default-logo

Dorința de viață

Dna. Ioana Stuparu, Cetăţean de Onoare al comunei natale Mârşani, Dolj, rapsod de muzică populară oltenească, scriitor şi om de cultură, atacă aproape toate genurile literare: poezie, proză scurtă, roman, eseu, cronică literară, teatru, povestiri pentru copii, reportaje etc, configurate în peste 20 de volume de autor.
De această dată vine în fața dumneavoastră cu o nuvelă, în 30 de capitole, care pare a fi, așa cum reiese și din motto-ul de la început, „eterna dorință de viață” a autoarei, ca o mărturie.
Nuvela, care provine din limba franceză „nouvelle” și înseamnă „noutate”, este un element de noutate și în opera Dnei Ioana Stuparu, în care autoarea își exprimă în mod indirect gândurile, ideile și sentimentele prin intermediul personajelor și acțiunii din „Viața, eterna dorință”, fie el Meda, Orian, Viana, Alida, Tanu sau Zara.
Observăm că personajele nu au prenume comune, nu au nume de familie, pentru a nu fi asociate cu persoane reale, din viața autoarei. Autoarea este „ferm convinsă că noi am fost predestinați să ne întâlnim. Și ne-a fost predestinat să-i întâlnim și pe Viana, Orian, Aron și să aflăm despre existența altor persoane fie de pe lumea aceasta, fie din alte lumi, despre care doar Dumnezeu știe totul, iar noi câte puțin”.
Locurile pot fi și ele inventate, așa cum este „Casa Corbului”, care „…. se află şi pe vale, şi pe deal, şi în faţa pădurii, şi în spatele pădurii… Uneori, Casa Corbului dispare…Circulă multe legende pe seama ei.” Pot exista o mulțime de motive ale autoarei, fie a avut nevoie doar de un prenume în scop de poveste sau autoarea nu a folosit nume reale, pentru a crea mister în jurul lor dar și în jurul vieții personale.
Cum însăși autoare recunoaște într-un interviu că „dragostea pentru locurile natale și familie au determinat-o să le pună în veșnicie scriind”, dar și autoare de poeme creștine, atunci mă-ntreb?
Să fie oare Meda chiar autoarea, care și-a stabilit ca regulă de viață un citat din Cartea Sfântă: „Viaţa nu e la fel pentru toţi, îi spunea ea. Fiecare are rostul lui pe pământ, dat de Dumnezeu. Nimic în viaţă nu se copiază. Poate că se aseamănă oarecum, dar de copiat, ba! Cel mai important este ca omul să aibă dorinţă de viaţă. Indiferent prin ce greutăţi ar trece, să nu uite că viaţa trebuie dorită şi preţuită. Încă un lucru important în viaţă este ca omul să fie cinstit cu el. În primul rând cu el şi apoi cu ceilalţi oameni. ” Citind veți observa că apar frecvent pilde și citate religioase, ca răspunsuri pe care personajul… sau autorul, le-a primit la întrebările către Dumnezeu și care au devenit principii de viață „Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa. Dar i-a dat omului și ceva în plus: i-a dat trupul, corp fizic, care ține legătura cu Pământul din care a fost creat. Omul este legătura dintre Cer și Pământ”.
Dacă fac o comparație cu omul Ioana Stuparu, așa cum îl cunosc eu, poate de prea puțin timp, este o femeie blândă, bună, cu credință și aceste calități le întâlnim și la Meda. Poate pe lângă aceste calități, autoarea ne prezintă câteva din alegerile și trăirile personale, poate nu întotdeauna cele mai bune, dar nespuse și nescrise până acum.
Nu pot să nu remarc pasiunea personajului pentru parfumul de iasomie, pe care îl compară cu un „zbor de îngeri”, pasiunea pe care am întâlnit-o și în alte scrieri ale autoarei și care îmi reconfirmă relația unică între personaj și autor.
Scrisă simplu, ușor de citit, misterul destinului autoarei te ține aproape de la prima la ultima pagină. „Viața, eterna dorință” este marcată de modestia care caracterizează autoarea și de credința în Dumnezeu și în oameni. Autoarea, printre rânduri, ne dezvăluie cifrul care ne permite să pătrundem în tainele scrisului Ioanei Stuparu, oferind cititorului scene din universul personal al vieții și familiei.
Felicitări autoarei pentru lecțiile de viață, care ne însoțesc în aceste scrieri! Am trăit și am iubit odată cu Meda, mi-am însușit învățămintele lui Dumnezeu și am simțit emoțiile omului Iona Stuparu.
Închei în aceeași notă cu dumneavoastră. „Într-o lume invizibilă, totul se poate, …! Important este să aduci liniștea în sufletele zbuciumate. Până când va veni vremea unei alte vieți… … indiferent în ce lume s-ar afla sufletul, ..”Și DA, așa este Doamnă Ioana Stuparu, cred că pentru fiecare dintre noi „Viața este o eternă dorință”!

Maria Petrescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*