default-logo

Echidistant, dar pro

Dintre temele pe care eram sigur până acum că nu le-aș fi abordat vreodată, una este tocmai cea la care mă refer în aceste rânduri. Mai exact, aș fi pariat că nu mă voi referi nicicând, mai ales în scris, la vreo inițiativă publicistică a maestrului Sergiu Andon, un as al exprimării jurnalistice elevate, cu precădere a aceleia din spațiul justiției. Dar iată că eseul domniei sale AJUNGE CÂT S-A GREȘIT!, publicat cu câteva zile în urmă, mă determină să nu rămân indiferent. Mai întâi, simt nevoia să explic de ce numesc „eseu” această acrobație jurnalistică de mare rafinament pe care maestrul Sergiu Andon o execută în arena Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). De fapt, nu cred că trebuie să explic, ci doar să vă invit să constatăm că avem de a face cu o croială lingvistică fără cusur, concisă, rotundă, puternic denotativă, dar căreia nu-i lipsesc nici anumite însușiri conotative. Ba, mai mult, cred că ar trebui ca noi înșine să exersăm, măcar uneori, asemenea isprăvi jurnalistice, fie pentru amorul propriu, fie pentru liniștea unei anume conștiințe profesionale. De fapt, AJUNGE CÂT S-A GREȘIT! este un model de creativitate, dar și de echilibru și măsură. Dar este și o elegantă invitație la meditație și maturizare, către bună credință și cumpătare. Dinspre oricine, către oricine. Cuvântul clar al justiției trebuie să fie îndemn la solidarizare, unitate și construcție. Avem obligația să recuperăm, fiindcă, cel puțin pe terenul credibilității, am pierdut toți din vara lui 2017 până când s-a intrat în normalitate.
În fine, trebuie pus capăt manifestării orgoliilor, arătării cu degetul, învrăjbirii sub orice formă, sub orice motiv. Asta înțeleg eu din eseul amintit. Și dacă de greșit cred că s-a greșit, nu de ajuns, ci chiar prea mult, de mers întru îngăduință și înțelegere consider că nu am mers suficient. Nu putem considera că dreptatea absolută este de partea cuiva. Nu putem să ne batem cu pumnul în piept și, cu ochii închiși, să afirmăm, sus și tare, că noi nu, nu am greșit și doar ceilalți, numai ei sunt în culpă. Am rămas mirat și continui să mă mir de ce, atunci când am propus să analizăm miezul problemei, să lămurim ce anume a dus la starea aproape implozivă care a existat în UZPR înainte de a se amplifica, confrați de ai noștri, unii cu nume sonore, au sărit ca arși, de parcă le-ar fi pus cineva terebentină în părțile mai sensibile.
Dar să ne oprim. Suntem echidistanți în formă, neutri în a hrăni un orgoliu sau altul, dar fondul trebuie să fie pro. Adică pro limpezime, toleranță, solidarizare, construcție, armonie.

Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.