începutul pandemiei de coronavirus. Mariana Rădulescu fusese numită în funcția de director al DSP Timiș în 10 martie dar pentru că şi-a permis să transmită o scrisoare Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă a fost demisă. Ea a atras atenţia că “este este vremea în care toleranța, solidaritatea, empatia, umanitatea și responsabilitatea publică, cu atât mai mult cu cât în joc sunt viețile cetățenilor acestui județ, ar trebui să primeze și să fie dezideratul nr. 1 al tuturor instituțiilor publice, implicate în lupta împotriva Covid-19 şi nu doar la nivel declarativ, ca să dăm bine la camera tv sau la poza de grup, ci şi faptic!  Şi acest lucru se poate face doar prin comunicare rapidă şi doar asumarea răspunderii, nu prin pasarea responsabilităților sau prin supraîncărcarea unor instituții publice care, şi așa, sunt în pragul colapsului din lipsă de personal, de pârghii legislative etc.” 

Ea mai spune că „Indiferent câte comisii sau comitete de criză am înființa, indiferent câte ore prețioase am pierde în discuții sterile şi în ședințe interminabile, indiferent cu câte scenarii am lucra, trebuie să recunoaştem, dacă mai avem un dram de demnitate şi respect faţă de cei cărora trebuie să le asigurăm liniştea şi supraviețuirea, că suntem depăşiţi de situaţie! 

Mai grav este faptul că ne este teamă să vorbim şi să spunem ce gândim, pentru că totul se desfășoară într-o notă politică şi beneficiul capitalului electoral, un adevăr pe care unii ar trebui să şi-l asume şi să-l clameze (strige) cu voce tare. Cred cu tărie ca binele comun și sănătatea publică a comunității, pe care o reprezentăm şi din care facem parte, ar trebui să primeze, în faţa oricărui calcul electoral mizerabil, cinic şi lipsit de sens, cu atât mai mult în aceste momente complicate”, mai scrie șefa DSP Timiș. ”

Apoi, un alt caz, recent, este cel al primarului din Câmpeni care a reacționat cu privire la noul manager numit de Ministrul Sănătății în această funcție. Managerul este un chelner și nu a mai lucrat până acum într-o unitate medicală, iar pe lângă asta, și medicii se arată nemulțumiți.

”Sunt revoltat de numirea făcută de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pentru funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc Câmpeni. În luna ianuarie a fost numit un manager interimar competent, Călin Ilie Bodea, şi i-am cerut ministrului să îi prelungească mandatul cu trei luni, dar acesta nu a ţinut cont de propunerea mea şi l-a numit, vineri, pe Valentin Gog, la propunerea preşedintelui PNL Câmpeni.”, a spus Călin Andreș.

PNL combate politizarea spitalelor prin numirea un membru de partid cu studii la „Şcoala Vieţii” care se ocupa cu organizarea de nunţi şi botezuri, a fost numit manager interimar al Spitalului Orășenesc Câmpeni (județul Alba). Pe pagina personală de Facebook, Gog se prezintă ca având studii la „Școala Vieții”. El îi ia locul la conducerea unității sanitare lui Ilie Călin Bodea, care fusese numit în funcție de PSD.

Una zice, alta face: „Cât timp vom influenţa politic, nu vom avea viitor în sistemul medical”, afirma Nelu Tătaru. Astăzi, același ministru a semnat o decizie care întrunește toate caracteristicile unei numiri politice.

Urmând modelul PSD, moștenit de la PCR, câțiva miniștri PNL își montează în funcții importante neamurile; sau măcar încearcă din răsputeri, iar președintele Iohannis se face că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Astfel, conform Legii 31/1990 privind societățile comerciale, Adunarea Generală (AGA) este organul de deliberare şi decizie al firmelor, fiind formată din totalitatea asociaţilor sau acționarilor societăţii. La Antibiotice SA Iași, Ministerul Sănătății deține 53,0173% din acțiuni, iar pentru a reprezenta interesele statului în AGA, ministrul Nelu Tătaru a numit-o pe verișoara sa, vasluianca Mihaela Vlada.
La comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui, se află în prezent colonelul Mihai Ciprian MITREA, în vârstă de 43 de ani, prim adjunctul său fiind fratele lui Nelu Tătaru. Surse politice concordante au declarat că de o perioadă de timp se fac presiuni la adresa lui Mitrea să demisioneze de la vârful ISU Vaslui iar omul este pe punctul de a ceda pentru a face loc fratelui lui dom’ ministru care, uns inspector șef local, va fi în pole position pentru locul Inspectorului General al ISU, Dan Paul Iamandi, care împlinește în luna august 53 de ani adică numai bun de pensionat. 

EXPLOZIV! La farmacia ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru, se vând măşti sanitare la suprapreţ şi fără bon fiscal. Explicația lui Nelu Tătaru pentru prețul controversat al măștilor de la farmacia soției sale a fost că adaosul pentru acele măști este mic, iar prețul de achiziție a lor face să fie vândute cu 15 lei per bucată. 

Mai grav este faptul că un partid cum este PSD, care teoretic este în Opoziţie, nu a avut nicio o luare de poziţie faţă de ceea ce se întâmplă acum la Ministerul Sănătăţii şi faţă de faptul că la farmacia lui Nelu Tătaru din Huşi se vând măşti la suprapreţ şi fără bon fiscal. Marcel Ciolacu şi întreaga lui pleiada de vicepreşedinţi tac mâlc, nu au luat atitudine faţă de aceste fapte şi de fapt mimează opoziţia la Guvernul Orban.

Fie aceşti lideri politici trăiesc în izolare în pădure şi nu citesc ştirile, fie fac afaceri cu liberalii aflaţi la putere şi comentează doar ce vor și ce le convine lor. Şi atunci o fac uşurel, ca să nu doară. Toată lumea aştepta din partea PSD, o ripostă puternică împotriva afacerilor penale care se fac la farmacia lui Nelu Tătaru, la numirile controversate de mai sus. Unde-i valoarea, unde-i morala, unde-i profesionalismul? Doamne, ajută-i să le găsească.

Viorica Nicolescu/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *