default-logo
BREAKING NEWS
Agențiile de presă din Europa, decise să învingă presiunea războiului şi dezinformarea Membrii Alianţei Europene a Agenţiilor de Presă (EANA), reuniţi la conferinţa cu tema „Realitate şi ficţiune în timpul războiului şi al pandemiei de COVID-19”, desfăşurată la Sarajevo, au discutat despre posibile soluţii la criza informaţională în contextul actual, în care societatea este sub presiunea războiului, coronavirusului şi dezinformării. Clemens Pig, preşedintele EANA şi CEO al agenţiei de presă din Austria APA, a spus în deschiderea conferinţei că „orice război, încă de la început, este şi un război al informaţiei”. El s-a declarat optimist, exprimându-şi încrederea că tehnologia va fi aliatul agenţiilor de presă în lupta împotriva fake news. „Tehnologia este foarte importantă pentru noi şi pentru evoluţie, dar şi pentru verificarea ştirilor şi combaterea fake news”, a subliniat şeful APA. CEO-ul Fundaţiei Thomson, Caro Kriel, a remarcat că „informaţia poate salva vieţi atunci când este adevărată, în schimb poate strica totul atunci când este greşită”. Ea a afirmat că dezinformarea în Rusia a început în 2014. La rândul său, CEO-ul agenţiei de presă germane dpa, Peter Kropsch, a punctat că presiunea economică este o ameninţare pentru presă, care, din motive financiare, ar putea deveni controlabilă, şi a adăugat că independenţa este cea mai importantă valoare pe care agenţiile de presă o au şi care trebuie păstrată. Wojtek Surmacz, preşedintele agenţiei de presă din Polonia PAP, a evidenţiat faptul că reţelele de socializare nu reprezintă surse de încredere şi că publicul ar trebui să nu confunde o sursă reală precum o agenţie de presă cu platformele de socializare. Conferinţa găzduită de agenţia de presă din Bosnia-Herţegovina FENA a beneficiat şi de un mesaj video din partea Verei Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, care a subliniat importanţa informaţiilor verificate, acestea fiind „cea mai bună soluţie împotriva propagandei”: „Uniunea Europeană nu a făcut niciodată atât de mult pentru a proteja presa, iar asta e ceea ce democraţia ar trebui să facă. Comisia Europeană pregăteşte Actul european pentru libertatea presei […] şi creşte finanţarea pentru jurnalişti, parteneriate şi proiecte media”. La finalul conferinţei, Claudia Victoria Nicolae, directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, şi Branka Gabriela Vojvodic, directorul general al agenţiei croate de presă HINA, au semnat un acord de parteneriat între cele două agenţii privind schimbul de informaţii. EANA a fost înfiinţată la 21 august 1956, în urma unei conferinţe care a avut loc la Strasbourg. Alianţa reprezintă un forum pentru cooperare şi schimb de informaţii între agenţiile de presă europene şi cuprinde peste 30 de agenţii membre, care promovează respectarea drepturilor de autor, accesul la informaţie, dezvoltarea tehnologiei de transmitere a acesteia şi libertatea presei. AGERPRES este membră EANA din 1996.

Un ambasador al culturii române în spațiul scandinav. Ion Miloș (1930-2015)

În noaptea de 4 spre 5 decembrie 2015 s-a stins, într-un cămin de bătrâni din Malmő– Suedia, poetul și traducătorul român ION MILOȘ, un prieten fervent al României și un mare iubitor al lui Brâncuși.

Născut la 16 februarie 1930 la Sărcia/Sutiesca, în Serbia occidentală (Banatul sârbesc) şi stabilit din 1964 la Malmö, în Suedia, poetul ION MILOŞ s-a dovedit un adevărat ambasador al culturii şi literaturii române în spaţiul scandinav, dar şi „o voce europeană” (A.D. Rachieru). Nefiind învestit oficial în vreo demnitate de acest fel, scriitorul s-a dăruit pe sine, cu o vocaţie greu de egalat, actului de promovare a României culturale în lume, făcând servicii imense acesteia într-un moment când punţile cu Occidentul aproape că nu existau, cu atât mai mult legăturile cu lumea scandinavă.

Ion Miloş „stăpâneşte limba suedeză în mod suveran”, aprecia criticul Hikan Möller, fiind recunoscut, aşadar, nu numai ca „un important poet în exil”, dar şi ca „un semnificativ poet de limbă suedeză”, plasându-se „central şi sigur în parnasul suedez” (Mats Granberg).

Autor a peste 25 de volume de poezii în limba română, Ion Miloş a publicat câteva cărţişi în limba suedeză, apoi în macedoneană, engleză, persană.

Impresionantă este, în acelaşi timp, opera de traducător, domniei-sale datorându-i-se transpunerea în suedeză a lui Eminescu, Bacovia, Blaga, Arghezi, E.M.Cioran (pe ultimul propunându-l chiar la Premiul Nobel, dar filosoful refuzând însă diligenţele…).

A tradus în suedeză peste 200 de scriitori români, fie în antologii, fie în cărţi separate (20 în total), apoi din franceză, sârbă, croată, slovenă şi macedoneană.

Răsplătit cu diferite premii literare româneştişiinternaţionale (25) şidistincţii (8), scriitorul nu şi-a adjudecat vreun avantaj material, căci şi-a plătit de fiecare dată drumurile europene şi hotelurile din buzunarul propriu (chiar distincţia din 2002 de „Cetăţean de onoare al României”, acordată prin decret prezidenţial, neoferindu-i nicio favoare!).

Adăugându-se la acestea şi unele neînţelegeri ori ingratitudini de breaslă, putem realiza o anumită stare de spirit mărturisită adesea de poetul căruia confratele sârb Adam Puslojič i-a tipărit un volum de poezii exprimându-i condiția de „apatrid”: „Ovidiu pe ghețar”…

Revenirile poetului Ion Miloş – care îşi asumă mitul manolic, – în România au fost oarecum frecvente. Personal, l-am întâlnit, vreme de vreo zece ani la rând, la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” de la Sebeş-Alba, apoi, în mai 2007, ne-am revăzut la Târgu-Jiu, unde a fost onorat cu Premiul pentru traducere, în cadrul Festivalului Naţional „Tudor Arghezi”. Prezent fie la întâlnirile scriitorilor de la Neptun, fie la Colocviul Internaţional „Emil Cioran” de la Sibiu, Ion Miloşşi-a atras şi calificativul de „cel mai cioranian dintre poeţii români” (M. Tomuş).

Încântat de bogăţia spirituală a Gorjului şi de spaţiul mirific de sub geana Parângului, poetul şi-a exprimat dorinţa de a aduce un omagiu de suflet Marelui Brâncuşi, încredinţându-ne spre tipărire volumul de poezii intitulat „Coloana Infinitului”,care – cu sprijinul Primăriei Municipiului Targu-Jiu – a văzut lumina tiparului în anul 2008 la Editura „Măiastra”, cu o postfață semnată de subsemnatul.

Credinţa lui Ion Miloş este că a adus „ceva nou în poezie”, lucru care nu s-ar observa din cauza unor îmbâcsiri modiste şi idei preconcepute.

Poezia mea nu e flecăreală de vorbe frumoase – ne declarase poetul într-un interviú publicat în „Portal-MĂIASTRA”, anul III, nr. 2/11, 2007, pp. 26-28 –  ci o poezie a simplităţii profunde, grave, chiar tragice.Poezia se scrie cu cuvinte, dar se face cu sufletul.Observaţi asta în versurile mele şi veţi avea o clarificare, o idee lămuritoare.”

Din cauza „manierei” universaliste, globalizante, a „modurilor poetice”, ca în literaturile anglo-saxone sau neolatine, originalitatea nu mai transpare… Cine scrie cum scriu alţii, zice Ion Miloş, acela nu face poezie ci modă. Adevăratul scriitor scrie cum nimeni până la el nu a scris: Eu mi-am dat seama de această mare capcană, m-am ferit de maniere, curente şi mode. Cred că, ferindu-mă de aceste pericole, mi-am dobândit un stil aparte, care probabil e greu de acceptat de gustul reducţionist al modei şi manierelor.”

Azi, ne mărturisea poetul în pridvorul casei de oaspeți de la Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului, poezia a devenit fie o compoziţie sofisticată împiedicată în propriul ei limbaj, fie o încurcătură inutilă de podoabe din care nu mai rămân decât…podoabele. Modă, mimesis, mărci, canon… Postmodernii au fugit de canoane şi au nimerit în propriul lor canon, şi nici nu vor să-l depăşească, persistă cu încăpăţânare:

„Unde e sufletul, profunzimea, gravitatea, care vin, vă repet, nu din preţiozităţişi sofisticări aşa-zis textualiste, ci din acea comunicare directă, din acea simplitate care ea însăşi, vorba lui Brâncuşi, este o complexitate asumată. Poezia care rămâne la nivelul cuvintelor şi care nu ajunge la suflet nu spune nimic. Trebuie să scriem cu mintea ferindu-ne de cuvinte, nu să facem  poezie din cuvinte înzorzonate care nu ajung la suflet. Poezia se gândeşte mai întâi şi apoi se scrie, gândul îşi alege cuvintele în funcţie de ideea sau sentimentul pe care vrei să-l comunici. Dacă nu există profunzime a gândului poetic, nu există nici poezie, oricât efort ar consuma cel obişnuit să scrie după mode, maniere, curente. Mimetismul acesta duce la o poezie de suprafaţă şi, ca orice modă, este supus perisabilităţii…”

Netăgăduind că în poezia sa există o etică a cuvântului poetic, dar şi una a gândirii filosofice, Ion Miloş, poet-gânditor, accentuează:

„- Da, fiindcă eu cred că fără etică nu există estetică. Etica ridică esenţa fiinţei, îi dă profunzime.Când zic etică, nu mă refer la sensul moralizator, îngust, pragmatic. Mă refer la sensul înalt al eticii, la cel filosofic. Talentul ţine de o înzestrare naturală (şi se vede asta în arte ca muzica, pictura…). Însă la poezie trebuie cultură, fiindcă poezia nu rămâne la nivelul cuvântului, îl transcende. Poezia trebuie, aşadar, să fie dincolo de cuvinte şi metafore sclipitoare, dincolo de podoabe, în sfera noţiunilor, ideilor, adică în zona gândirii. Talentul fără logos înseamnă poezie fără aripi.”

Şi încă:

„Eu nu scriu cu talentul, ci cu logosul.Toţi marii poeţi ai omenirii există, dincolo de talent, în lumina marilor idei.Nu există poezie mare fără idei, fără viziuni, fără metafizică. Asta ridică poezia în universalitate. Gândirea este universală, talentul este un dat particular. Toate invenţiile lumii sunt rod al gândirii.

Cu cât gândirea e mai profundă cu atât sentimentul e mai tare. Asta se verifică şi în iubire – dar, din păcate, acest înalt sentiment omenesc rămâne în poezia unora la nivel de sex, epidermic şi hormonal…Poezia adevărată nu o face moda, nici curentul, ci ideile, gândirea înaltă. Poezia mare e o poezie gândită, dar o face poetul! Uitaţi-vă la teoreticienii unor curente, şcoli literare etc. Suprarealismul, spre exemplu. Breton rămâne, prin manifestul său, ca teoretician, iar Paul Eluard şi Louis Aragon au scris în duhul suprem al propriei ardenţe spirituale. A scrie după modă e un fenomen de mimetism cultural. Cade moda, cazi şi tu!”

*

Pornind deseori de la observaţia cotidiană, de la faptul  banal, poetul deschide sumare dar dense reflecţii, acolade de problematizare a existenţei, lumii şivieţii…

Poetul-filosof surprinde deopotrivă tipicul, dar şiarhetipalul din lucruri, revalorizând dimensiunile existenţei prin divulgarea unor prejudecăţişi tabu-uri privind socialul, erosul, credinţa, politicianismul veros, consumismul, globalizarea galopantă, falsităţile dogmatice…Lirosophul vede în existenţialitatea consumistă acele ameninţări de Apocalipsis cum figuris, vizând o arie vastă de probleme socio-morale şi culturale, cu o lucidă stare de graţie dar în notele cele mai îndurerate şi grave prin care adie o detaşare ideatică întreţinută de ironii sarcastice.

Poemele lui Ion Miloş înaintează pe o abia schiţată canava silogistică, atât de originală în dicţieşi felul de a pune problema, – de aici aerul lor de glose şi apoftegme paradoxistice, de radiografiere est-etic-istă, de disconfort sancţionatoriu, de gravă modernitate inefabilă, de conştiinţă în decantările regăsirii de sine.

Acolo unde ochiul comun vede obişnuinţăşi „normalitate”, poetul îşi permite să întoarcă sensurile, să revalorizeze mituri, credinţe, idei, cutume. De aici un oarecare optimism, destul de reţinut însă, din unele poeme, dar mai ales încrederea în gândurile şi ipostazele nepervertite de tot felul de ideologii. Iubirea poate fi trăită plenar, viaţa poate fi cu adevărat frumoasă, Dumnezeu poate fi permanent în preajma omului, – dacă lumea s-ar curăţa de măştile ipocriziei, de prejudecăţişiinerţii, şi dacă lumea şi-ar regăsi sensul fundamental al existenţei, rostul nefalsificat al vieţuirii sale într-o comunitate în care „Omul-Om nu mai contează.”

Mesajul acestei grave poezii este urgent şi umanitarist, invitând la redescoperirea omului în substanţa sa autentică, în curăţianăzuinţei, în eliberarea de sub tirania dogmelor şiprejudecăţilor. Volume ca „Gândul alb al cuvântului”, dar şi„Coloana Infinitului” ce pot semnifica altceva decât un ideal de puritate, verticalitate şifrumuseţe, de detaşare sublimă şiînălţare, de amendament spiritual adus complexităţiiexistenţiale în societatea de consum (a se vedea poezia iubirii, cu întregul evantai  „coloristic”). Să reţinem, la nivel expresiv-stilistic, finalul poemelor care cade deseori ca o ghilotină pe ceafa groasă a raționamentului confortabil, ba chiar acele sintagme folclorizante şfichiuitoare ca un bici etic…

Există în poezia lui Ion Mioş o plenară disponibilitate de reflecţiesocio-etică, marile adevăruri fiind enunţate în puţine cuvinte, în propoziţii aparent banale, dar de adânci ecouri metafizice.Poetul trece dincolo de circumstanţialşireţineesenţialitatea, de aici generalitatea valabilă a ideilor exprimate şi a sentimentelor trăite.

Ion Miloș este, mai întâi de toate, nu atât un reflexiv cioranian, cât un gânditor sapienţial, un observator fin al faptelor de viaţă din care reţineideea, tipicitatea. Tonul poeziei este temeinic şiaşezat în cadre aproape sentenţiale. Lirica aceasta, deloc dezinvoltă şi febricitară, exprimă o împăcare de sine, o străluminare a unei înţelegeri largi şi lăuntrice. E o poezie a decantărilor de conştiinţăşi spirit, nelipsită de observaţia incitantă şi de un aşa-zis eticism sophianic, ridicat la rang de idee, de revalorizare vizionară a lumii…

Toate aceste idei, teme, motive sunt, după cumușor se poate deduce, rodul unor îndelungi şi acute observaţii, al unei profunde reflecţii, al unor trăiri şiexperienţe proprii. Se adaugă la toate acestea o cultură aleasă, o viziune ideatică şi un spirit european al percepţiei valorilor.

În ciuda amarei şi îndelungatei experienţe de apatrid, desigur că ţara din sufletul lui Ion Miloş – în atâtea rânduri poeta laureatus– este, pe lângă Serbia natală, România, iar versurile sale, gândite şi scrise în limba română (cum altfel!), au o rezonanţăşi un impact aparte. O spune atât de transparent şi frumos în ciclul testimonial Ţaraşi limba mea (amintindu-ne de horaţianul: indignatio versus fecit), încât orice comentariu rămâne doar un semn de ancilară recunoaştere, de sinceră preţuireşi vie admiraţie:

„Care este ţara mea

Aceeaîn care întâmplător m-am născut

Aceea pe care singur mi-am ales-o

Sau aceea unde se vorbeşte limba mea

 

Lucruri oarbe trec pe lângă mine

Se bat cu pumnii în piept

Nu mă primesc în hora lor

Ţara mea

Este limba care m-a născut

Româna

Nu voi pleca niciodată din ea”

(„Ţara mea”)

E timpul aşezării într-o mai dreaptă lumină a contribuţiei culturale şi literare a unuia dintre cei mai vrednici şi talentaţi scriitori români, pornit din Banatul sârbesc în spaţiul european.

Zenovie CÂRLUGEA

Tg.-Jiu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.