Buzoiencele au început partida cu multă ambiție și determinare. Au condus cu trei goluri diferență, 9-6, Iuganu, Petruș și Petrovici găsind mai mereu calea spre gol. De partea cealaltă, CSM a jucat mult cu pivotul, dar Pintea și apoi Cvijici au fost bine păzite de apărătoarele gazdă.

CSM BUCUREȘTI ȘI-A REVENIT DUPĂ PAUZĂ

După 15-14 la pauză, Buzăul a mai condus cu 16-14, după care CSM a preluat controlul. Neagu și-a regăsit ritmul, iar apărarea „tigroaicelor” și-a făcut mult mai bine treaba.

Portarii bucureșteni Grubisici și Dedu au fost cu mult peste cei ai Gloriei, Blazek, Iordache și Mârcă, iar CSM a fost mereu cu doi-trei pași în față. La 28-24, cu trei minute înainte de final, Ovidiu Mihăilă a cerut time-out și le-a spus fetelor sale, pe un ton apăsat, că mai e timp de un egal!

Tehnicianul nu a fost departe de adevăr. Cu două jucătoare mai puțin pe teren, CSM nu a mai înscris, dar a primit trei goluri consecutiv. Nu a mai fost timp de egalul la care spera Mihăilă, Khouildi ratând o ocazie imensă.

CSM e prima echipă care câștigă la Buzău, în actuala ediție, și se apropie la doar un punct în spatele liderului SCM Rm. Vâlcea. Jocul vicecampioanei nu e însă unul dătător de speranță în vederea disputei de duminică, din Liga Campionilor, contra franțuzoaicelor de la Metz Handball, în Sala Polivalentă din Capitală.

IUGANU S-A ACCIDENTAT

Extrema stânga a Gloriei Buzău, Ana Maria Iuganu nu a mai putut evolua în ultimele 10 minute ale partidei de aseară. Componentă a naționalei României, Iuganu a simțit dureri la genunchiul stâng după ce Andrea Klikovac a căzut involuntar peste jucătoarea Gloriei. Urmează ca Iuganu să facă investigații medicale pentru a vedea dacă îi sunt afectate ligamentele.

Gloria Buzău 27 
Iuganu 9, Petruș 7, M. Petrovici 2, Simion 2, A. Ilie 2, Gavrilă 2, Stoleru 2, Mărginean 1. Antrenor: Ovidiu Mihăilă

CSM București 28 
Neagu 7, Omoregie 5, Grbici 5, Klikovac 4, Lekici 4, Cvijici 2, Curea 1. Antrenor: Adrian Vasile

CUM ARATĂ CLASAMENTUL ÎN PARTEA SUPERIOARĂ

Echipă Meciuri Golaveraj Puncte
SCM Rm. Vâlcea 14 383-309 37
2. CSM București 14 387-317 36

gsp.ro