default-logo

Despre îmbuibați, mercenari și alte categorii parazitare ale presei

Am citit cu atenție, în „România Liberă”, scrisoarea deschisă a celor 13 jurnaliști îngrijorați că președintele României ar putea să promulge Legea privind scutirea de impozite a unor profesii. Ceea ce le stârnește îngrijorare (adică îi bate grija – vorba lui Dabija!) celor 13 „formatori de opinie” este faptul că, printre cei vizați să beneficieze de această scutire se află și jurnaliștii. La prima vedere, scrisoarea este de-a dreptul schizoidă, având în vedere că cei 13 sunt jurnaliști. Căci, se știe, orice comunitate de pe pământ, fie ea etnică, socială, profesională sau pur și simplu zonală, până și găștile infracționale  din cartiere sau din Parlament, toți simt nevoia să se constituie în grupuri organizate pentru a-și apăra valorile, teritoriul sau interesele. Or, din acest punct de vedere, scrisoarea amintită este de neînțeles, dacă nu luăm în considerare existența, în rândurile jurnaliștilor, a trei categorii parazitare: îmbuibații, mercenarii și idioții utili. Aceste categorii își hrănesc imaginea din prestigiul consacrat de istorie al profesiei de jurnalist, care se definește nu doar prin talent și abilitate tehnică, ci și prin dimensiunea morală. Și prin capacitatea de a se devota unei idei majore, cum ar fi patriotismul necondiționat. La o privire mai atentă, decriptarea  vine însă de la sine. Să vedem mai întâi cine sunt semnatarii: Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor, Cătălin Tolontan, Adriana Nedelea, Liviu Avram, Luiza Vasiliu, Vlad Petreanu, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Cristian Lupșa, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu.

Cei 13 încep prin a se prezenta, încercând să-și legitimeze prin aceasta sensul demersului: „Suntem un grup de jurnaliști din generații și redacții diferite. Lucrăm în presa publică și în cea privată, în cea cu capital străin și capital românesc, în trusturi consacrate și în inițiative de presă tânără […]. Însă, înainte de orice, suntem oameni dedicați profesiei lor și cetățeni români, parte a comunității pe care încercăm să o servim”. Aici n-am înțeles la ce anume se referă, la breasla jurnaliștilor sau la societatea românească în general dar, oricum, n-are relevanță pe fond.

Urmează partea cea mai patetică a scrisorii, care ar semăna teribil cu discursul electoral al lui Spirache din „Titanic Vals” („Vă rog să nu mă votați!… etc.), dacă n-ar fi ipocrit și ridicol: „În numele a ceea ce ne unește ca societate, vă rugăm să nu promulgați legea care scutește de plata impozitelor profesia noastră, lege votată recent de Camera Deputaților. Măsura este în primul rând nedreaptă. Fiecare cetățean care muncește trebuie să beneficieze de un regim fiscal egal, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de ex. persoanele cu handicap”. Mă îndoiesc că Ion Cristoiu, Cristian Tudor Popoescu sau Cătălin Tolontan, de pildă, au legitimitatea de a vorbi „în numele a ceea ce ne unește ca societate”, pentru că asta presupune acea dimensiune morală care, în cazul lor, lipsește. Cât privește „persoanele cu handicap”, întreb și mă întreb: handicapul moral se pune?…

Semnatarii pledează în continuare pentru neacordarea de „privilegii financiare pentru jurnaliști”! „Privilegii” ziceți? Sunteți siguri că aveți proprietatea acestor termeni? Chiar nu știți cum sunt plătiți jurnaliștii, alții decât cei „îmbuibați” sau „mercenari”? Chiar nu știți cum i-ați plătit? Chiar nu știți în ce condiții trăiesc?

„Nu avem nici pe departe pretenția că reprezentăm toți jurnaliștii din România” – scrieți în continuare. Aici chiar vă dau dreptate. Nu reprezentați nici pe departe jurnaliștii din România, ba chiar dimpotrivă! Dar ce reprezentați, de fapt, pentru că mai înainte spuneați că vă adresați „în numele a ceea ce ne unește ca societate”? Asta nu înseamnă, printre altele, și impostură?…

Cităm mai departe: „Timpul limitat și lipsa unei organizații cu adevărat reprezentative a breslei ne-au determinat să reacționăm”. Dar de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România n-ați auzit? Vă reamintim că e singura uniune de creație și utilitate publică a breslei jurnaliștilor români, are o vechime de 101 ani și 3.500 de membri (în țară, în diaspora și în țările din jurul României). 44 de filiale, domnilor! Măcar cantitativ și tot are reprezentativitate. Și-și propune, printre altele, resuscitarea demnității de ziarist, compromisă de îmbuibați, mercenari și idioți utili…

Un amendament s-ar impune totuși, mai ales în condițiile în care există categoriile parazitare pe care le-am menționat, dar mai ales pentru că  veniturile câtorva ziariști sunt atât de mari încât, așa cum observa Brândușa Armanca în revista „22”, distorsionează grav piața muncii și imaginea publicului despre presă. Menționăm, din aceeași sursă, salariul lui Mihai Gâdea de la Antena 3 (15.000 de euro lunar), al lui Radu Tudor (8.500 euro), sau al lui Ion Cristoiu în perioada cât a lucrat la trustul Intact (500.000 de euro în 5 ani, respectiv peste 4.600 de euro pe lună). Mai sunt și jurnaliștii care au firme afiliate diverselor partide politice și primesc, folosind statutul de jurnalist, stipendii consistente la care un ziarist obișnuit nu poate avea acces în veci. Aceștia intră însă în categoria mercenarilor…

Așadar, pentru a nu îngreuna în mod nedrept povara pe care o suportă toată populația, adică pentru a nu direcționa sprijinul financiar acolo unde veniturile ziariștilor (sau propagandiștilor) sunt și așa supraponderale, s-ar impune amendamentul ca cei scutiți de impozite să fie doar ziariștii ale căror venituri din presă nu depășesc salariul mediu pe economie. Susținerea trebuie să ajungă acolo unde vulnerabilitatea e mai mare, în niciun caz acolo unde veniturile sunt de 10-20 de ori mai mari decât în restul presei. Și, da, sunt de acord ca autorii scrisorii către președinte să nu beneficieze de scutirea de impozit. Nu cred că le va resfuza cineva împlinirea acestei dorințe fierbinți.

Miron Manega

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.