Gnoseologia, filozofii spun că, este o teorie a cunoașterii. Etimologic, termenul își are rădăcinile în limba greacă, unde gnosis înseamnă cunoaștere. Aceasta este procesul care se desfășoară între subiect și obiect, având drept rezultat dobândirea de cunoștințe despre obiect de către subiect. În cazul jurnalisticii obiectul este acțiunea, fenomenul, lucru, ideea, întâmplarea, despre care dorește să relateze prin scris sau verbal subiectul, adică ziaristul.
Cunoștințele și cunoașterea sunt exprimate prin intermediul limbajului și sunt transmise intersubiectiv, oral sau scris. Din perspectivă filosofică, interesează originea și natura cunoștințelor, valoarea lor de adevăr, precum și entitățile natural și artificiale ale limbajului prin care cunoștințele sunt păstrate, prelucrate și transmise.
În cadrul jurnalismului cunoștințele și cunoașterea sunt interesate prin valoarea lor de adevăr. De aceea, cunoștințele devin și ele obiect de cunoaștere, deoarece devin și ele obiect de cunoaștere, întrucât subiectul cunoaște nu numai în contact cu natura și societatea, ci învață și de la alții, din presă și cărți.
În același timp, cunoștințele sunt o bază indispensabilă în orice act de cunoaștere, căci nici unul din demersurile noastre cognitive nu pleacă de la un studio zero epurat de orice cunoștință și nici în absența unor metode adecvate. Un demers gnoseologic începe încadrat într-o situație de cunoaștere în care subiectul dispune de anumite cunoștințe anterior și de un anumit limbaj preconstituit.
Prin procesul de cunoaștere sunt urmărite trei scopuri predilecte: a re-produce cât mai adecvat obiectul prin reflectarea și construirea lui, a-l exemplifica sau a-l înțelege și a proiecta asupra viitorului ceea ce se știe, pentru a-i prevedea desfășurarea.
Gnoseologia, încercând să explice mecanismele de exercitare a acestor funcții, dă răspunsuri la întrebările care au solicitat de-a lungul timpului mințile filosofilor: Valoarea de adevăr a cunoștințelor este dependentă de obiect și/ sau subiect? Filosofia modernă a realizat o renaștere a teoriei cunoașterii prin Descartes și Locke, Hume și Kant.
Există o cunoaștere din perspectiva raportului dintre gnoseologie și ontologie, care se practică în jurnalism.În cadrul jurnalismului și a practicii acestuia, dar și în filosofie, există o legătură directă și reciproc determinatoare dintre gnoseologia stabilită de ontologie. Această legătură dialectică se poate dovedi făcând apel la istoria filosofiei. Dar, mai întâi să semnalăm faptul că și până să aibă reprezentări sistematice despre lume, până au găsit explicații adecvate evenimentelor și până au prezis în mod științific noi evenimente, oamenii și-au exercitat aceste trei funcții, dar într-un mod specific nivelului lor cultural și intelectual.
Descrierea platoniciană a cunoașterii ca recunoaștere rămâne tot în domeniul speculației metafizice și trebuia să se îngemăneze cu ontologia de același fel.
Amintirile sufletului proveneau dintr-o lume a ideilor transcendente care exprimau esențele lucrurilor și care nu puteau exista în lumea sensibilă, adică perceptibilă cu simțurile. Trebuie să vedem ce înseamnă transcendent pentru a înțelege mai bine fenomenul. Transcendent desemnează ceea ce trece dincolo de o limită sau de un nivel dat. Din acest punct de vedere, memoria transcendentă era o realitate superioară nivelului umanității și lumii empirice.
Trecând prin aceste teorii ajungem la cunoaștere și aplicabilitate. Ajuns la nivel teoretic, cunoașterea se continuă în aplicații. Exprimând o relație, conceptul de aplicație are puncte de plecare (domeniu ) și puncta de sosire (codomeniu ) care împreună formează câmpul relației.
În concluzie, trecerea de la empiric la theoretic și apoi de la theoretic la aplicabilitate vizează dialectica complex a concretului și abstractului, iar raportul perceptive-rațional este un aspect al acestei dialectici, present în egală măsură la nivelul cunoașterii empirice, al cunoașterii teoretice și al aplicabilității. Percepția și gândirea, alături de alte forme ale conștiinței- imaginația, intuiția etc- mijlocesc permanent și plenar realizarea întregului demers gnoseologic.