default-logo

CLĂDIREA „LUCEAFĂRUL” DIN VÂRȘEȚ LA LICITAȚIE PUBLICĂ

Trecut zbuciumat și viitor incert

Pe data de 9 martie  la Belgrad va avea loc licitația publică pentru vânzarea impozantei clădiri „Luceafărul” din Vârșeț. Prețul inițial este de 40,8 de milioane dinari… Considerăm că acest centru important, spiritual și cultural, care reprezintă un simbol al comunității românești de pe aceste meleaguri, declarat de Ministerul Culturii din Serbia  monument istoric de categoria A,

nu are preț. Demersuri s-au făcut, dar se pare că a ajuns ultimul moment și că nu se mai poate face nimic. Doar o minune va putea salva clădirea „Luceafărul” de la perzanie.

Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române și Comunității Românilor din Serbia: Comunitatea Românilor din Serbia a depus în termen legal cererea de retrocedare a bunurilor colective ale românilor din Serbia. Agenţia pentru Retrocedări este autoritatea  compententă în soluţionarea cererii de retrocedare,  termenul limită fiind 3 martie 2014.

Principala problemă cu care se confruntă comunitatea românească în demersurile de revendicare este imposibilitatea dovedirii calităţii de succesor în drepturi legale al asociaţiilor care au deţinut acele proprietăţi. În perioada comunistă organizaţiile româneşti au fost dizolvate, averea lor fiind naţionalizată.

Comunitatea românească din Banat a deţinut până în anul 1946 numeroase terenuri şi clădiri.

De departe, cea mai importantă proprietate, considerată un adevărat simbol al comunităţii româneşti, este clădirea „Luceafărul“ din Vârşeţ, clasată ca monument istoric.

Proprietatea a avut un trecut zbuciumat. Clădirea „Luceafărul“, intabulată în cărţile funciare cu numărul 7166, a fost construită de românii din Banat în timpul Monarhiei Austro-Ungare.

Imobilul a aparţinut comunităţii româneşti din anul 1894 până după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1947, prin Hotărârea Tribunalului Popular al plasei Vârşeţ, imobilul a fost naţionalizat şi trecut în posesia statului – Republica Populară Federativă Iugoslavia.

Clădirea a fost ridicată pentru a adăposti banca „Luceafărul“, fondată de românii mai înstăriţi din Banat, cei mai mulţi fiind preoţi. Scopul înfiinţării acestei bănci a fost  sprijinirea comunităţii româneşti, mulţi ţărani beneficiind de credite cu dobândă mică.

În perioada interbelică clădirea a adăpostit şi Liceul Românesc cu cele două internate  – cel de băieţi şi cel de fete. În perioada interbelică, toate activităţile mai importante ale comunităţii româneşti se desfăşurau la „Luceafărul“. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nici măcar ocupaţia germană, care rechiziţionase numeroase imobile, nu a reuşit să-i scoată pe români din clădirea lor, şcoala funcţionând aici în continuare. După război, banca „Luceafărul“ a fost închisă, dar clădirea a rămas în proprietatea comunităţii româneşti încă doi ani. În urma naţionalizării, clădirea a fost dată în folosinţă, succesiv, mai multor instituţii de stat, fiind considerată proprietate de interes popular.

La audierea din 6 aprilie 2015 la Agenţia pentru Retrocedări, Comunitatea Românilor din Serbia a justificat că toate bunurile Societăţii „Luceafărul” au fost confiscate prin decizia Tribunalului Popular din Vârşeţ din 1946. Societatea „Luceafărul” a fost obligată de către autorităţile comuniste să restituie „profitul de război”. Bunurile au intrat în posesia R.F.P. Iugoslavia pe data de 6 februarie 1947, iar Societatea „Luceafărul” a fost dizolvată abuziv. S-a mai specificat că scopul înfiinţării societăţii „Luceafărul” a fost sprijinirea comunităţii româneşti. Clădirea a adăpostit liceul românesc cu cele două internate.  Activităţile culturale ale comunităţii româneşti s-au desfăşurat în această clădire. Clădirea „Luceafărul” a asigurat sediul asociaţiilor şi instituţiilor româneşti şi a finanţat publicaţiile în limba română.

Agenţia pentru Retrocedare a respins cererea C.R.S. pe motiv că nu se poate dovedi succesiunea. Decizia nu a fost definitivă şi a fost depusă plângerea. După respingerea definitivă a dosarului am iniţiat alt proces la Tribunalul Administrativ. Din păcate, toate eforturile şi din cadrul acestui proces au avut final negativ în vara anului 2019, astfel că s-au epuizat toate căile juridice pentru a opri vânzarea imobilului şi a-l retroceda.  Procesul care l-a purtat C.N.M.N.R. a avut acelaşi destin.  Succesiunea directă nu se poate dovedi. Societatea „Luceafărul” a fost declarată profitor de război şi dizolvată.

Procesul reprezenta o simplă concluzie verbală extrajudiciară a RFP Iugoslavia împotriva Societăţii „Luceafărul” din 1946, care mai mult seamănă cu un inventar a averii societăţii decât un document juridic. Niciunde nu se specifică care sunt cauzele sau acţiunile Societăţii „Luceafărul” ce au determinat Tribunalul Popular să o declare profitor de război.

Legislaţia din Serbia privind retrocedările în cazul persoanelor juridice este una foarte restrictivă, iar această problemă a fost ridicată şi argumentată de multe ori în fața instituţiilor şi rerezentanţilor  Serbiei şi României, precum și la întâlnirea bilaterală de la lacul Borului, ţinută pe data de 17 iulie 2014, în timpul vizitei preşedintelui României în Serbia pe data de 16 iulie 2015.  În cadrul ultimei întâlniri a Comisiei Mixte Interguvernamentale partea românească a pledat pentru retrocedarea imobilului Comunității Românilor din Serbia, iar partea sârbă Consiliului Național Român. De asemenea, am ridicat această problemă şi la Bruxelles în Parlamentul European pe data de 31 septembrie 2015. Ca rezultatul al expunerii şi declaraţiei comune semnate de reprezentanţii tuturor minoritaţilor naţionale din Serbia, în raportul Comisiei UE în privinţa aderării Serbiei la UE pentru anul 2015, UE pledează pentru continuarea proceselor de retrocedare şi diminuarea timpului procedural pentru retrocedarea bunurilor confiscate, prin care se află şi bunurile colective ale românilor din Serbia. La ultima întâlnire cu oficialităţile din România (ianuarie 2020) care s-a desfăşurat în Parlamentul României,  din nou am ridicat problema retrocedărilor.

,,După cum am menționat, am luat toate măsurile posibile (juridice) în țară. Diplomația română ne-a ieșit în întâmpinare. Am ridicat problema la Parlamentul European. Trebuie să menționez, din păcate, neînțelegerile din cadrul minorității. După ce am depus dosarul, a apărut la scurt timp încă un dosar. Sper să avem înțelepciunea ca măcar acuma în ultimul moment să nu mergem dezbinați de dragul marketingului politic de scurtă durată. În momentul de faţă, după eforturile depuse cu mari dificultăţi pentru a salva bunurile confiscate a Societăţii „Luceafărul” unica soluţie pentru a stopa vânzarea acestui imobil este la nivelul interstatal, precum a fost de la bunul început“, a concluzionat Daniel Magdu.

Ion Cizmaș, președintele Comunității Românilor din Serbia în perioada anilor 1994 – 2010: Clădirea a fost construită după despărțirea ierarhică dintre români și sârbi.  După distribuirea bunurilor materiale, finanțele care au aprținut românilor.  Au fost folosite pentru cumpărarea terenului și construirea clădirii, astfel că în 1894, clădirea a fost terminată, iar în 1903, ea este dată în folosință pentru interesele generale ale românilor din Austru-Ungaria. În baza legilor  din acea vreme, societatea civilă a trecut în cărțile funciare Clădirea „Luceafărul” ca proprietate a Institutului de Credit „Luceafărul”, iar în această clădire  s-a desfășurat întreaga viață socio-culturală și politică a românilor din acea perioadă. Era sediul tuturor organizaților cu caracter civic al românilor din Austro-Ungaria. În perioada de după 1921, clădirea la fel servește intereselor, astfel că în acest imobil se desfășoară întreaga viață și de aici se coordonează toate activitățile care țin de păstrarea identității naționale. În 1942, odată cu ocupația germană, Guvernul Nedić aduce o lege prin care băncile trebuie să se restructureze. Guvernul României insistă asupra unei unității  românilor din acest spațiu, astfel că banca „Luceafărul”, banca „Dunăreană” de la Cuvin și banca „Steaua” se fuzionează și își măresc capitalul, iar statul român participă cu 2.700.000,00 dinari ca să acopere pierderile care s-au semnalat în aceea perioadă.

Putem spune indirect că statul român,  în 1943, a răscumpărat toate aceste  imobilele care au aparținut românilor din Vârșeț, Cuvin, Petrovasâla și Biserica Albă. Indiferent de faptul că această clădire a fost naționalizată în 1945, ea fost dată în folosință românilor până în 1969 în acte. Aici a fost sediul „Libertății”, sediul Teatrului Național, al Uniunii Culturale și al tuturor altor organizații din acea perioadă. În 1969 proprietatea care în cărțile funciare ține de direcția pentru imobile a Republicii Serbia, care este proprietate de stat, este dată în folosință tipografiei „Sloboda” din Vârșeț.

Odată cu adoptarea anumitor legi privind retrocedarea proprietăților private,  Serbia nu dispune de o lege privind restituirea bunuilor naționalizate și confiscate în această perioadă,  Comunitatea Românilor din Serbia, în baza unei reciprocități, respectiv a dialogului bilateral dintre Republica Federală Iugoslavia și România, se fac demersuri pentru retrocedarea acestui patrimoniu material românilor. În această direcție s-au făcut zeci de demersuri către diferite instituții ale statului de reședință, începând cu președenția statului, ministerul privatizării, guvernele Đinđić, Živković, Koštunica și până în ultima vreme a  reușit  stoparea a  două privatizări prin procese la tribunal. Comunitatea din acel timp a cerut mijloace financiare în baza înțelegerii bilaterale dintre cei doi premieri și astfel s-a ajuns la semnarea unui pre-contract de cumpărare. Guvernul Român,  prin ordonanță de urgență, a alocat mijloacele financiare necesare, însă după problemele care s-au iscat în Republica Federală Iugoslavia, directorul tipografiei și muncitorii care erau pe atunci în faliment  n-au dorit să semneze contractul, iar banii alocați pentru semnarea imobilului au fost restituiți Guvernului României. În acea perioadă s-au făcut demersuri pentru proclamarea clădirii ca monument istoric de primă importanță pentru minoritatea națională română. Toate cele s-au întâmplat în perioada  2003 – 2006, în care s-au făcut cele mai multe demersuri pentru retorcedare  și, bineînțeles, cele mai multe demersuri pentru stoparea vânzării clădiri. În 2003 clădirea a fost vândută și am reușit prin tribunal să anulăm vânzarea.

CADRU

La întâlnirea pe care au avut-o președinții Iliescu și Milošević, pentru prima dată a fost depusă cererea pentru a ni se da în folosință acest imobil. Din păcate, totul a rămas în fază de discuții și promisiuni. După căderea regimului Milošević au început cu demersuri serioase, tot în baza discuțiilor care au avut loc la Vârșeț între premierii Năstase și  Đinđić. Imiediat după această înâlnire, România,  prin ordonanță de urgență, retrocedează toate proprietățile comunității sârbești din România.  Urma să se procedeze și la noi în acest fel, însă din păcate, atentatul asupra premierului a dus în altă parte problema cu care noi ne-am confruntat.

Tipografia „Sloboda” n-are nici un drept asupra acestei clădiri. Clădirea aceasta aparține statului, Republicii Serbia, iar această firmă care este în faliment de aproape 15 ani nu are nici un drept nici moral, nici juridic, pentru a pune la vânzare acest imobil. Până în prezent s-au făcut în jur de 35 de demersuri, începând cu Institutul de Protecție a Monumentelor, Ministerul Culturii, Privatizării, guvernelor, altor instituții… Au fost discuții la nivel înalt. Vedeți, de 20 de ani se fac aceste demersuri. A fost anulată o privatizare și două încercări de vânzare, iar pe urmă, în urmă cu trei ani, a trecut instituțional prin cadrul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, care a preluat sarcina și a dus mai departe demersurile de retrocedare. Au fost trei tribunale comunale și un tribunal districtual care au hotărât, avocatul poporului care și-a dat părerea și problema a ajuns până la Curtea Constituțională. Trebuia făcut recurs la această decizie a Curții Consituționale, însă între timp s-a petrecut un fenomen.  S-a schimbat conducerea Consiliului Național astfel că noua componență a Consiliului Național nu a continuat problema din cauză că nu au  făcut recurs. Iată că problema se ia de la început.

Președintele Băsescu a pus problema la Bruxelles, având în vedere că ultima întâlnire a Comisiei Mixte Bilaterale Româno-Sârbe a avut loc în 2011, unde una dintre problemele cheie sunt retrocedarea proprietăților în baza reciprocității. A zis că România va pune veto integrării Serbiei încât nu se va rezolva și  problema retrocedării clădirii. Indiferent de legile în materie ale Republicii Serbia, care nu sunt așa democratice și care nu țin cont de propietate, se aplică legile internaționale, legile Uniunii Europene. Curtea Constituțională a judecat în baza legii existente, neținând cont de toate cele menționate, astfel că noi nu avem dreptul la retrocedare, pentru că „Luceafărul” a fost persoană juridică și nu privată. În cazul acesta se aplică dreptul internațional unde proprietatea trebuie retrocedată celor care a aparținut. Cu deplină responsabilitate acuz actuala conducere a Consiliul Național care nu a luat măsurile legale avute la dispoziție în urma sentinței Curții Consituționale și nu au făcut recurs în teremnul legal stabilit de lege, pentru că nu au dorit să-și asume responsabilitatea în problema de inters general al minorității naționale române.

Cum văd soluția? În primul rând, este o problemă politică. Depinde de voința politică a autorităților de aici. În al doilea rând, trebuie făcute toate demersurile necesare pentru că tipografia „Sloboda” nu este proprietarul de drept al acestui imobil și nu are niciun drept pentru a pune în vânzare această clădire. În 1969 au primit dreptul de folosință a acestei clădiri, dar nu au contribuit cu nimic.

Daniel Răduț, președintele Fundației „Protopop Traian Oprea” din Vârșeț: „Conform informaților de care dispunem, Consiliu Național nu luat nicio o măsură necesară în vederea stopării licitației, astfel că Fundația „Protopop Traian Oprea” și-a asumat reposabilitatea de a reacționa și atrage atenția asupra vânzării imobilului „Luceafărul”, patriomoniul național de primă importanță pentru minoritatea națională română. S-a adresat cu o cerere  cabinetului președintelui Rebulicii Serbia, Aleksandar Vučić,  pentru a interveni prin autoritatea sa,  pentru a lua măsuri  pentru anularea vânzării prin licitație a bunului cultural protejat de Institutul Republican pentru Protecția Monumentelor Istorice. Fundația „Protopop Traian Oprea”  a adresat și o scrisoare de intenție Guvernului României,  respectiv Excelenție Sale Ludovic Orban, prim -ministru. Fundația „ Protopop Traian Oprea”   va depune eforturile necesare pentru ca patrimoniul cultural de valoare istorică inestimbailă, care a fost construit și care a servit ca templu istoric al românilor din perioada austro-ungară a Regatului Iugoslav, să nu fie înstrăinat, ci restituit moștenitorilor de drept.

 

 Mariana STRATULAT

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.