Ziua Națională Constantin Brâncuși 2020

19 februarie este data la care, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut sculptorul român Constantin Brâncuşi. Potrivit legii 305/2015, această zi a fost declarată sărbătoare naţională. Cu această ocazie, autorităţile centrale şi locale organizează o serie de manifestări cultural artistice.

Ministerul Culturii marcnează, în data de 19 februarie 2020, printr-o serie de premiere la nivel teritorial, Ziua Națională Constantin Brâncuși 2020. Având scopul de a cinsti memoria părintelui sculpturii moderne la 144 de ani de la nașterea acestuia, evenimentele organizate de Ministerul Culturii vor readuce în atenția publicului operele și geniul creator ale lui Constantin Brâncuși.

Astfel, în data de 19 februarie, la București, Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal) va găzdui un spectacol high-tech de proiecții în cadrul căruia publicul va putea viziona holograme ale sculptorului și ale lucrărilor sale consacrate.

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) oferă acces gratuit vizitatorilor pe parcursul zilei de 19 februarie și organizează trei tururi ghidate în sala Brâncuși din Galeria Națională, în care se găsesc cele mai multe dintre operele lui Brâncuși, păstrate în România. Tururile se vor desfășura la orele 14.0016.00 și 19.30.

Începând cu lucrarea Cap de copil, prezentată la Salonul Oficial de la Paris din 1906, și terminând cu Prometeu, lucrările lui Brâncuși de la Muzeul Național de Artă al României ilustrează traseul stilistic al sculptorului până la momentul abandonării detaliului inutil în favoarea formelor.

Colecția include, de asemenea, două machete (Scaun din piatră și Pilonul Porții sărutului) pentru singurul ansamblu monumental realizat de artist, cel de la Târgu-Jiu și o rară operă grafică, un schematic și elegant Nud feminin.

Vor putea fi admirate, de asemenea, patru opere cu care MNAR a participat la expoziția  Brâncuși. Sublimarea formei în cadrul festivalului pluridisciplinar Europalia de la Bruxelles, a cărui ediție din 2019 a fost dedicată României, cu accent special pe creația brâncușiană. Detalii, click aici.

leviathan.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.