Apar tot mai multe cazuri de studenți care nu se lasă călcați în picioare de propriile universități sub pretextul pandemiei și al nevaccinării, ci se luptă în instanță pentru dreptul lor constituțional de acces la educație, notează jurnalistul Valentin Busuioc pe portalul Lumea Justiției.
Ați văzut deja cum studentul Florin Căluș din Suceava și-a obținut în instanță (chiar dacă nedefinitivă, sentința este executorie) dreptul de a locui în cămin indiferent dacă se vaccinează sau nu (click aici pentru a citi). De data aceasta, vă prezentăm acțiunea a doi studenți ai Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj, care au atacat în instanță Hotărârea Senatului UBB nr. 93 din 29 iulie 2021 privind începerea anului universitar 2021-2022.
Această hotărâre comite o dublă discriminare asupra studenților nevaccinați: în primul rând în materie de participare la cursuri, iar în al doilea rând în ceea ce privește accesul în cămine. După cum ați intuit deja, Hotărârea 93/2021 le permite prezența fizică la cursuri doar studenților vaccinați, trecuți prin COVID-19 sau testați cu teste RT-PCR ori antigen.
Universitatea a dat înapoi doar o jumătate de pas
Studenţii Constantin Radu Iliescu şi Lucian Mark Știrban au formulat plângeri prealabile, cerând Senatului UBB să abroge aceasta abuzivă hotărâre. Văzând că demersurile le-au rămas fără răspuns, au introdus acţiune comună la Tribunalul Cluj, pe rolul instanţei formându-se astfel dosarul nr. 3809/117/2021. Menţionăm că studenţii sunt apăraţi în instanţă de către avocatele Mikolt Kapcza (foto 1 stânga) şi Letiţia Mihaela Morar (foto 1 dreapta). În caz că vă sunt cunoscute numele şi figura lui Radu Iliescu, precizăm că el este acelaşi cu profesorul de limba franceză din Turda, unul dintre gânditorii romani conservatori cu cei mai mulţi urmăritori pe Facebook. Iliescu a precizat pentru Lumea Justiției ca în prezent urmează cursurile masterale ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă.
Coincidenţă a făcut ca în 14 septembrie 2021, la 12 zile de la înregistrarea acţiunii la tribunal, Senatul Universităţii „Babeş Bolyai” – condus de profesorul Florin Streteanu (foto 2) – să adopte o nouă hotărâre, cu numărul 102, prin care să lase la latitudinea fiecărei facultăţi permisiunea de a-şi organiza activitatea în trei scenarii: fie toată lumea la şcoală în bănci, fie toată lumea prin videoconferinţa, fie în sistem mixt (prezenţa fizică + online). Problema este că Hotărârea 102/2021 menţine discriminarea faţă de studenţii nevaccinaţi când vine vorba despre cazarea în cămine, articolul respectiv nefiind modificat în esenţa lui (vezi facsimil 2).
Profund dispreț față de Constituție
Revenind la acţiunea studenţilor Iliescu şi Stirban: principalele lor argumente se referă la încălcarea art. 53 din Constituţie, care impune că drepturile şi libertăţile fundamentale (în cazul de faţă, dreptul la învăţătură) să fie restrânse nu prin acte infralegale, ci numai prin lege (articol întărit de Decizia CCR 157/2020), precum şi la încălcarea OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, conducerea Universităţii „Babeş Bolyai” creând astfel o segregare între vaccinaţi şi nevaccinaţi.
Cei doi cursanţi critică şi argumentul universităţii legat de testare, explicând că acele teste nu sunt deloc ieftine, administrarea lor frecventa ducând pur şi simplu la ruinarea financiară a studenţilor constrânşi în acest sens.
În plus, este vorbă nu doar despre dreptul la educaţie, ci şi despre dreptul la sănătate – mai precis, la sănătate mintală a studenţilor nevaccinaţi, pusă în pericol de discriminarea la care sunt supuşi, mai arata Constantin Radu Iliescu şi Lucian Mark Stirban.
Studenţii nu uita să menţioneze nici că nu există nicio dovadă ştiinţifică potrivit căreia vaccinurile aflate pe piaţa să fie eficace în oprirea răspândirii coronavirusului. Iar testele au dat deja erori în numeroase situaţii.
Pe formă, acţiunea combate Hotărârea 93/2021 din cauza lipsei motivării şi îi pune la îndoială respectarea procedurii de convocare şi de organizare a şedinţei de vot în care a fost adoptată.
Iată principalele pasaje din acțiunea celor doi studenți:
„2. În ce privește lipsa motivării
Motivarea actului administrativ presupune indicarea în cuprinsul acestuia a temeiurilor de fapt şi de drept pentru care se adopta o anumită măsură.
Deşi nu există dispoziţii legale exprese cu privire la forma în care trebuie emise actele administrative, atât în doctrină, cât şi în practică instanţei supreme s-a reţinut, în mod constant, ca motivarea reprezintă o obligaţie generală, constituţionala, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului autorităţii emitente a actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate. În primul rând, ea îndeplineşte o funcţie de transparentă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, iar în al doilea rând, ea permite instanţei de contencios administrativ să exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative. (…)
Mai mult, autoritatea publică este obligată a indica în cuprinsul actului administrativ care sunt faptele concrete care au determinat luarea măsurii.
În acest sens, nemotivarea actului administrativ reprezintă o cauză de nulitate a acestuia, întrucât obligaţia motivării actului reprezintă o cerinţă de legalitate, acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar, constituind o garanţie împotriva arbitrariului puterii publice, impunându-se mai ales în cazul actelor prin care se suprima drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective. (…)
Mai ales că suntem în situaţia în care, prin acest act administrativ se restrâng drepturi esenţiale, precum dreptul la educaţie, dar şi dreptul la sănătate mentală a studenţilor privaţi de mediul universitar prin prevedderile discriminatorii, chestiuni juridice cu privire la care vom reveni pe parcursul prezentelor considerente.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenta emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. (…)
Or, este cert că, în speţă de faţă, instituţia emitentă a actului supus anularii dispune de o putere de apreciere absolută în luarea măsurilor care restricţionează drepturi fundamentale, pe o perioadă indefinită, în lipsa oricărei transparente, a oricărui fundament, a oricărei transparente
Ne aflam aşadar în situaţia unui veritabil exces de putere, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit n) din Legea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că o atare măsura stabilită unilateral şi instituita în sarcina noastră de pe poziţia dominantă a autorităţii publice, prin însăşi depăşirea atribuţiilor sale, prin încălcarea normelor de drept. (…)
Dreptul la educaţie şi obligativitatea ei este prevăzută prin art 14 din Carta drepturilor fundamentale ale UE. Or, a anihila într-o atare manieră, prin hotărârea unui organism local, dreptul la educaţie, la învăţătură, instituit şi garantat prin acte juridice esenţiale precum cele învederate, reprezintă nu doar o încălcare a proporţionalităţii, dar un motiv de nelegalitate efectivă.
În acest sens, înţelegem să evocăm statuările Curţii Constituţionale a României, care a admis în 06.05.2020 excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă este neconstituţională, în ansamblul său tocmai avându-se în vedere că acest act normativ a creat o vădită disproporţie între măsurile excepţionale impuse de gestionarea stării de criză şi afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Deşi astfel cum învederam, Deciziei CCR nr 157/13.05.2020 consacra interdicţia legiuitorului delegat de a afecta prin ordonanţe de urgenţă drepturi şi libertăţi fundamentale, ne regăsim în situaţia mult mai gravă, în care aceste dreptul fundamental la educaţie şi sănătate mental sunt restricţionate prin acte normative cu caracter inferior ordonanţelor de urgenţă, şi, în mod surprinzător, printr-un act administrativ al unei instituţii publice pentru care respectarea dreptului la educaţie trebuie să fie esenţială.
3. Actul încalcă principiul nediscriminării
A dispune funcţionalitatea actului educaţional în aceste condiţii discriminatorii reprezintă în mod cert o dovadă a lipsei de proporţionalitate de care a dat dovadă organul administrativ care a adoptat prezenta decizie, de orice lipsă de raţionament logic, sanitar, care ar fi putut sta la baza unei atare decizii, adoptând o hotărâre în avans, fără nici o justificare de natura sanitară.
Aceasta înseamnă a încălca grav principiul nediscriminarii şi egalităţii instituit prin art 2 alin 4 din Legea educaţiei naţionale: Statul asigura cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.
Sediul general al materiei privind discriminarea este dat de Ordonanţă nr. 137/2000 care priveşte regulile după care se pun în aplicare principiile statului de drept, respectarea dispoziţiilor constituţionale.
Emitentul acestui acte normativ, Senatul UBB, înţelege să facă deosebiri între categoriile de studenţi prin prisma opţiunii de a se vaccina, restricţionând grav dreptul la educaţie a persoanelor nevaccinate. Aceasta în condiţiile în care, potrivit însăşi strategia de vaccinare împotriva Covid 19, aprobată prin HG nr 1031/2020, în care vaccinarea este voluntară, deci neobligatorie. Dincolo de aspectul general benefic al vaccinului, foarte multe persoane din cauza convingerilor religioase sau a stării de sănătate nu pot recurge la măsura vaccinării şi prin urmare sunt excluse de la toate activităţile educaţionale.
Mai mult decât atât, nu s-a dovedit că vaccinarea reprezintă o modalitate absolută de [împiedicare de] transmitere a acestui virus, urând a efectua o adresă către DSP şi INSP în vederea comunicării situaţia exactă a persoanelor vaccinate şi infectate cu Covid 19.
Nici testarea nu poate reprezenta o variantă viabilă, având un caracter extrem de costisitor, mai ales că actul normativ are în vedere şi situaţia cazărilor în cămine.
Avem în vedere salariul mediu net în România de aproximativ 3.500 de lei, fără să vorbim de venitul minim pe economie şi de faptul că există familii care nu au nici măcar acest venit, testarea pentru a putea participa la actul educaţional universitar reprezintă în acest caz un deziderat de neatins. În situaţiile încadrării în regimul cu taxa, situaţia este şi mai dramatică.
De altfel, nici situaţia testării nu are un caracter sigur sub aspect epidemiologic, fiind deja de notorietate că testele pot indica situaţii de fals pozitivitate/negativitate, şi în această situaţie fiind necesară înaintarea unei adresa către DSP şi INSP.
Art. 4 din Hotărâre, care prevede cazarea în regim special a persoanelor care nu pot fi vaccinate din raţiuni medicale, reprezintă o situaţie de discriminare absolută, creând o enclavă la nivelul căminelor, cu efectul stigmatizării grave a studenţilor care se vor caza în aceste condiţii, cu efecte serioase asupra imaginii acestora şi sănătăţii lor mentale, deja afectate de un an jumătate de privare a unui act educaţional efectiv.
Astfel, art. 34 din Constituţie prevede că dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei sau sănătăţii populaţiei iar organizarea asistenţei medicale, controlul exercitării profesiilor medicale şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc prin legi.
Adoptarea unor astfel de constrângeri cu caracter discriminatoriu echivalează cu înlocuirea unei legi în acest sens cu o hotărâre universitară care să ia măsuri privitoare la obligativitatea vaccinării studenţilor.
Aceste dispoziţii din Hotărâre adoptate în regim de putere nu sunt conforme cu Ordonanţa 137/2020 şi cu Legea 55/2020, deoarece încalca limitele competentei prevăzute de lege, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, stabilind alte măsuri pentru asigurarea rezilientei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului de risc decât cele la care se referă legea realizând o restrângere nejustificată a drepturilor cetăţenilor prin depăşirea scopului urmărit şi propus de protejare a sănătăţii populaţiei, stabilind discriminatoriu şi cu atingerea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor, activităţi la care pot participa doar o anumită categorie de cetăţeni stabilind măsuri care nu sunt proporţionale întrucât urmăresc substituirea printr-o astfel de hotărâre a unei legi privind obligativitatea vaccinării.
O atare situaţie de discriminare a fost tranşata în mod corect de către Curtea de Apel Cluj prin SC nr 166/07.06.2021 (n.r. sentinţa prin care CA Cluj le-a dat dreptate avocaţilor Mikolt Kapcza şi Gabriel Marin – click aici pentru a citi).
4. În ce privește încălcarea principiului proporționalității
Potrivit art. 9 teza a II-a din OUG nr. 57/2019 ‘Reglementarile sau măsurile autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice sunt iniţiate, adoptate, emise, după caz, numai în urma evaluării nevoilor de interes public sau a problemelor, după caz, a riscurilor şi a impactului soluţiilor propuse’.
Astfel, norma legală impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea are obligaţia să îl reprezinte şi drepturile sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin conduita administraţiei.
Jurisprudenţa CJUE propune trei ţinte de atins pentru trecerea testului proporţionalităţii, acestea vizând: caracterul adecvat al măsurii adoptate, necesitatea acesteia şi proporţionalitatea în sensul său strict. (…)
Sub acest aspect, în ce priveşte hotărârea atacată, exista o disproporţie vădită între măsurile adoptate, şi nevoile de interes public ce se urmăresc a fi satisfăcute.
Art 49 din Constituţia României consacra aşadar regimul special de protecţie a copiilor şi de asistentă în realizarea drepturilor lor.
Dreptul la învăţătură, reglementa de art 32 din Constituţia României, accesul la cultură, reglementat prin prevederile art 33, trebuie avute în vedere în analiza oricărei decizii. Trebuie să se aibă în vedere şi dreptul la integritatea psihică a studentuui care este inclus în dreptul la viaţă, drept de asemenea fundamental şi care a fost astfel grav afectat de alienarea de mediul universitar, de colegii şi profesorii copilului. (…)
Creşte de asemenea riscul de dezvoltare a unor probleme de anxietate, fiind suprimată relaţionarea şi contactul cu colegii. Într-o etapă în care studenţii sunt în plină dezvoltare a abilitaţilor sociale, necesare pentru reducea factorilor de risc asociaţi cu performanţele şcolare scăzute şi asigurarea sănătăţii emoţionale a viitorilor adulţi, ‘invatamantul online’ nediferenţiat şi aplicat fără discernământ vine să împiedice acest proces, anihilând dreptul la educaţie, dreptul la sănătate psihică a studentului fiind grav afectat.
Liberul acces la educaţie este prevăzut şi prin art 14 din Carta drepturilor fundamentale ale UE. Or, a anihila într-o atare manieră, prin hotărârea unui organism local, dreptul la educaţie, la învăţătură, instituit şi garantat prin acte juridice esenţiale precum cele învederate, reprezintă nu doar o încălcare a proporţionalităţii, dar un motiv de nelegalitate efectivă.
În acest sens, înţelegem să evocăm statuările Curţii Constituţionale a României, care a admis în 06.05.2020 excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă este neconstituţională, în ansamblul său tocmai avându-se în vedere că acest act normativ a creat o vădită disproporţie între măsurile excepţionale impuse de gestionarea stării de criză şi afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Universitatea Babeş Bolyai, în calitatea sa de înfăptuitor al unui serviciu public, la fel ca şi toate entităţile publice care au funcţionat de altfel în regim neîntrerupt pe perioada stării de alertă, era obligată, pe parcursul acestor aproape 2 ani academici să găsească soluţii eficiente de realizare a actului educaţional în acord cu noile norme sanitare şi nicidecum nu poate iniţia actul educaţional în aceste condiţii absolut discriminatorii pentru studenţii săi.
Mai mult decât atât, în perioada stării de alertă, în privinţa modalităţii de desfăşurare a activităţii didactice pot fi dispuse numai măsurile care sunt prevăzute în mod expres în Legea nr. 55/2020 la art. 38-42, neputându-se dispune alte măsuri. Nu se pot emite acte administrative prin care să se condiţioneze participarea la activităţile didactice care impun prezenţa fizică a elevilor de vaccinare/testare/trecere prin boală, deoarece Legea 55/2020 în baza căreia se pretinde a fi adoptat actul atacat nu conţine astfel de dispoziţii.
Autonomia universitară – potrivit art. 92 din Legea 84/1995 – vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionarii instituţiei, ale activităţii didactice de cercetare şi finanţare. Ea nu are abilitatea, competenta de a interzice accesul studenţilor înscrişi în mod legal la cursuri, încălcând astfel drepturi constituţionale ale acestora!
O atare măsura vădit disproporţionala are drept efect anihilarea învăţământului ca şi prioritate naţională, anihilarea misiunii învăţământului românesc.
Se omit în mod grav astfel prevederile Legii nr 1/2011 a educaţiei naţionale, însăşi viziunea şi misiunea învăţământului românesc, consacrate prin prevederile art. 2:
‘ (1) Legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.
(2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării, şi de generare sustenabila a unei resurse umane naţionale înalt competitive, capabilă să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare.
(3) Idealul educaţional al şcolii romaneşti consta în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţeneasca activa în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.
(4) Statul asigura cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.
(5) Aceleaşi drepturi se asigura şi cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene.
(6) Drepturile prevăzute la alin. (4) sunt recunoscute în mod egal minorilor care solicita sau au dobândit o formă de protecţie în România, minorilor străini şi minorilor apatrizi a căror şedere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii.
(7) În România, învăţământul constituie prioritate nationala’.
Este aşadar cert că o atare formă de învăţământ exclusiv on line pentru studenţii care nu vor indepli nelegalele condiţii, nu poate să asigure misiunea învăţământului, de deprindere cognitivă, socială, de formare a tânărului, pentru a fi integrat în societatea românească şi în societatea europeană.
Raportat la toate motivele expuse, se impune anularea în întregime a Hotărârii nr. 93/29.07.2021”.
Citiţi întreaga acțiune pe Luju.ro!