ZIUA LIMBII ROMÂNE
Motto: Limba română e sufletul meu/ E-n ADN-ul poporului român/ E puntea de lacrimi ce mă unește cu Dumnezeu/ E colțul de Rai în care de-a pururi aici vreau să rămân! (D.B.)
SCRIU ȘI PLÂNG ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Scriu și plâng, plâng și scriu
numai în Limba română
despre țara mea de cântec, lacrimă și dor
despre măreția spicului de grâu
și limpezimea apei din fântână
despre destinul și sângele meu tricolor!
Plâng și scriu, scriu și plâng
numai în Limba română
despre focul ce arde pe zare
despre pasărea ce-și cântă durerea
pe umărul meu stâng
despre câmpia de maci și glia străbună
în care m-am născut și respir sărbătoare!
De la Eminescu am învățat
să plâng și să scriu
numai în dulce Limba română
despre codri de aramă, munți și despre râu
despre poemul în care sunt încătușat
și condiția umană, adevăr și minciună
despre istoria poporului meu nicicând vinovat
de tot ce se-ntâmplă în lume,
Și, doar gândind la Dumnezeu
Mai scriu și plâng, doar în dulce Limba română!
Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș