Muzică 

I-am văzut ochii strălucind, un albastru vibrant țâșnesc din ei când te privesc învăluindu-te cu adâncul lor, apoi i-am simțit nemărginirile sufletului revărsându-se clocotitor din oceanul de trăiri care-i este viața, parcă dirija muzica universului povestind, o baghetă magică în mâna lui Dumnezeu i se făcea statura subțire, jalonată de linii adolescentine, pletele-i ascultătoare fremătau parcă dimpreună cu auditoriul, privigeliații de noi urmăream cum o simfonie uluitoare creștea cu fiecare cuvânt rostit, cuvânt lângă cuvânt punând zidea poveste, poveste cu poveste înfiripau legendă, un fir de aur se pornise din Câlnicul reșițean ca să înconjoare globul pământesc, poate se ițise precum cântecul din fluierele oierilor ce-și însoțeau turmele pe dealurile și văile geografiei natale, vibrație tonică și tulburătoare acel cântec pornit dintru ancestral către veșnicie, tumult de dragoste care l-a acompaniat peste tot și în toate, care i-a dat forță să răzbească, să-și ducă harul peste mări și țări și să cucerească prin el tot ce se putea cuceri, și legenda curge mai departe asemenea unui fluviu uriaș, se strecoară prin ani și printre întâmplări în care limba română este nașa tuturor închipuitelor și neînchipuitelor, matematica muzicii și muzica matematicii sunt cu noi, un umor tandru, rafinat seamănă insulițe în trupul fluid pentru odihna frazelor, le ajung ecouri din urmă împletindu-se în fuioare de indefinibilă bucurie, poate, îmi zic, această bucurie e fiindcă aflăm că tocmai a împlinit 77 de ani legenda, o legendă ca oricare alta am spune dacă aceasta n-ar sculpta aievea, în proprietatea strămoșească de la Câlnic, unde e cu adevărat ACASĂ oricât de bine i-ar fi oriunde altundeva, ei bine, legenda noastră sculptează cu propriele-i mâini legume și fructe în pământul de unde și-a ridicat privirea spre lumina dintâi a vieții, uite că am mai trecut de o insuliță, limba română ne învăluie ca o dragoste mare, sintagma îl veșnicește pe Nichita iar pe noi ne încântă, legenda are doi gineri americani care vorbesc românește, după cum și cei trei nepoți, trăitori peste ocean, vorbesc românește, să vedeți ce bine mă înțeleg cu ei grăiesc ochii albaștri despre care am spus la început, fluviul de bucurii curge, curge, o mulțime de prieteni inundă spațiul, câlniceanul nostru universal e cel mai bogat om de pe planetă, compozitor, dirijor, interpret se apropie într-un tot de pianul care pare al aștepta ca pe un prieten, în spațiul primitor al Bibliotecii Metropolitane pășesc unduiri celeste, pianul devine personajul principal care povestește că legenda Sabin Pautza este vie și că viața ei este însăși muzica…