Deunăzi am primit o invitație la o televiziune privată, 6TV, să-mi prezint Revelația despre „Cetatea Inocenței”, pe care am expus-o în ultimele mele cărți, în special în seria „Inocentopia”, „Armaghedon relevat”, „Spiritul critic”, „Civitas innocetiae”, „Mesia ne bate la uşă”. Este vorba, pe scurt, despre cetatea ideală, care l-a obsedat pe Platon și pe alți gânditori ai lumii. Ca ascultătorii mei, de la emisiunea „Umanismul transformării”, realizată de poeta Mihaela Muraru-Mândrea, să înțeleagă mai ușor acest subiect, să afle cum am ajuns la Cetatea Inocenței, cum numesc eu cetatea ideală a viitorului, am făcut ceea ce se cheamă o spovedanie. Le-am spus cum am parcurs treptele umanizării, fiindcă îndumnezeirea, așa cum numesc Sfinții Părinți treapta cea mai înaltă a credinței, nu se poate petrece decât prin umanizare. Umanizarea este calea purificării care duce la îndumenzeire. În ființa mea s-a manifestat de mic copil nevoia de absolut. De când mergeam la biserică și mă întrebam cine e Dumnezeu, cine stă acolo, după ușile împărătești, în altar, am început să meditez la absolut. Și să ajung să spun ca poporul meu: Doamne, Doamne, mult zic Doamne,/ Dumnezeu pare că doarme, Cu capul pe-o mănăstire/ Și de nimeni n-are știre.
Și am început să-l caut pe Dumnezeu, dacă există sau nu. Căutarea mea s-a făcut pe bază de trăire nemijlocită, dar mai ales pe bază de carte, de învățătură. Am învățat de mi-am rupt coatele. Mi-am făcut a doua casă din bibliotecă. Treptat, am abandonat toate celelalte preocupări și talente, cum ar fi sportul, și m-am concentrat pe absolut. Audiam cursuri de la marii profesori ai timpului, matematică, filosofie, literatură, logică, astrologie, teatru, muzică, mă interesa tot ce înseamnă cunoaștere umană. Am urmat mai multe facultăți, din care am absolvit două. Și am observat că, de fapt, în ființa noastră există această nevoie de absolut. Că toți oamenii, în mod mai mult sau mai puțin conștient, caută absolutul. Și mi-am materializat această idee în antologia de poezii (6 volume) numită chiar așa „În căutarea absolutului”. Această căutare a mai prins chip în eseul filosofic „Arta speranţei” și în trilogia psalmică „Există”, „Chilia”, „Sophia”.
Am mers și mai departe, am găsit chip divin și în căutarea originilor, materializată în cartea „Ţara originilor”, ca și în limbajul matematic, „Grindophania”. Studii complexe, literare, filosofice și științifice. Nu intru în amănunte. De aici trebuie să se rețină că cea mai importantă treaptă a umanizării este școala, cartea, cultura. Fără carte, nu se poate înainta pe acest drum. Un om, care își descoperă vocația acestei căutări, se perfecționează, este un perfecționist. Dar pe această cale descoperă, la un moment dat, că se află în conflict cu societatea. Fiindcă, în același timp cu căutarea interioară, el muncește, învață o meserie, are o slujbă, apoi descoperă iubirea, se îndrăgostește, se căsătorește, are copii, îi crește, iar toată această parte a vieții se petrece în societate, este mai bună sau mai rea cum este societatea în care trăiește. Societatea este un organism viu, care și ea își caută un model ideal, și ea se perfecționează, caută să fie cât mai bună, să fie o utopie a binelui suprem, a absolutului. Însă aici intervin marile probleme și disfuncții. Aici apare marele conflict între aspirațiile unui om spre mai bine și forma pe care o ia societatea, când evoluează după un model nepotrivit.
Eu am trăit primii ani ai vieții în România monarhică, apoi în societatea comunistă, care avea și ea ca proiect cetatea ideală, o societate perfectă, construită după un cod moral și filosofic convingător în teorie, dar criminal în pracică, fiindcă aceată societate se construia pe un munte de cadavre. Era o contradicție cumplită, tragică, între nevoia de ideal, hrănită la nivel individual în biblioteci, și acest sistem bazat pe incultură, pe uciderea în masă a intelectualilor. Milioane de intelectuali au fost sacrificați, ca să se facă această „societate multilateral dezvoltată”! Era văzută drept capătul evoluției umane, dar cum, mă întrebam, fără Dumnezeu în ea? Mi-aduc aminte de romanul meu „Paznic la Turnul Babel”, când cenzura comunistă mi-a vânat cuvântul Dumnezeu și redactorul de carte fie l-a scos, fie l-a scris cu „D” mic. În acest fel a început să se manifeste o nouă formă de incultură, care a dus la ceea ce profesorul meu de la Facultatea de Matematică, Solomon Marcus, avea să spună că trăim într-o societate de „semianalfabeți cu internet”.
Te încarci, ajungi departe cu interiorul, cum am ajuns eu îmbinând știința cu arta, cu literatura, dar te omoară exteriorul, lumea strâmbă în care trăiești. Credeam că evenimentele din decembie 1989 vor scăpa România de prostie și proști. Și am rămas uluit să observ că românii p(r)ost-decembriști acționau împotriva idealurilor de libertate câștigate în decembrie 1989! Erau ca barcagiii care vâslesc, cu spatele la viitor. Schimbarea s-a datorat tocmai nevoii de absolut a omului, care nu mai suporta strâmbătatea. Însă s-a produs o distorsionare cumplită, greu de imaginat, revoluția a fost confiscată de foștii securiști și țara a fost lovită de un blestem al stagnării, al înapoierii. Fiind însă libertate, oamenii cu aspirații spre ideal au plecat unde au văzut cu ochii. Azi, peste zece milioane de români trăiesc în pribegie. Mie, libertatea mi-a permis să călătoresc în lume și să văd cum trăiesc ceilalți oameni, mai cu seamă cei pe care comunismul îi ura, occidentalii. Și așa am început să văd cum trăiesc italienii, germanii, englezii, spaniolii, belgienii, olandezi, evreii și alte popoare. Și am remarcat că toți doresc să construiască o cetatea ideală, o lume mai bună, tot mai bună. Dar nicăieri nu am găsit o formulă de căutare a acestui ideal mai reușită ca în America. Am avut șansa să ajung în America în 1998 și de 22 de ani cunosc bine această țară, iar de peste 10 ani trăiesc efectiv în ea, de când fetele mele, Mihaela și Gabriela, alias trupa „Indiggo Twins”, au reușit să realizeze minuni, să-și împlinească visul lor utopic pe Broadway.
Idealul societății perfecte l-am trăit în epoca Obama, unde am cunoscut ceea ce poate fi numit o sinteză de comunism și capitalism. Acest sistem, care promitea o formă ideală, a fost însă radical blocat de actualul președinte, care și-a început mandatul cu desființarea Obamacare, care dusese America pe locul I în ceea ce privește grija pentru sănătatea oamenilor. Ori Trump a cerut ca fiecare cetățean să-și plătească medicul. El deodată a revenit la imperialism, la o societate văzută de un bilionar. Din start, deci, el și-a pus în cap întreaga societate americană, nici nu și-a dat seama că a lovit în punctul cel mai vulnerabil, sănătatea oamenilor. De aici i se trag toate problemele, își termină mandatul din protest în protest.
Omenirea își concentrează eforturile spre pace, spre o dezvoltare a ei întru diminuarea răului. Dar încă e departe de a fi o lume dreaptă. Altfel nu se explică emigrația masivă. În America se vede cel mai puternic acest fenomen. Fiindcă mișcarea este într-un singur sens. De ce nu fug americanii în Rusia, China, Africa sau România și exodul este exact invers?! Însemană că America este „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. Am descris în romanele mele pe larg această realitate. Am peste 20 de cărți despre America. Am găsit în ea mult lucruri bine, dar și ne-bune. Oricum, în America, fiindcă sistemul funcționează, omul axat pe ideal are șansa să țină pasul cu societatea, dar la noi e invers, societatea nu ține pasul cu aspirațiile individuale. Apare astfel un conflict între ideal și realitate.
Am continuat să caut soluții între nevoia de absolut a omului și nevoia de mai bine a societății. N-am fost de acord cu formula: „Lumea e strâmbă, nu căuta s-o îndrepți, strâmbă-te tu după ea”. În America, sloganele libertate, dreptate, o lume mai bună, pace, dragoste frățească, caută să funcționeze, toate societățile moderne caută o formulă, dar nimeni nu știe cum trebuie să fie o lume a acestei frății perfecte. Și am căutat alte căi. Am început o viață nouă în biblioteca Barnes & Noble, adevărat Turn Babel al cărții, unde am citit tot ce a creat mai important omul și anume utopiile umanității. Fiecare societate și-a creat propria uropie, din nevoia de a funcționa într-o societate ideală.
Am citit principalele utopii ale lumii, de la utopia lui Ghilgameș, care a fost model pentru Biblie, și utopia lui Iisus, la Utopia lui Thomas Morus și până la utopiile moderne ale lui Orwel și Aldous Huxley, cu Brave New World! De fapt, acestea din urmă sunt considerate dystopii, opuse utopiei. Dar Huxley a scris și o utopie, The Island, în care vorbește de o lume a viitorului fericit, cuprins în formula „dictatură fără lacrimi”. E o mare experiență să parcurgi istoria utopiilor, pe care o fac în volumul „Civitas innocetiae”. Dar am constatat că atât dystopiile cât mai ales utopiile lumii au ca motor un element comun: inocența. Toate au un suport imaginativ curat, purificator. Un mare pas spre revelația mea s-a produs în momentul când l-am descoperit pe Sfântul Augustin, când i-am citit „Confessiones” și tomul despre „Civitas Dei”. Augustin a ritmat deodată cu sufletul meu, cu ceea ce eu scrisesm în trilogia religioasă și în romanul „Un păcătos la Athos”. Acesta este un capitol cu totul special în opera mea, pe treapta cea mai înaltă a purificării.
Această experiență nouă m-a condus la nevoia de a face un Dicționar al Inocenței, în care am inclus concepte și personalități ale omenirii pe care eu le văd populând această Cetate a Inocenței, pe care am numit-o întâi „Inocentopia”, apoi i-am spus direct, „Civitas innocetiae”. În aceste cărți mi-am expus tot sistemul, cum văd eu realizabilă această cetate pe pământ. Evident, pe baza învățăturii, a educației, de aceea am și creat o universitate proprie acestei lumi, pe care am numită-o „Universitatea de entuziasm”, căreia i-am stabilit și cursuri speciale, fapt care i-a entuziasmat pe americani, pe cei care au venit la aceste cursuri. Și tot pe acest drum, am mai creat două repere fundamentale, piloni de bază ai cetății mele, Spritul Critic și Charta Moralia, fiindcă am observart că ceea ce lipsește societății, ceea ce ea a pierdut, sunt morala și spiritul critic, fără de care este imposiblă umanizarea, implicit purificarea omului. Cu tristețe o spun, societatea românească nu e pregătită să meargă pe această cale.
Fiindcă Ceatea Inocenței este o cetate a omului purificat. Fenomen care se petrece prin sita umanizării, adică prin Armaghedon revelat, căci în fiecare om există un Armaghdon în care se dă bătălia dinte forțele binelui și forțele răului. Numai victoria binelui din fiecare om face posibilă cetatea omului purificat, a omului îndumnezeit, care l-a găsit pe Iisus în sine, așa cum arăt în romanul „Mesia ne bate la uşă”: În Cetatea Inocenței, toți muncesc pentru toți. Altfel spus, fiecare muncește pentru sine. Cumpătarea, modestia (ca „aurea mediocritas”), morala, spiritul critic sunt factori decisivi. Omul este măsura tuturor lucrurilor. Nu există Cutia Milei, ca în utopia creștină. Nu există slăbănogi. Cetatea Inocenței este o societate spartană, cu toate atribuțiile umaniste, fiindcă ia ce-i mai bun din toate utopiile lumii.
Din ea nu sunt excluse nici arta, nici Dumnezeu, așa cum făcuse Platon și respectiv comunismul, fapt care a dus la prăbușirea cetăților imaginate de ei. Dar Dumenzeul din cetatea mea este Dumnezeul Dizident. Un Dumnezeu pe care l-am descoperit în Apocalipsa lui Ioan, unde Dumenzeul biblic se dezice de lumea pe care a creat-o, o lume a păcatului, care a dus la divizarea bisericii și tranformarea ei într-o unealtă a diavolului, de aceea nici Civitas Dei nu s-a putut împlini pe pământ, a devnit o unealtă a inchiziției, dar Dumnezeul biblic a promis că pune în locul acestei lumi, pe care a distrus-o cu foc și pucioasă, un cer nou și un pământ nou. Însă nu aflăm din Biblie cum vor arăta ele, de altfel, nici una dintre promisiunile ei nu s-a împlinit, dar le-am imaginat eu, pământul și cerul nou își revelează splendoarea în „Cetatea Inocenței”.
Aranjament grafic – I.M