◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Interviu cu jurnalista VIORICA ROMAN

hdr

VIORICA  ROMAN:  ” Am iubit și iubesc  oamenii  și  le sunt recunoscătoare celor cu care pașii mei  s-au intersectat ”

REPORTER: – Când ați debutat în presă ?

VIORICA  ROMAN: – Debut? Aș zice … început. Am venit în presă în toamna lui 1977, din învățământ. Și am rămas aproape trei decenii, până la pensionare. În aproximativ jumătate din această perioadă  am  făcut corectură, timp în care am scris și primele articole. Am lucrat  apoi  ca redactor, mai târziu ca secretar general de redacție și, pe ultima sută de metri, am făcut marketing editorial.

REPORTER: – Regretați  că ați plecat din învățământ?

 VIORICA ROMAN:  – Dimpotrivă. Activitatea în presă mi-a permis să cunosc sute, poate mii de oameni interesanți, de la persoane obișnuite la unele de excepție. Am participat și am scris de la foarte multe evenimente, în special culturale.

         Până la Revoluție se realizau multe filme românești. Pentru unele dintre ele s-a filmat și în județul Hunedoara, ocazii în care am întâlnit regizori și actori, care mi-au lăsat o impresie puternică.

          Se organizau și premiere de gală la filmele românești. Așa am cunoscut actori mari, oameni de o modestie  copleșitoare. Superba Silvia Popovici  a renunțat să se machieze pentru o astfel de întâlnire cu cinefilii din Hunedoara și mi-a dat un interviu în microbuzul care urma s-o ducă la acțiune, doar pentru că era duminică după-masă și s-a gândit să nu mai pierd câteva ore dacă o însoțesc. Tot într-un microbuz am stat de vorbă și cu Silviu Stănculescu, în timp ce ne întorceam de la Simeria. Iar cu Cristina Deleanu, la debutul său cinematografic, am povestit despre pasiunea sa pentru poezie în sufrageria mea.

          După Revoluție, moment trăit cu maximă intensitate alături de ceilalți colegi, a venit deschiderea, inclusiv spre exteriorul țării, spre religie. Așa l-am cunoscut pe Niel Armstrong, primul om care a pășit pe lună, care a venit la Hațeg  ”să-l mărturisească pe Isus”. M-a șocat, la acea dată, afirmația sa că știința și religia nu sunt în contradicție, că descoperirile științifice de fapt au confirmat ceea ce scrierile sfinte anunțaseră cu mult timp în urmă. Și că singura contradicție este doar între cele două mari teorii – creaționistă și evoluționistă. Cum nici una dintre ele nu poate fi demonstrată în condiții de laborator, contradicția va rămâne.

          Aș avea motive să regret plecarea din învățământ în condițiile în care am cunoscut oameni deosebiți, am trăit emoții care m-au îmbogățit  sufletește?  Cred că nu. Mai ales că învățământul a trecut și trece prin atâtea schimbări, nu toate fericite după opinia mea.

REPORTER:Vorbeați despre perioada dinainte și după Revoluție. Cum vedeți schimbările survenite în presă, din această perspectivă?

VIORICA ROMAN: – Înainte eram obligați să inserăm idei sau citate din documentele de partid (era doar unul atunci!). Dacă autorul articolului evita acest lucru, o făceau șefii, desigur obligați și ei. Îmi mai  amintesc  și că la un moment  dat a trebuit să semnăm niște liste. Una era mai lungă și cuprindea interdicțiile iar alta mai scurtă preciza ce aveam voie să scriem.

          După  decembrie 1989 lucrurile s-au descătușat, am dobândit cu adevărat libertate de exprimare. A fost o bucurie, o eliberare de cenzură. Din  fericire  a funcționat  autocenzura și ”Cuvântul liber” (fost ”Drumul socialismului”) n-a alunecat în facil, n-a devenit ziar de scandal.

          În ultima perioadă a muncii în presă a trebuit să mă adaptez la noi exigențe și provocări. Dacă înainte aveam o glumă – n-am avut timp să scriu mai scurt – la ”Jurnal hunedorean” trebuia să te conformezi  unui  format  fix. Programul de calculator în care ne scriam articolele ne limita la un număr de semne (litere, punctuație, spații libere).

          În trei decenii  presa  a  trecut  prin multe transformări. A  evoluat  de la telex și lynotip la calculator și internet.

REPORTER: – Ce credeți despre presa on-line?

 VIORICA ROMAN: – Mi se pare mai rapidă și poate mai simplu de realizat. Din păcate este accesibilă mai ales celor tineri și foarte tineri. Cred că e benefică orice formă de comunicare. Mă refer la rețelele de socializare. Regretabilă e doar tendința unora spre agresivitate sau vulgaritate. Ar fi bine daca toți ar ințelege că e necesară  respectarea  unor  norme de bun simț, de gramatică și nu în ultimul rând dreptul la opinie sau de a nu fi de acord cu opinia celorlalți.

REPORTER: – Mai este presa a patra putere in stat?

 VIORICA ROMAN: – Și da și nu. Parafrazând aș zice că depinde cărei …puteri îi e aservită. Vedem azi atâta diversitate și din păcate atâta ostilitate între ziariști, care pot deruta oamenii. Unde e dezbinare lipsește puterea.

REPORTER: – Există oameni care v-au influențat în formarea ca ziarist?

 VIORICA  ROMAN: – Firește. Am învățat câte ceva de la aproape toți cei cu care am fost colegă. Îi voi aminti doar pe cei cu care  am  lucrat  nemijlocit – Lucia Liciu și Ion Cioclei -, acum plecați să-și etaleze talentul printre stele. Și nu în ultimul rând Minel Bodea.

REPORTER: – Puteți nominaliza colegi mai tineri care sunt și azi în presă?

 VIORICA  ROMAN:- Da. Vara îmi erau repartizați studenți la ziaristică, veniți în practică. Îmi face plăcere s-o amintesc pe Laura Oană. Sunt și alții care mi-au fost doar colegi – Sorin Blada, Sorina Popa sau Tiberiu Stroia – pentru care am aceleași sentimente.

          De fapt am amintiri plăcute cu toți foștii colegi, indiferent de vârstă. Chiar și cu cei cu care uneori m-am contrazis. Am iubit și iubesc  oamenii  și  le sunt recunoscătoare celor cu care pașii mei s-au intersectat pentru că mi-au permis să evoluez și eu nu doar vremurile pe care le-am trăit.

 

          Interviu realizat de Ioan Vasiu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *