Cazul Mircea Beuran sau interfața unei distrugeri programatice

Mi-e greu să scriu detașat și echilibrat despre ce i se întâmplă acum profesorului Mircea Beuran de la Spitalul de Urgență Floreasca. E un calvar care pare că nu se mai termină, căci reputatul chirurg a trecut de mai multe ori pe această „uliță” întunecată a destinului, din care a reușit să iasă luptând.  Ceea ce aș vrea să subliniez însă, înainte de toate, este atacul concentrat la sistem (sistemul public de sănătate) prin compromiterea vârfurilor actuale ale medicinii românești: Mihai  Lucan, Gheorghe Burnei, Irinel Popescu, Monica Pop și acum, iată, din nou, profesorul Mircea Beuran.

 Asediul asupra sistemului public de sănătate

„Asaltul” împotriva sistemului public de sănătate a început în 2002, când s-a promulgat Legea bugetului general consolidat (Legea 500/2002), când banii rezultați din CASS (contribuția de asigurări sociale de sănătate), care se ridicau, la vremea aceea, cam la 7 miliarde de euro, au fost băgați la „sacul mare” și redistribuiți. Cum au fost redistribuiți? Păi, în ordinea priorităților acordate de guvern, cam așa: rețelelor străine de farmacii private (prin sistemul de decontări), laboratoarele de analize și imagistică (private), spitalelor private (tot prin sistemul de decontări), iar ce mai rămânea (aproximativ 40% din suma inițială), se întorcea la sistemul care justifica, de fapt, existența CASS-ului. În felul acesta, s-a ajuns la o degradare cronică a sistemului și exodul cadrelor medicale în străinătate. Au rămas câțiva „visători” (cei dedicați), cadrele mediocre, medicii și asistenții care trecuseră de o anumită vârstă și vârfurile medicinii, care reușesc să mențină, chiar în stare de avarie, ideea de școală românească de medicină. Practic, sistemul public de sănătate a supraviețuit prin medicii de vârf. Care, într-un sistem corupt și vulnerabil, au și ei propriile vulnerabilități. Aceste vulnerabilități au fost/sunt intens exploatate și bombardate de „apostolii” schimbării. Ca și în cazul bisericii, se încearcă demonizarea și distrugerea sistemului prin expandarea detaliilor negative. Scopul: privatizarea. Și încă un aspect, care privește concurența neloială: standardul criteriilor care autorizează funcționarea unui spital e mult mai „relaxat” la spitalele private decât la cele de stat. Iar în subsidiar: ați vădut vreodată, la televizor, semnalarea vreunor nereguli la spitalele private, cu nominalizarea acestora? Credeți că acolo, la Sanador, MedLife, Euroclinic, Sf. Constantin (Brașov), Athena (Timișoara), Nova Vita (Târgu Mureș), Arcadia (Iași) etc. nu sunt nereguli? Acolo nu se produc accidente? Iată două exemple: Cezar Ivănescu și Adrian Pintea. Amândoi au fost operați la clinici private, după care au fost transportați, unul la Spitalul Județean din Bacău, celălalt la Colentina. Diagnostic final: deces. Personal, n-am nimic cu spitalele private, este chiar bine că există o asemenea alternativă, dar mi se pare imoral – și chiar criminal – ca aceste afaceri (căci despre afaceri e vorba) să se construiască pe banii contribuabililor.

Am configurat schematic cadrul în care a apărut „cazul Beuran”, victimă exponențială, după părerea mea,  a asediului care se dă împotriva sistemului public de sănătate. Și pentru că l-am cunoscut personal, atât ca om, cât și ca medic, consider că e moral să depun mărturie despre el, acum. Mai exact, să-l evoc, aşa cum l-am cunoscut…

Medicul şi omul

Am ajuns la profesorul Mircea Beuran prin 2009, ca pacient. Aveam o problemă de sănătate cu nişte perspective pesimiste, care necesitau intervenţie chirurgicală (din fericire suspiciunile nu s-au confirmat)… Cât am stat pe culoar, în faţa cabinetului de la Spitalul de Urgenţă, am avut timp să trag cu urechea la comentariile pacienţilor care, ca şi mine, aşteptau la uşă. Doctorul Beuran era privit cu veneraţie. Şi, ciudat, nu atât pentru performanţele medicale propriu-zise (care, oricum, îl recomandă ca pe unul dintre cei mai buni chirurgi din România), cât prin atitudinea extraordinară pe care o are faţă de bolnavi. O femeie de vreo 60 de ani povestea că, înainte de ’90, doctorul aducea sandvişuri de acasă pentru bolnavii operaţi de el. Sau că le plătea biletul de tren celor veniţi din provincie, care nu mai aveau bani de întors. „Ca să scap de voi, că am nevoie de paturi” – le spunea doctorul, pentru a-şi justifica gestul fără să-i facă să se simtă jigniți…

Hărţuirea

Aşadar, am ajuns la Floreasca şi urma să intru la profesorul Beuran. Aveam însă o problemă de conştiinţă. Printr-o documentaţie superficială, şi „intoxicat” de ceea ce văzusem la televizor în 2003, scrisesem şi publicasem cândva vreo două fraze prin care-l încadram, pe nedrept, în categoria plagiatorilor. Mă alăturasem astfel detractorilor săi şi am simţit nevoia să-i mărturisesc. M-a privind zâmbind, stânjenit parcă de vinovăţia mea, şi mi-a făcut următoarea confesiune: „Domnule Manega, mie, atunci, mi s-a făcut o mare nedreptate, am fost hărţuit săptămâni întregi de instituţii, de colegi de breaslă şi de ziarişti. Dar eu sunt un om credincios. M-am rugat la Dumnezeu, printre altele, să ajung să-i cunosc pe cei care, într-un fel sau altul, au lovit atunci în mine… I-am cunoscut aproape pe toţi, inclusiv pe cameramanul care m-a urmărit cu maşina, non-stop, timp de trei săptămâni… Eu cred că dacă dumneavoastră n-aţi fi scris rândurile acelea, noi doi nu ne-am fi cunoscut”. L-am întrebat de unde ştia că acel cameraman era chiar cel de care spunea. „Păi mi-a mărturisit chiar el, aşa cum faceţi dumneavoastră acum, fără să vă întreb”

Ghidurile de urgenţă

Scandalul pornise în 2003, de la un pretins plagiat, care viza o colecţie de ghiduri medicale editate sub autoritatea sa, cu câţiva ani înainte. În realitate, aceste cărţi fuseseră editate în baza unui contract semnat în 1996 între Ministerul Sănătăţii şi „Assistance Publique – Hopitaux de Paris” (instituţie similară Colegiului Medicilor din România) pentru dezvoltarea unui program PHARE, prin tipărirea, în colaborare, a unor ghiduri de urgenţă: Medicină internă, Obstetrică-Ginecologie, Psihiatrie, Recuperare Medicală, Medicină legală etc. Conceptul acestei colecţii a fost gândit în special pentru tinerii medici rezidenţi aflaţi la început de carieră şi predispuşi să întâlnească situaţii de urgenţă în premieră. Era prima iniţiativă de acest fel din istoria medicinei româneşti, ea având scop didactic, nicidecum comercial. La redactarea acestor ghiduri a lucrat un colectiv de peste 20 de medici specialişti români, care au adaptat modelul francez (de fapt, un model internaţional, rod al conlucrării a sute de alţi medici de pe mapamond) la legislaţia şi particularităţile sistemului sanitar românesc. Pe un singur ghid dintre acestea a apărut numele lui Mircea Beuran (alături de Gerald Popa) ca autor, dintr-un exces de zel al Editurii Scripta, unde au s-au tipărit cărţile.

„Am călcat pe muşuroi!”

Explicaţia acestui scandal rezultă din derularea faptelor, o contribuţie majoră la această „execuţie” publică având-o invidia profesională a colegilor de breaslă. Mircea Beuran a fost, în perioada 2000-2003, medicul preşedintelui, ceea ce era un titlu de maximă recunoaştere profesională, căci niciun preşedinte din lume nu-şi alege medicul personal (sau pilotul) pe alte criterii decât de competenţă. În iunie 2003, Beuran a fost numit ministru al Sănătăţii, în locul Danielei Bartoş. „Nu ştiu ce jocuri au stat în spatele acestei numiri dar eu, odată ajuns acolo, chiar am vrut să-mi fac treaba. Primul lucru pe care am încercat să-l clarific a fost situaţia medicamentelor compensate. Apoi cea a datoriilor uriaşe ale unor spitale faţă de furnizorii de medicamente şi echipamente. Practic, am declanşat nişte anchete serioase care au deranjat teribil persoanele care-şi împărţeau banii publici. Adică, vorba lui Adrian Năstase, am călcat pe muşuroi! Pe la sfârşitul lui august au apărut primele articole în presă despre «hoţia celui care vrea să facă dreptate între hoţi». Adică eu. Scandalul a durat trei săptămâni, timp în care am fost urmărit şi filmat non-stop de presă. În paralel, rectorul de atunci al Universităţii de Medicină şi Farmacie, academicianul Laurenţiu Popescu, a convocat o şedinţă de senat în care s-a luat, împotriva mea, măsura maximă: retragerea titlului de conferenţiar. Motivul: eu eram marele plagiator care încălcase prevederile Cartei Albe Universitare. Numai că acea Cartă nu exista la momentul acela. Rectorul a minţit”

„Infractorul” Mircea Beuran

Mircea Beuran şi-a dat atunci demisia din postul de ministru, pentru a se putea apăra în justiţie. Căci, culmea ironiei, imunitatea de demnitar îi interzicea să se apere în instanţă, iar Adrian Năstase refuza să-i aprobe demisia. Când, în sfârşit, a făcut-o, l-a pus la „pachet” cu Şerban Mihăilescu (Michi Şpagă) şi Hildegard Puvac. „Adică în cea mai suspectă asociere de nume, pentru a întări caracterul de infractor al lui Mircea Beuran – spune cu amărăciune profesorul. Iar aici, la Spitalul de Urgenţă, mi s-a desfăcut contractul de muncă. Era o situaţie fără precedent căci, chiar în cazul în care acuzaţiile s-ar fi dovedit întemeiate, n-aveau legătură cu prestaţia mea de şef al secţiei 2 chirurgie. Am venit totuşi să lucrez, ca simplu medic, cu jumătate de normă – singurul drept pe care mi l-au lăsat”. Mircea Beuran nu s-a mulţumit cu atât, ci a trecut la contraofensivă, atacând rapid toate deciziile luate împotriva lui, pe trei căi: în instanţă, la Colegiul de Onoare al Ministerului Educaţiei şi la Comisia de Disciplină a Ministerului Sănătăţii. Toate acuzaţiile s-au dovedit a fi lovite de nulitate absolută, căci, atât conform Legii 8/1996, cât şi legislaţiei internaţionale, ghidurile nu intrau sub incidenţa dreptului de autor.

Pe 6 decembrie 2003, conferenţiarul Mircea Beuran era repus în toate drepturile profesionale şi universitare. După 15 zile însă, pe 21 decembrie la ora 18,55, la 25 de minute după ce familia Beuran ieşise pe poartă, casa lor din Ciolpani a fost incendiată. Focul a distrus jumătate din casă, iar cealaltă jumătate au distrus-o pompierii. Au supravieţuit două rafturi de bibliotecă şi câteva documente…

Mircea Beuran și-a completat noua traiectorie până la funcția de director al Spitalului de Urgență Floreasca. Nu pentru foarte multă vreme însă, deoarece, pe 22 decembrie 2009, în ultima sa zi de interimat ca ministru al Sănătăţii, Adriean Videanu (a fost și ministru al Sănătății, nu doar „rege al bordurilor”, vă mai amintiți?) l-a demis din funcție, numindu-l în locul lui pe Radu Alexandru Macovei. Sec, grăbit, în ultima clipă, căci a doua zi avea să fie numit un nou ministru al Sănătăţii, Cseke Attila. În neorânduiala şi zgomotul schimbărilor guvernamentale, rocada a trecut oarecum neobservată, ca o lovitură de cuţit dată pe la spate, în îmbulzeală.

După cum se poate lesne vedea, recenta demitere a lui Mircea Beuran, pe considerente politice nu este chiar o experienţă nouă pentru acesta. Este de reținut, totuși că, în 2003, pierduse totul ca ministru al Sănătăţii, dar s-a ridicat ca simplu medic, angajat cu jumătate de normă la secţia pe care o condusese. Nu este exclus să se mai ridice o dată, chiar dacă scoaterea lui din sistem era hotărâtă și parafată dinainte, după principiul „de ce n-ai bască?”. Reamintesc că, în denunțul public al lui Emanuel Ungureanu, Mircea Beuran era acuzat că a fost în sala de operație când pacienta a luat foc, deci trebuia demis. După care a fost demis, dar pentru că nu era acolo.

P.S. Profesorul Mircea Beuran este doar o victimă colaterală a unui „proiect” complex de punere pe butuci a sitemului public de sănătate. În acest proiect sunt instrumentate toate conflictele interne, invidiile personale și profesionale din breaslă, dezbinările dintre medici și asistenți etc., dar, în aceeași măsură, mercenarii și „idioții utili” din presă. Ar fi interesant dacă Federația SANITAS, care este formată din toate categoriile de personal medico-sanitar, va avea un punct de vedere despre acest scandal care-i vizează, evident, și pe ei. Căci, dacă dispare sistemul public de sănătate, federația nu-și va mai putea justifica existența.

MIRON MANEGA

Articol preluat din CERTITUDINEA Nr. 55

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.