Adevărul e că îmi era dor de o bragă.
Fusesem la Galați, urbe unde am înțeles că se găsește, din inițiativa unui întreprinzător pragmatic și cu spirit de orientare, această ispită legendară. Aproape o săptămână am huzurit în orașul în care am aflat prima oară gustul acestei băuturi reconfortante și hrănitoare, cu arome sănătoase, dar am avut privilegiul să nimeresc direct în aromele mai puternice ale teiului, ale acelui tei cu seva extrasă din Dunăre, care m-a făcut să uit de orice altceva. Culmea e că trecusem cu ceva timp în urmă și prin Slatina, alt loc de extaz al acestui lichid cunoscut și totuși enigmatic, cu origini arhaice și perspective promițătoare, și nu știu cum am făcut, că am ratat și acolo întâlnirea cu băutura care, de-acum, are deja parfum de poveste.
Iată că ieri, însă, pe la prânz, grăbindu-ne, eu cu doi amici, să ajungem la o întâlnire, pe când îi reproșam unuia dintre ei proasta inspirație de a ne atrage într-o rută ocolitoare, cine credeți că ne-a ieșit în cale, dacă nu însăși măria sa, venerata, dorita, magica bragă?! Chiar în inima capitalei, dinspre piața Rosetti către Universitate, pe stânga, înainte de a ajunge la metrou, se află un părculeț, dominat de silueta unei viori impunătoare. Între trotuar și această vioară întâlniți, în aceste zile, provizoratul unui romb din lemn arămiu. Un romb din interiorul căruia Năică, un simpatic domn cu vorbe dulci și zâmbet larg la vedere, oferă bragă, din producție proprie, și cafea turcească la nisip, via Florescu, pentru cunoscători. Dintr-o dată, un îndemn venind parcă tocmai dinspre fosta insulă și actuala legendă Ada Kaleh, deși ne grăbeam, ne-a făcut să adastăm și să intrăm direct în poveste cu proprietarul de bragă și de istorii despre bragă, volubilul Năică. Deși circumspect, stomacul meu are răspunsuri imprevizibile la contactul cu imprevizibilul, m-am lăsat sedus de vorbe și de îmbietoarea bragă.Teama de un neprevăzut neprielnic mi-a dispărut după primele înghițituri, așa cum ar dispărea o iluzie dincolo de punctul unei fraze bine ticluite. L-am ascultat pe Năică povestind despre binefacerile băuturii cu care tocmai mă desfătam, dar și despre rădăcinile familiei sale, cu firișoare întinse până în Macedonia, de unde abia ce mă întorsesem și eu, da, un firicel al ființei sale vine chiar din îndepărtatul orășel Bitola, o bunică a lui a trăit acolo până a venit pe meleagurile acestea.
La despărțire, i-am promis lui Năică, în cazul în care stomacul meu nu va riposta, că voi scrie despre întâlnirea noastră. Au trecut destule ore, de ieri de la prânz, până în această dimineață, și văd că am poftă de scris. Desigur, de la bragă vine.
Acum am să recitesc textul ăsta, să nu apară vreo exagerare, după care îl postez pe Facebook, doar de aia există Facebook, să facă fiecare ce vrea. Pe urmă merg la Năică, e foarte aproape de mine, plătesc o bragă și poate beau două. Mai mult chiar, voi încerca să negociez ca oricare deținător al acestui text să beneficieze de o reducere.
Firiță Carp / UZPR