Zilele trecute am citit o știre despre un moldovean care, abia întors din Italia, a fost bătut de mai mulți vecini pentru că a îndrăznit să se întoarcă acasă fără să le aducă și acestora cadouri, așa cum obișnuia de fiecare dată. Unul dintre agresori se plânge:
– Iaca, venea în fiecare an cu câte un pachețel de sodă (detergent), cu câte un cozonac italian sau ne organiza și nouă – vecinilor, câte un șașlâciok (grătar). Dar, anul acesta nică! Așa nu merge, așa nu se face! L-am bătut ca să-i dau o lecție. Una-n bot prinde bine și a ști data viitoare!, a declarat omul supărat.
Dar acesta nu este unicul caz! Ceva asemănător s-a întâmplat nu demult în alt sat, unde un alt conațional de-al nostru, venit și acesta de peste hotare, n-a fost de acord să ajute cu bani la renovarea fântânii din sat, deși acesta, cu puțin timp înainte a contribuit la asfaltarea străzilor din localitate. Drept ,,recompensă” oamenii l-au înjurat și au luat decizia să-l alunge din localitate. ,,Păi, se poate așa ceva? Pentru ce-a mai mers în Italia la muncă, dacă nu vrea să-și ajute satul?”, se întreabă unul dintre vecini. Și atunci exclam: „Doamne, mare mai este grădina ta! Oare oamenii aceștia, care merg la muncă peste hotare, pleacă de acasă de prea mult bine? Nu au și ei familie, copii? Sau alții își imaginează că italienii stau în aeroport de dimineață până seara și abia așteaptă să-i întâmpine pe toți ai noștri, ca să-i invite la o cafea sau să le ofere pomană un pumn de bani”.
Dar, cum am ajuns, dragii mei, să gândim atât de subțire? În care colț de stradă am lăsat bunul simț, cumsecădenia și omenia? Chiar le-am pierdut cu desăvârșire? Simt însă, că încă nu-i atât de târziu! Încă ne putem întoarce la același colț de stradă unde ne-am pierdut cândva și să ne regăsim. Căci trăim un timp în care nu mai avem vreme de somn, dar numai și numai de priveghere! Una a sufletului!
Doina DABIJA / UZPR