Adevărul e doar unul!

Declaraţia de Independenţă spune că limba ni-i română.

Curtea Constituţională recunoaşte că limba ni-i română.

Cei mai mari savanţi ai lumii afirmă că limba ni-i română.

Şi doar Dodon, plin de cunoştinţe lingvistice ca broasca de păr, declară altceva.

Dacă limba ar trebui să poarte numele ţării în care locuieşte poporul ce-o vorbeşte, ar fi trebuit, pe lângă „limba moldovenească”, să mai existe: limba austriacă, limba americană, limba elveţiană, limba groenlandeză, limba australiană, limba belgiană, limba braziliană, limba cipriotă, limba canadiană şi încă zeci şi sute de limbi.

Prin declaraţia recentă privind unitatea limbii române, Academia Română spune răspicat că adevărul este unul, nu pot fi adevăruri separate, unul pentru o parte a Prutului şi altul – pentru cealaltă.

Ruşii, care vor să ne convingă prin purtătorii lor de minciună că există mai multe adevăruri, care s-ar bate cap în cap, au fost dintotdeauna mari inventatori în privinţa limbilor şi popoarelor – Divide et impera! –, de-a lungul ultimelor secole aceştia au tot creat „state”, din contul teritoriilor furate de la alte state, dăruindu-le acestora şi „limbi” noi, care s-ar deosebi cel puţin prin nume de limbile vorbite de poporul de la care au fost rupte.

Vă imaginaţi, dacă şi Moldova de dincolo de Prut ar fi fost ocupată de ruşi, cum s-ar fi putut afirma şi dacă am mai fi putut vorbi azi de Eminescu, Alecsandri, Creangă, Russo, Hasdeu, Stere, Iorga?

  1. Alecsandri a avut toate şansele să se nască în Basarabia, tatăl lui fiind, în 1812, vameş la Bender. Ar mai fi putut el scrie vreodată „Hora Unirii” sau „Deşteptarea României”?

„Regele poeziei” ar fi fost cel mult un Alexandru Hâjdeu, care cânta istoria românilor în sonete ruseşti.

În Basarabia de până la 1918, erai acceptat că eşti român şi vorbeşti românește numai dacă îţi ziceai – ca marele boier Pavel Cruşevan – „adevărat rus” şi scriai ruseşte în revistele ruseşti, unicele permise.

Ion Creangă ar fi devenit Ivan Vetca, Hasdeu – Ghijdeev şi tot aşa.

În 1976, când Nicolae Ceauşescu sosise la Chişinău, Ivan Bodiul, primul-secretar de partid, i-a propus un traducător din „limba moldovenească” în limba română, lucru refuzat de Ceauşescu.

Prin anii ’60, Mihail Sadoveanu fusese vizitat la Bucureşti de câţiva scriitori din RSSM, care l-au anunţat că intenţionează să-i traducă operele în „limba moldovenească”.

În loc să se bucure, povesteau chiar cei daţi pe uşă afară, la auzul acestor fraze obraznice, marele scriitor a înhăţat primul obiect care i se nimerise sub mână, pe care l-a aruncat în musafiri, cu fraza:

– Ieşiţi afară! Cum să mă traduceţi pe mine din limba în care scriu în limba în care scriu? Să nu vă mai văd! Ticăloşilor!

Nu era prima tentativă de a-l „traduce” pe scriitorul român în „limba moldovenească”. La Chişinău apăruseră „Nicoară Potcoavă” şi „Mitrea Cocor”, unde se scria: „Din română”. Numele „traducătorului” nu era menţionat, or, acesta nu făcuse altceva decât să translitereze cuvintele în alfabetul chirilic (rusesc).

Iată însă că Dodon şi camarila vor să ne traducă din nou clasicii literaturii române în „limba moldovenească”.

Se ştie că anume moldovenii – I. Neculce, D. Cantemir, M. Eminescu, B.-P. Hasdeu, V. Alecsandri, A. Russo, C. Negruzzi, I. Creangă, M. Sadoveanu etc.– sunt cei care au creat limba română. Niciunul dintre ei nu i-a spus altfel.

Nişte derbedei, ajunşi la putere prin fraudă, ar dori să-i izoleze pe marii scriitori moldoveni de scriitorii valahi şi ardeleni, cap de listă fiindu-le la Ion Creangă, despre care deputatul socialist Vlad Bătrâncea spune că a scris „numai în limba moldovenească”.

Cu toată fronda sa faţă de munteni, izvorâtă mai mult din spiritul său critic, Creangă a avut o conştiinţă românească pronunţată. De la marele humuleştean s-a păstrat un jurământ care începe în felul următor: „Jur pe onoare şi credinţă / Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu / Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc… Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi Sfânta Cruce” (descoperit în 2014 în arhiva Muzeului Literaturii Române, care poate fi citit pe portalul  gândul.info.)

„Sunt născut la 1 martie 1837 în satul Humuleşti, judeţul Neamţului, Plasa de Sus, din părinţi români”, mai mărturisea Ion Creangă în „Fragmente din biografie”.

Iar în „Moş Ion Roată şi Unirea” spunea despre noi (acest fragment a fost eliminat mereu din nuvelă în RSS Moldovenească de până la 1990), acolo unde ne explica  de ce trebuie să se unească Moldova cu Muntenia într-un stat mai mare, România:

„Unde-i unul, nu-i putere

La nevoi şi la dureri;

Unde-s mulţi, puterea creşte,

Şi duşmanul nu sporeşte.

Aşa şi cu Unirea, oameni buni! Credeţi dumneavoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldovacu Valahia, avem să fim numai atâţia? Fraţii noştri din Transilvania, Bucovina, Basarabia şi cei de peste Dunărea, din Macedonia şi de prin alte părţi ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine,  şi ei se vor bucura şi ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni duşmanii, în vecii vecilor, a se lega de români” (Ion Creangă,Opere, vol. II, 1990, Chişinău, Ed. „Literatura Artistică”, pag. 30-33).

Acum, cei de la guvernare afirmă că Ion Creangă ne-a dorit veşnic separaţi, cu o limbă „moldovenească” pe care să n-o înţeleagă nici el, şi cu un preşedinte zălud, care să-şi urască neamul şi să-i iubească numai pe Ivan Turbincă şi pe drăcuşorii cu care petrecea acesta prin gangurile iadului.

Pe timpul lui Creangă, poporul român sau părţi din el, locuia în toate ţările din jurul României. Aşa cum a rămas până azi. Unii l-ar vrea adunat într-o singură ţară. Alţii l-ar dori veşnic ciopârţit, până părţile lui înstrăinate se vor dizolva de tot în cazanele seminţiilor care s-au lăţit peste el.

Promotorii ideii de federalizare pun de pe acum la cale modificarea Constituţiei cu trei limbi de stat – „moldoveneasca”, rusa şi găgăuza. Să fie, argumentează ei, ca în „republica transnistreană”, unde sunt trei limbi de stat – „moldoveneasca”, rusa şi ucraineana, dar numai să încerce să spună cineva ceva altfel decât în limba rusă – şi va fi linşat, cum aproape că a păţit-o Ion Iovcev când a încercat să rostească câteva fraze într-o altă limbă de stat decât rusa în prezenţa lui Smirnov.

Iată ce ne pregăteşte  Dodon, care a câştigat în alegerile parlamentare trecute doar 30% din voturi, dar căruia cei aleşi sau votaţi de noi, în care am avut totală încredere, i-au dăruit şi celelalte 70% din voturi – ale proeuropenilor şi unioniştilor – pe care socialiștii nu le aveau, cele 30% transformându-se cu concursul politicienilor noştri infantili – în 100%, pentru ca Kremlinul să ne umilească şi îngenuncheze definitiv.

Limba română e una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, fiind vorbită la ora actuală de 0,6% din vorbitorii de pe glob.

A inventa limbi separate, care s-ar deosebi de limba română (şi sârbii încearcă să le inventeze românilor din Serbia o limbă aparte – limba valahă cu un alfabet supt din deget), e o diversiune.

Minciuna vrea să ne facă să fim ceea ce crede ea că ar trebui să fim.

Pe când Adevărul ne obligă să fim noi înşine.

Iar noi suntem români şi limba ni-i română.

 

Nicolae DABIJA

 

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.