default-logo

„Scurtă istorie a Românilor”, de Ioan-Aurel Pop – o frescă policromă esențializată

S-a simțit de-a lungul anilor lipsa unei istorii a românilor, pe înțelesul tuturor, esențializată, despre evenimente și „cumpănite la marile figuri ale culturii naționale și argumentele sale ferme despre legitimitatea sentimentului național” (Irina Petraș ). Academicianul Ioan-Aurel Pop a venit în întâmpinarea acestui deziderat cu interesantul și cuprinzătorul volum „Scurtă istorie a Românilor ”, apărut la Editura „Litera” în anul 2019, în colecția „Carte pentru toți”.
Volumul de 525 de pagini în format 11/16,5, în estetica și formatul fostei colecții „Biblioteca pentru toți”, este structurat în următoarele capitole: „Date despre autor”, „Introducere”, „Înțelesul unor nume și realități: Românii și România”, „Cum se văd românii pe ei înșiși”, „Dintre Traci s-au desprins Daco-Geții”, „Cine erau Dacii-Geți”, „Noi de la Roma ne tragem”, „Formarea poporului Român și a limbii române”, „Lumea evului mediu”, „Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601 ) și Unirea Țărilor Române”, „Secolul al XVII-lea de la Mihai Viteazul la fanarioţi și la habsburgi”, „Epoca luminilor (secolul al XVIII-lea)”, „Reformă și Revoluţie – prima jumătate a secolului al XIX-lea”, „Unitatea națională sau făurirea României moderne”, „România interbelică”, „România și al Doilea Război Mondial (1940-1945 )”, „Spre totalitarismul comunist (1944-1947 )”, „Pe drumul construirii socialismului… (1948-1989 )”, „Noua libertate: speranțe, visuri, dezamăgiri, certitudini… ”, „Referințe critice” și „Bibliografie”. Volumul este presărat, la unele studii, cu imagini plastice, convingătoare, de arhivă și documente.
Născut la 1 ianuarie 1955, predestinat unei vieți înstelate, se naște la Sântioana, în comuna Țaga din județul Cluj Ioan Aurel, viitorul istoric și academician, având părinți pe Ioan Pop și Lucreția Pastor.
Viitorul istoric de notorietate internațională urmează școala generală la Brașov, apoi liceul Andrei Șaguna, din aceeași localitate, face stagiul militar redus, urmează cursurile Facultății de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, secția istorie-filosofie. Pe 14 iulie 1979 se căsătorește cu Amelia Piscanu, devenind profesor la Liceul Industrial nr.6 din cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca. Pe 30 august 1981 se naște unicul copil, fiica Anca Dana. În perioada 1984-1990 este asistent universitar la Facultatea de istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 1989 obține titlul de Doctor în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul UBB. În perioada 1990-1992 este lector universitar la aceeași facultate, după care în următori doi ani este Visiting Professor cu bursă Fulbright la Universitatea din Pittsburgg, Pennsylvania din Statele Unite ale Americi, în 1991 Academia Română îi acordă Premiul „George Barițiu”, în următorii șase ani este conferențiar universitar și în 1996 devine profesor universitar. În perioada 1993-1998 este directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, iar următorii doi ani este directorul Centrului Cultural Român din New York. În anul 2000 devine coordonator de doctorate și din următorul an este ales membru corespondent al Academiei Române. În perioada 2001-2002 este Visiting Professor al Universității din Trento, Italia. În perioada 2003-2007 conduce Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția. Și așa din treaptă în treaptă, datorită cărților și studiilor publicate este ales în funcția de președinte al Academiei Române, pe care o considerăm o recunoaștere de preț al frunților înțelepte față de omul de știință Ioan Aurel Pop.
Este Doctor Honoris Causa al multor universități din țară și Republica Moldova, dar face parte din numeroase organisme naționale și internaționale, fiind membru al Comisiei de istorie a relațiilor internaționale din cadrul Comitetului Internațional de Științe Istorice din Milano și din foarte multe alte organizații științifice de pe mapamond.
În introducere, autorul disociază, pedagogic, povestea trecutului neamului românesc de poveștile născute din imaginație. Poporul nostru este, spune autorul, o grupare de oameni, existent de peste o mie de ani, însă subliniază că prin strămoși este mult mai vechi. Ioan -Aurel Pop spune ce înseamnă viața, iar aceasta trebuie respectată și cunoscută prin toate mijloacele.
Prin cercetarea sa de-o viață a ajuns la concluzia că nu există pe Terra popoare cu „istorii bune și altele cu istorii rele, nici popoare cu trecut curat ca lacrima și plin numai de fapte bune, față în față cu altele, condamnate să facă numai rele și să fie urâte, ci există pur și simplu popoare egale, care trebuie respectate”. Cunoscând această activitate laborioasă a unui om dedicat științei istoriei, mă gândesc la ce spunea Honore de Balzac: „Omul puternic este întotdeauna înțelept, simplu și calm”.
Pentru a ne cunoaște viitorul, e necesar să ne cunoaștem trecutul, cunoscând acest fapt devenim mai înțelepți și ne va „pregăti ca să înțelegem mai bine și să prețuim viața pe care o trăim”.
La întrebarea ce este România și cine sunt românii, academicianul are răspunsuri simple și directe, convingătoare prin argumente. Subliniind că România este un stat suveran și unitar, dar având și identităţi regionale, precum olteni, moldoveni, transilvani, nefăcând parte din Balcani, această configurație geografică este până la Dunăre.
Cum se văd românii pe ei înșiși Ioan-Aurel Pop explică subliniind că romanizarea mai multor popoare din Europa a avut un rol unificator. Cu toate că din marea ramură a tracilor s-a desprins Daco-Geții. Explicațiile formării poporului român o fac pe Angela Martic să spună, în acest sens, că „pledoaria cu diplomație și cu tact pedagogic, astfel încât, dincolo de justețea argumentelor, impresia pe care fermitatea poziției sale asumate și exprimate o produce rămâne negreșit una din noblețe și civilitate”.
Autorul, după adânci cercetări cu acribie în arhive și studii arheologice, explică cine erau Daco-Geții care trăiau în comunități rurale, insistând pe formarea poporului Român și a Limbii Române, un rol primordial având romanizarea sau sigiliul Romei. După lupte îndelungate cu romanii, Dacia a fost secătuită de bărbați, astfel că coloniștii romani au putut să colonizeze Dacia și s-o organizeze. Astfel că s-a ajuns ca în perioada Evului Mediu, din secolele VI și VII, românii să fie deja un popor format, intrând în stadiul final de constituire. Numele de români vine, indubitabil, de la cuvântul latin Romanus, moștenit în limba română sub forma de rumân.
Prima încercare de unificare a tuturor provinciilor românești a făcut-o Mihai Viteazul, în timpul domniei ce a avut loc între anii 1593-1601.Astfel că, autorul ajunge cu desfășurarea istoriei românilor în secolul al XVII-lea în perioada Fanariotă și Habsburgică.
Trecând din perioadă în perioadă, cu relatări bine documentate, prin Epoca Luminilor din secolul al XVIII-lea, prin reformele și revoluția primei jumătăți a secolului al XIX-lea, la făurirea României Moderne, când s-a format unitatea națională, evenimente înscrise cu litere de aur în istoria Românilor din anii 1848-1859-1866 și până la proclamarea independenței absolute, perioadă care a devenit temeiul Marii Uniri ce a început cu Unirea de la 1859, autorul reușește să reconstituie o frescă a unității neamului românesc.
Proclamarea și recunoașterea independenței din perioada lui Carol I (1866-1914 ), unirea cu Dobrogea și transformarea României în regat deschide drumul țării noastre spre civilizație. Cuvântarea istoricului Ioan Bogdan despre personalitatea regelui Carol I ce a deschis cursurile universitare în anul 1914, pune încă o cărămidă la consolidarea regalității în România.
După 1918, populația României trece printr-o perioadă de fericire și consolidare a democrației. Uniformizarea și unificarea Regatului României după Marea Unire s-au înfăptuit cu dificultăți. Provinciile istorice ale României aveau diferite grade de dezvoltare.Trebuiau uniformizate administrația, economia în societate. În acest proces, un rol important l-au avut Gheorghe Tătărescu, I.G. Duca și Ion I.C. Brătianu. Nu este uitat nici Iuliu Maniu, Nicolae Iorga și Alexandru Averescu.
Despre totalitarismul comunist din perioada 1944-1947 autorul pedalează pe adevărul istoric, privind instaurarea regimului de teroare impus de cizma URSS-ului și cu sprijinul unor trădători ca Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej și a unor alogeni ce și-au schimbat numele etc. Este descrisă perioada confiscării pământurilor pentru înființarea G.A.C. și C.A.P. Se insistă pe perioada când se dorea demolarea satelor, când intelectualii români și alte personalități din Europa au protestat pentru salvarea satelor numite Villages roumains.
În ultimul capitol, Ioan-Aurel Pop se apleacă cu speranță spre noua libertate, cu multe visuri, dar este cuprins și de dezamăgiri, însă optimismul spre mai bine este o certitudine.
La „Referințe critice” descoperim semnăturile unor mari personalități care creionează pozitiv și cu empatie opera și personalitatea academicianului Ioan-Aurel-Pop, printre aceștia sunt: Ioan Bolovan, Angela Martin, Irina Petraș și Marta Petreu.
Capitolul „Bibliografie“ cuprinde 26 de lucrări, de la Bârlea, Octavian cu Romania and the Romanians, Los Angeles, 1977, Cândea, Virgil, And Outline of Romanian History, Bucharest, 1977, până la Xenopol, A.D. Istoria românilor din Dacia Traiana, ediția a 3-a, 14 vol. București, 1925-1930. Citind acest volum am ajuns la concluzia lui Marcus Tullius Cicero că „istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri din antichitate”.
Și prin această carte, academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, ne dovedește că este un adevărat dascăl al neamului nostru românesc, ce ne amintește de titanul Nicolae Iorga.

Al. Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Posted On 01 sept. 2022
, By

Lasă un răspuns

*