◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

45 de ani…

– Domnule Stelian Gomboş, cine sunteţi dumneavoastră?

– Un om, pur şi simplu, care a ajuns la vârsta, binecuvântată, de 45 de ani!…

– Sunteţi recunoscător cuiva pentru acest lucru?

– Oooo, da!…

– Cui?

– Multora, în primul rând lui Dumnezeu, părinţilor, mamei, soţiei, neamurilor, rudeniilor, prietenilor, colegilor şi tuturor mentorilor, îndrumătorilor şi formatorilor mei!…

– Cum vă simţiţi la 45 de ani, cum vedeţi lumea şi viaţa, la 45 de ani?

– Aşa, ca la 45 de ani (râde)!…

– Aveţi împliniri, bucurii ori satisfacţii, până la această vârstă?

– Bineînţeles, ca orice om!…

– Dar, regrete, neîmpliniri?

– Da, din păcate da, iarăşi, ca oricare dintre noi, important este, totuşi, balanţa, adică, în ce parte atârnă balanţa mai mult sau mai tare!…

– Puteţi exemplifica, atât la una cât şi la cealaltă?

– Pot dar, nu vreau, mai bine nu, însă, vă rog frumos să nu vă supăraţi pe mine!…

– Bine, am înţeles, este în regulă, în schimb, puteţi să-mi spuneţi care, dintre studiile realizate, le-aţi urmat din vocaţie?…

– Evident, cele teologice!…

– În acest context, multă lume spune că, v-ar fi venit foarte bine statutul de preot, chiar aşa, aţi fi dorit să fiţi preot?

– Da, bineînţeles că da!…

– Şi, dacă tot doriţi acest lucru, de ce nu sunteţi?

– Probabil, ori nu am insistat eu suficient ori nu sunt vrednic de aşa ceva, mă gândesc că poate nu vrea Hristos acest lucru!…

– Să înţeleg că aţi făcut demersuri în acest sens şi că au fost sortite eşecului?

– Întocmai!…

– Dar, ce s-a întâmplat, unde v-aţi poticnit, de fapt?…

– Permiteţi-mi să nu (mai) dezvolt acest subiect, altminteri unul extrem de sensibil!…

Apropo, vedeţi acesta este unul dintre marile mele regrete: că nu sunt preot dar, în sfârşit, mila lui Dumnezeu în toate!…

– Ce admiraţi, ce apreciaţi cel mai mult la un om?

– Onoarea, sinceritatea, onestitatea, demnitatea, bunătatea şi omenitatea, eleganţa, discreţia, bunul simţ, politeţea şi nobleţea!…

– Ce detestaţi la un om?

– Ipocrizia, făţărnicia, viclenia, superficialitatea, laşitatea, trădarea, răutatea, micimea sufletească, comportamentul bizar, ignoranţa şi aroganţa!…

Sunt cam exigent, nu-i aşa?… (zâmbeşte)

– Care credeţi că este ori că sunt greşelile cele mai mari ori mai grele comise de către un om?

– Offf, sunt foarte multe, păcate şi greşeli, comise, fie împotriva lui Dumnezeu fie împotriva fratelui său precum şi împotriva lui chiar!…

– Aş vrea câteva exemple dacă se poate!

– Nici nu ştiu cu ce să încep: oricum, orice greşeală comisă cu premeditare poate deveni una extrem de dureroasă şi, de păcătoasă!…

Bunăoară, să nedreptăţeşti ori să necinsteşti pe cineva, altfel spus, să-i strici bunul nume, să-i murdăreşti ori să-i terfeleşti imaginea; apoi, să mâhneşti pe cineva, să-l laşi plângând, întristat sau îndurerat, adică, să apună soarele peste mânia ta şi mâhnirea lui, să nu se poată nici odihni din acest motiv; să amăgeşti, să dezamăgeşti pe cineva; să-l trădezi ori să-l prăduieşti pe semenul tău, să persiflezi ori să ironizezi pe aproapele tău şi, multe, multe altele!…

– Cum trebuie să fie ori să reacţioneze un om?

– Depinde de mai mulţi factori: de stare, de condiţii, de împrejurări, de situaţie etc!…

În orice caz, să fie prezent, asumat şi inspirat, atunci şi acolo când şi unde situaţia respectivă o cere, altfel spus, mie unuia, îmi plac oamenii inspiraţi, prompţi, punctuali şi parolişti, temerari şi curajoşi, aflaţi în stare de veghe, de trezvie, cu alte cuvinte, aflaţi pe fază nu defazaţi, debusolaţi ori dezorientaţi!…

– Ce sentiment ori stare sufletească vă poate încerca ori afecta foarte tare?

– Sentimentul inutilităţii, pentru mine, personal, este, poate fi unul extrem de nociv, de, distructiv!…

– În altă ordine de idei, cum vedeţi mersul lumii, starea lucrurilor, astăzi?

– Din nefericire, nu bună, fără să fiu pesimist ori patetic ci, numai, realist dar, îmi pun toată încrederea în mila, dragostea, bunătatea şi purtarea de grijă, iubitoare şi proniatoare, al lui Dumnezeu, căci, până la urmă, rămânem, doar, la mâna şi la mila lui Dumnezeu!…

– Va să zică, ce vă nelinişteşte, astăzi, cel mai mult?

– În plan social, de pildă, instabilitatea, nesiguranţa şi incertitudinea!…

– Ce iubiţi, cel mai mult, la poporul nostru, la ţara noastră?…

– Între şi printre multe altele, admir sau apreciez foarte mult capacitatea lui de a empatiza cu cel aflat în momente grele, delicate sau dificile!…

– Şi ce anume descalificaţi la neamul nostru?

– Lipsa lui de coerenţă, de consecvenţă, de unitate, determinare şi demnitate, altfel spus, dezbinarea colectivă!…

– Vă este dor de cineva şi, dacă da, de cine anume?

– Da, distinsă doamnă şi, încă, de mulţi, de foarte mulţi aşa că, nici nu am cum să-i nominalizez, aici şi acum, însă îi am şi îi port pe toţi, permanent, în taina inimii mele!…

– Ce planuri, aveţi în continuare, ce proiecte de viitor aveţi?

– Vedem, vorbim, la locul şi la momentul potrivit!…

– Da` secretos mai sunteţi!…

– Deh, ce să facem, fiecare cu viciile şi cu păcatele lui!…

– Nu ştiţi că, noi, femeile, suntem curioase?…

– Mai grav este atunci când deveniţi şi furioase!… (râde)

– Dacă v-aţi mai naşte odată, ce aţi dori să deveniţi?

– Preot, desigur!…

– Dacă v-aţi întâlni, pe stradă, cu micuţul Stelian, cel care, la trei anişori cânta la muzicuţă, ce i-aţi spune, ce l-aţi sfătui sau îndemna?

– Să fie, în viaţă, mai curajos, mai perseverent, mai tenace şi, să-şi gestioneze mult mai bine slăbiciunile personale!…

– Cam categoric îndemnul, nu credeţi?

– Păi, ar fi, aşa, sincer, ca între noi, bărbaţii, altfel spus, unul ca de la bărbat la bărbat!…

– Unde vă place să mergeţi, să călătoriţi ori să vizitaţi cel mai mult?

– În Sfântul Munte Athos!…

– Şi în ţară?

– Într-o poiană sau stână, unde să fie oi, câini, cai, vaci, precum şi oameni frumoşi şi sănătoşi, aşa cum sunt, în general, păstorii!…

– În încheiere, aş vrea să vă (mai) întreb: care credeţi că este momentul culminant sau, mai bine zis, deznodământul vieţii unui om?

– Atunci, când apare în viaţa lui convertirea, resetarea, reinventarea sau restartarea sa, adică, acel „punct şi de la capăt”!…

– Dumneavoastră aţi trecut pe acolo?

– Încă mai trec!…

– Şi, o ultimă întrebare: care este recomandarea sau îndemnul ce vă stăruie cel mai mult în minte?

– „Să fii om bun!” rostit de bunica mea, Ana!… Şi care mi-a rămas, neîncetat, nu atât în minte cât, mai ales, în inimă!…

– Domnule Gomboş, vă mulţumesc pentru acest dialog, uşor neconvenţional, realizat la o cafea tare bună, urându-vă, încă o dată, la mulţi ani!…

– Cu mult drag, vă mulţumesc din suflet, stimată doamnă, da, chiar aşa, măcar cafeaua să fi fost de toată isprava!… (zâmbeşte)

– Şi dialogul, evident!… Mai cu seamă, întrebările şi compania dumneavoastră!… (râde)

Bucureşti – 08 iulie 2022

Ionela Năstase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *