În urmă cu vreo două decenii, pe când eram Consul Onorific al Uruguayului în România, am călătorit de mai multe ori spre capătul sudic al Americilor. Între subiectele care m-au interesat ca jurnalist a fost și acela al stării presei din două dintre democrațiile cu tradiție ale continentului. Am aflat cu surprindere că atât în Uruguay cât și în Argentina statul susținea presa într-o manieră foarte directă și eficientă, asigurând sumele necesare funcționării tehnice a tuturor instituțiilor media, indiferent de orientarea sau calibrul acestora. Nu erau sume spectaculoase, dar confereau o anumită siguranță redacțiilor care deveneau mai puțin interesate să răspundă unor comenzi cu probleme etice. În acest timp în România presa se afla încă în expansiunea pe care i-o conferise libertatea obținută la Revoluție, mecanismele economiei de piață funcționând aproape fără milă. În timp ce unele publicații noi prosperau spectaculos, altele cu tradiție abia și duceau zilele, fiind tot mai des obligate să facă compromisuri care, în cele mai multe cazuri, s-au dovedit fatale. Pentru ele și pentru cititorii lor.
Situația presei din România de azi este mult schimbată, și nu în bine. Tăvălugul televiziunilor și expansiunea online-ului au acționat nemilos asupra zonei printului, în care dintre sutele, poate miile de titluri de la finele secolului trecut, mai supraviețuiesc doar câte să fie numărate pe degete. Este vorba despre cotidiane, deși nici periodicele nu o duc mai bine. Partea leului care vine din publicitate este înhățată de canalele TV care și-au consolidat prin diferite metode audiențele. Tot mai puțin și mai rar realul interes public, ba chiar și cel național, își găsesc loc în programe și sumare. Iar îndârjirea luptei politice face zona tot mai dificil de frecventat de către consumatorul clasic de presă, care dorește mai degrabă să fie informat decât influențat.
Probabil – sper – de la un astfel de raționament a plecat Guvernul atunci când a lansat oferta unei campanii media legată de evenimentul central al momentului – epidemia. Executivul dorește, din câte am înțeles din comunicat, să întărească mesajul oficial, cel considerat a fi cel real, în competiția cu mesajele tendențioase din faimoasa categorie fake news.
A fost un semnal pe care – spre deosebire de unii colegi mai suspicioși – l-am primit cu interes și cu satisfacție, meditând asupra faptului că, deși în „creștere”, guvernul condus de Ludovic Orban (și el aflat într-un astfel de proces) a înțeles ceva din mecanismele comunicării publice și că departe de a fi o tentativă de mituire, acest program constituie o necesară mână de ajutor pe care statul o întinde celor prin intermediul cărora își promovează în fapt programele și intențiile de a face lucruri bune și necesare.
Dar – pentru că întotdeauna există un „dar” – am constat foarte curând după lansare, că mecanismele acestei oferte nu numai că au fost prost sau superficial gândite, dar și puse în practică în varianta de înscriere online cu extrem de multe „incidente de traseu” care i-au împiedicat pe majoritatea celor care au dorit să se înscrie să ajungă la capătul formalităților solicitate. Nu mai vorbesc despre marea cantitate de informații inutile sau nesemnificative, solicitare menită parcă să facă traseul cât mai greu de parcurs. Atunci când m-am aflat în fața unor „probe” prea dificile am urmat îndemnul din instrucțiuni și m-am adresat, online bineînțeles, celor aflați la adresa indicată, care s-a dovedit a fi o cutie poștală ce răspundea invariabil cu un „citiți instrucțiunile”. Deși regulamentul prevedea că cererea trebuie transmisă întâi online și abia apoi depusă „on paper” la Secretariatul General al Guvernului, capcanele IT-știlor de la Autoritatea Digitală au funcționat cu succes, făcând transmiterea…digitală imposibilă.
Am făcut o încercare de a mă desluși – pe mine și pe colegii care mi-au semnalat aceleași dificultăți – sunându-l pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, fostul gazetar Ionel Dancă. Evident că nu mi-a răspuns, fiind ocupat până peste cap cu transmiterea către nație a succesurilor Cabinetului. Nu a catadixit să răspundă nici la mesajul pe care i l-am transmis, în care solicitam să găsească o modalitate pentru ca cei aflați în situația mea să se poată clarifica, fără a fi excluși din competiție. Un mesaj asemănător i-am trimis și Secretarului General al Guvernului, Antonel Tănase, despre care știam că este un om serios și că nu se ferește să dea ochii sau urechile cu jurnaliștii.
Un răspuns a venit însă abia deunăzi, de la pupitrul la care oficiază Ionel Dancă, prin comunicatul referitor la ultima ședință de guvern în care un punct de pe ordinea de zi s-a referit la programul defectuos de înregistrare a solicitărilor pentru campania media. Am aflat că din cele vreo 300 de solicitări, doar mai puțin de o duzină au reușit să parcurgă traseul infernal al înscrierii online, motiv pentru care Executivul a decis să prelungească termenul de înregistrare. N-am aflat însă nimic despre modul în care operatorul – Autoritatea pentru Digitalizare – are de gând să corecteze erorile datorită cărora programul riscă să devină un eșec (dacă nu cumva acesta a fost și scopul ascuns) și să lucreze în continuare cu solicitanții. Probabil, propunând u-le din nou să… citească instrucțiunile!
(Octavian Andronic)