Interviu cu scriitoarea și jurnalista MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: ” E foarte greu în ziua de azi să mai faci presă independentă ”

REPORTER: – Ştiu că ai debutat ca scriitoare, cu  mulţi ani înainte de 1989. Ca jurnalistă, când ai debutat?

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – Ca scriitoare am debutat în 1976 în revista „Tribuna“ din Cluj. Ca ziaristă am debutat în ziarul judeţean „Drumul socialismului“ din noiembrie 1978, la rubrica „Omul de lângă tine“ cu articolul „O femeie, un destin“ unde scriam despre singura femeie macaragistă (la vremea aceea) de pe macaraua de turnare fontă, din secţia de Turnătorie a Combinatului Siderurgic Hunedoara.  Au urmat apoi articole publicate în „România liberă“, „Contemporanul“, SLAST etc.

REPORTER: – Îmi amintesc foarte bine cum, la începutul anului 1990, împreună cu soţul tău, regretatul scriitor şi jurnalist Valeriu Bârgău, aţi înfiinţat, la Deva, prima publicaţie particulară din județul Hunedoara. Te rog să detaliezi puţin acest demers îndrăzneţ.

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – La acel moment a fost cu adevărat un demers îndrăzneţ. Eram în primele zile ale lunii ianuarie 1990, zile încă agitate şi destul de nesigure pentru ce avea să urmeze. Valeriu însă îşi dorea foarte mult să înfiinţeze un săptămânal independent. Dorinţa aceasta exista în mintea sa de mai mult timp, şi de aceea, încă din primele zile ale evenimentelor din decembrie ’89 mi-a spus: „A sosit timpul să-i dăm drumul publicaţiei noastre“. Desigur că am fost alături de el din prima clipă, şi am susţinut cu toată convingerea proiectul său. Deşi, trebuie să recunosc, în acele momente de nebuloasă, trebuia să fim prudenţi în ceea ce priveşte familia noastră şi ca urmare, eu mi-am mai păstrat vreme de opt luni serviciul, pentru că Valeriu renunţase de la început la serviciul pe care îl avea. Deci riscurile erau destul de mari să renunţăm amândoi dintr-o dată la sursa sigură de existenţă. 

Şi pentru că un asemenea demers necesita bani, iar noi nu aveam aceşti bani, am apelat la părinţii mei. Ei ne-au dat primii 5000 lei pentru a ne vedea visul împlinit şi pentru a putea înfiinţa firma S.C. Călăuza, după numele pe care visam să-l poarte săptămânalul nostru. Un moment hazliu: Când Valeriu s-a dus să înfiinţeze această firma la autoritatea administrativă, în primele zile ale lunii ianuarie 1990, nimeni nu ştia ce anume acte trebuie depuse, ce anume demersuri trebuie făcute. Pentru toţi era o noutate, iar noi eram primii clienţi cu o asemenea cerere. Până la urmă lucrurile s-au lămurit şi astfel la 1 februarie 1990 a ieşit pe piaţă primul număr al săptămânalului „Călăuza“ – Jurnal independent de opinie şi informare – aşa cum sta scris pe frontispiciul publicaţiei. Director fondator: Valeriu Bârgău.  

REPORTER: – Câţi ani a apărut săptămânalul „Călăuza“ pe piaţă şi de ce şi-a încetat apariţia, la un moment dat?

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – Mai întâi trebuie să spun că apariţia săptămânalului nostru a fost o mare surpriză pentru cititori. Era prima publicaţie de acest gen apărută în peisajul jurnalistic hunedorean. Curiozitatea cititorilor a fost neaşteptat de mare, iar emoţiile noastre de început s-au risipit repede. Interesul pentru acest săptămânal creştea de la număr la număr şi tirajul la fel. Difuzarea se făcea în tot judeţul, ba chiar aveam abonaţi şi în județele limitrofe. Surpriza a fost că, la un moment dat, parte dintre cititori ai publicaţiei au devenit şi colaboratori, trimiţând fiecare materiale cu diferite probleme şi ştiri din comunitatea în care trăia, astfel că o parte din paginile publicaţiei îi reprezenta pe ei, cititorii, noi aflându-ne într-un permamnent dialog cu aceştia. Se vorbea tot mai des de aşa numitul „fenomen Călăuza“ pentru că acest săptămânal îşi deschisese paginile tuturor celor care aveau ceva de semnalat. Astfel se explică de ce, de la sfârşitul lunii ianuarie 2003, publicaţia a devenit „Călăuza noastră“ – Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor. Devenind în mare parte, o tribună deschisă a cititorilor, ea nu ne mai aparţinea doar nouă. Cu alte cuvinte, parte din paginile ei erau scrise chiar de către cei care ne deveniseră colaboratori voluntari din zonele în care trăiau. Cred că ai constatat şi tu acest lucru cât timp ai fost colaborator permanent al nostru. Aşadar săptămânalul „Călăuza noastră“ devenise un fenomen, pe care mulţi dintre colegii de breaslă îl priveau cu nedumerire. Însă tirajele mereu în creştere ne dădeau convingerea că suntem pe drumul cel bun.

De-a lungul anilor săptămânalul şi-a căpătat un public larg de cititori, fiecare număr era foarte apreciat şi aşteptat cu nerăbdare. Cred că acest lucru se datora faptului că noi eram întotdeana foarte atenţi la ceea ce doreşte cititorul să găsească în paginile acestui săptămânal. Eram într-un permanent dialog cu ei. Nu i-am subestimat niciodată pe cumpărătorii publicaţiei noastre. Veneam de fiecare dată în întâmpinarea lor cu rubrici şi articole care să le stârnească interesul, să îi convingă că suntem de partea lor şi a problemelor cu care se confruntă. Mai este un alt aspect: noi n-am fost niciodată arondaţi la un partid, pentru că acest ziar se sprijinea doar pe propriile-i puteri financiare. Aşa că ne-am ţinut independenţa până la capăt şi n-am intrat în nici un fel de jocuri şi interese. Chiar dacă uneori am trecut şi prin sacrificii personale…

Dar a venit ziua de 3 ianuarie 2006, când Valeriu Bârgău a plecat în lumea veşniciei şi m-am trezit dintr-o dată de una singură, responsabilă a tot ceea ce clădisem împreună până atunci: săptămânalul „Călăuza noastră“, editura „Călăuza“, editura „Danimar“, revista „Ardealul literar“ şi Tipografia „Călăuza“.  Cam multe pentru o singură persoană! 

Totuşi, pentru că îi promisesem lui Valeriu că voi merge înainte cu tot ce lasă el, la cuvintele lui: Călăuza! Călăuza! Călăuza! de pe patul de spital, care pentru mine a sunat ca o ultimă dorinţă a sa, dar şi ca o poruncă, am continuat. Săptămânalul nostru se bucura de acelaşi interes sporit din partea cititorilor, iar eu mă străduiam să fac faţă tuturor încercărilor, dar să am grijă ca săptămânalul să rămână la acelaşi nivel şi la acelaşi statut de independent. În 2008, tatăl meu s-a îmbolnavit grav şi timp de nouă luni am stat mai mult lângă patul său. Pe deasupra de toate, în 2003 suferisem şi eu o operaţie pe cord deschis. Aşa că… mă asupreau prea multe griji… Şi pentru că sunt şi eu om cu limitele mele, într-o bună zi mi-am dat seama că dacă vreau să mai trăiesc trebuie rapid să renunţ la ceea ce mă solicită cel mai mult. Starea mea de epuizare ajunsese alarmantă. Astfel că am renunţat la tipografie, dar cea mai grea decizie a fost să renunţ la săptămânalul „Călăuza noastră“. Investisem sufletul şi viaţa mea în această publicaţie şi am renunţat tocmai când ea se bucura de cea mai mare audienţă. Hotărârea am luat-o de pe o zi pe alta, cu o decizie fermă şi de netrecut. Aşa că, ultimul număr din „Călăuza noastră“ a apărut în 3 iunie 2009. Ajunsesem la nr. 993. Mai aveam 7 numere până la 1000, când plănuisem şi o aniversare… dar mi-am încheiat misiunea la această publicaţie cu editorialul „Vă mulţumesc tuturor“, adresat cititorilor noştri. Şi pentru că nimeni nu se aştepta la această decizie a mea tocmai când publicaţia era în plin succes, cu toţii au crezut că este doar o farsă. Reacţiile au fost surprinzătoare şi de nebănuit pentru mine. Nu mă aşteptam ca decizia mea să stârnească atâtea regrete şi păreri de rău. Ba chiar rugăminţi să renunţ la această decizie, să-mi iau o vacanţă şi apoi să revin…Decizia mea era însă definitivă. Mă eliberasem de o povară ce devenise epuizantă pentru mine. Încheiasem un capitol, dar continuam cu editurile şi revista literară…Mi se întâmplă şi astăzi să primesc telefoane la 1 februarie, de la cititorii-colecţionari ai săptămânalului Călăuza şi să mi se spună: Astăzi, ziarul nostru Călăuza ar fi împlinit… ani!

REPORTER: – Te ocupi cu pasiune şi dăruire de editarea revistei „Ardealul literar“.

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – Da, aceasta este cu adevărat lumea mea. Revista a apărut în 1996, avându-l director fondator pe Valeriu Bârgău. Din 2006 mă îngrijesc eu de destinul ei. Revista şi-a căpătat în timp o binemeritată apreciere în lumea literară. Dovadă sunt cei ce semnează în paginile ei. Colectivul de redacţie este format din scriitori membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Passionaria Stoicescu, Mircea Moţ, Anca Sîrghie, Marin Iancu, Miron Ţic; colaboratori permanenţi: Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu; colaboratori externi: Theodor Damian (S.U.A), Mariana Zavati Gardner (Anglia), Dumitru Ifrim (Canada). Fiecare dintre aceştia îşi are o contribuţie importantă la realizarea revistei. Ea are deci deschidere şi spre diaspora românească, dar şi colaborări cu scriitori din Turcia, Slovacia, Letonia, Republica Moldova. La împlinirea a 20 de ani de la prima apariţie, în 2016, revistei „Ardealul literar“ i s-a acordat Diploma de excelenţă din partea UZPR „reuşind cu succes proiectul de promovare a culturii şi a creaţiei literare româneşti, atât la nivel naţional cât şi internaţional“, după cum scrie pe această diplomă, înmânată chiar de preşedintele UZPR, dl Doru Dinu Glăvan. La momentul la care vorbim revista a intrat în cel de-al XXIV-lea an de la apariţie. 

REPORTER: – Ca membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, te rog să spui ce înseamnă pentru tine această Uniune?

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – Fac parte din această Uniune din anul 1994, de pe vremea când se numea Societatea Ziariştilor Profesionişti din România. Cred că am fost printre primii, eu şi Valeriu, dintre ziariştii hunedoreni, care am devenit membri ai acestei prestigioase Uniunii. Câţiva ani am făcut parte şi din Consiliul Naţional al UZPR. Ce înseamnă pentru mine această uniune? M-a făcut să am sentimentul că aparţin unei colectivităţi de profesionişti, că am posibilitatea să comunic deschis cu oameni care au aceleaşi preocupări ca şi mine, care au o experienţă mult mai bogată decât mine, de la care am învăţat cum e mai bine să pun în aplicare ceea ce ştiu în teorie. Şi toate acestea mi-au dat prilejul unor experienţe inedite, îmbogăţindu-mi palmaresul de jurnalist.

 Aş da doar două exemple: să ai norocul să fii faţă în faţă cu Monica Lovinescu, în casa ei de la Paris, unde să petreci o după-amiază întreagă şi să ţi se accepte ideea unui interviu; sau să trăieşti emoţia unei întâlniri cu Anatol Croitoru, şeful combatanţilor români din Transnistria, întâlnire camuflată într-un lan de porumb din apropiere de Coşniţa, (zona din mijlocul conflictului armat, unde câteva sate româneşti fuseseră distruse aproape în întregime), pentru că viaţa lui era în pericol, fiind pus sub urmărire de către transnistreni, şi acest om să-ţi acorde un interviu deosebit, cu lacrimi în ochi pentru suferinţele şi nedreptăţile românilor săi din Transnistria. Te asigur că asemenea întâlniri te marchează pe viaţă! Şi am avut parte de multe asemenea întâlniri cu oameni speciali, întâlniri care au pus bazele maturităţii mele ca ziarist. De fapt toate aceste „frumoase întâmplări“ le-am adunat într-un volum – „Interviuri fără frontiere“ apărut în anul 2018.

REPORTER: Eşti scriitoare, editoare şi jurnalistă. Cum reuşeşti să „împleteşti“ cele trei îndeletniciri?

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – Dragă Ioan Vasiu, pentru mine acestea nu sunt doar îndeletniciri, cum spui tu. Toate cele trei sunt de fapt, una singură, adică misiunea, viaţa şi modul meu de a exista pe acest pământ. Aici sunt eu cu totul. Aşa îmi trec-petrec eu zilele şi nu mi se pare niciodată că fac ceva deosebit. Pentru mine este o viaţă, cum am spus, normală; cu menirea aceasta trăiesc eu în lume. Nu obosesc, nu mă plâng, nu abandonez. E un mare noroc, (şi mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi l-a dat!), să poţi trăi mai tot timpul, în lumea cărţilor şi a scrisului. Adică să ai şansa să faci ceea ce-ţi place. Şi nu-mi doresc nimic mai mult. Consider că aşa mi se împlineşte mie viaţa. Nu spun vorbe mari, nu fac această mărturisire doar ca să dau bine ca imagine, ci din profunda mea convingere. Toată viaţa m-am rotit doar în această lume, aici mi-e locul şi nu-mi doresc nimic mai mult. Aici este normalitatea mea! Deci, din punctul meu de vedere, eu cred că nu fac nimic deosebit. Îmi urmez doar destinul. 

  REPORTER: – Care este, după părerea ta, marele câştig al presei româneşti de    astăzi, în comparaţie cu presa dinainte de 1989?

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – Să facem deci o comparaţie… Înainte de ’89 presa era în cea mai mare măsură dictată de canoanele ideologice. Ca urmare informarea corectă şi adevărul erau vigilent selectate şi cosmetizate, cât, cum şi ce anume trebuia să ajungă la cititori, presa fiind un instrument de propagandă. Iar ziariştii aveau o libertate de mişcare limitată. Dar pentru că mijloacele de informare lipseau aproape cu desăvârşire, ziariştii erau nevoiţi să se documenteze direct la faţa locului, chiar dacă adaptau apoi textul conform indicaţiilor.

După ’89 s-a produs o adevărată explozie prin eliberarea presei de canoanele impuse de regimul comunist. Aveam o presă liberă, cu o mare diversitate şi libertate de expresie.  În timp însă, s-a constatat că în presă şi în general în mass-media s-a ajuns la o prea multă libertate şi cam prea puţină rigoare. Astfel că asistăm în mare parte la o presă liberă, cu ştiri şi informaţii mai puţin obiective, pentru că documentarea, din păcate, se face, astăzi, după cum ştim, de obicei, de pe internet. Manipularea este tot mai des folosită şi deopotrivă, opinia publică este deliberat intoxicată cu ştiri mai puţin obiective. De aici şi evidenţa că presa este utilizată de grupuri de interese politice şi economice, ca instrument de presiune asupra decidenţilor politici sau de influenţare a maselor. Apoi, se observă o adevărată goană după senzaţional, de succes fiind acum presa tabloidă cu toată vulgaritatea ei. Ziariştii, după caz, sunt şi ei înregimentaţi intereselor şi comenzilor celor care finanţează, căci, nu-i aşa? trăim în epoca în care banul şi interesul dictează. Tragem concluzia că e foarte greu în ziua de azi să mai faci presă independentă. Şi asta în condiţiile în care îţi propui îndrăzneala de a fi devotat cu adevărat profesiei tale de ziarist. Cam aşa văd eu lucrurile în presa din vremea pe care o trăim astăzi. 

REPORTER: – Mai putem afirma, acum după 30 de ani de democraţie, că presa este a patra putere în stat?

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: –  Putem afirma… dar cu prudenţă. De ce spun asta? Pentru că avem destule exemple în care, de-o vreme încoace, presei i se pune căluşul în gură, fie în mod elegant, fie chiar violent, dacă situaţia o cere.  Iar când banul şi interesul dictează, manipularea este stăpână atotputernică. Şi atunci, ideea de a patra putere în stat, se retrage şi ea în conul de umbră, păleşte, sau se află într-un conflic deschis cu cei care şi-au făcut din democraţie, o libertate după bunul lor plac. Sunt însă şi destule exemple în care presa scoate la iveală ceea ce alţii vor să ascundă, şi atunci rolul presei – puterea ei, este demnă de apreciat. 

REPORTER: – Care sunt proiectele pe care le ai în vedere, pentru anul 2020?

MARIANA PÂNDARU-BÂRGĂU: – Sunt câteva proiecte pe care mi le doresc finalizate, dar, nu vorbeasc despre ele decât atunci când devin fapte împlinite. Înainte de toate îmi doresc sănătate şi posibilitatea de a duce mai departe revista „Ardealul literar“ şi Editura „Călăuza“.

Mulţumesc Ioan Vasiu pentru că te-ai gândit să purtăm acest dialog. Mai ales că atât tu cât şi eu, suntem redactori şefi a două publicaţii (Palia Expres şi Ardealul literar) care au intrat, iată, în cel de-al XXIV-lea an de la înfiinţare. Şi merită să amintim că în 2019, amândoi am fost recompensaţi pentru activitatea noastră jurnalistică cu DISTINCŢIA CREDINŢĂ ŞI LOIALITATE, din partea UZPR, „pentru devoţiunea, perseverenţa, străduinţa şi puterea de a sluji actul jurnalistic şi publicistic de-a lungul unei bogate cariere“, după cum scrie pe această distincţie, înmânată într-un cadru festiv, de însuşi preşedintele UZPR, dl Doru Dinu Glăvan.



             Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR

 

                                                                                                             

                                      




Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.