Biblioteca Academiei comite un gest sărbătoresc de toată frumusețea. Preț de mai multe zile, la sediul Bibliotecii din incinta Academiei Române a fost organizată o expoziție de anvergură și de mare atracție privind nașterea și manifestarea mijloacelor de comunicare de masă pe durata a aproape două veacuri de istorie. Pot bănui că la atingerea cifrei cu adevărat rotunde-două veacuri de nesingurătate, ca să zic așa, în societatea românească-ne va aștepta o expoziție bicentenară. Ceea ce nu înseamnă că actuala ediție a acțiunii ce omagiază scrisul la gazetă în spațiul dunăreano-carpatic-pontic are mai puțină strălucire. La urma urmei, de ce nu ne-am bucura mai des, magnetizați de strălucirea acestui fenomen voltaic reprezentat de apariția, dezvoltarea și maturizarea jurnalismului românesc de o parte și de alta a Carpaților? Vreau să spun că, întărâtat de căldura cu care oameni de meserie au purces la îndepărtarea colbului de pe cronici bătrâne ale clipei, cum le definesc „pălmașii” gazetăriei de la noi, aș risca chiar de la începutul acestor rânduri o propunere: în așteptarea Expoziției PRESA-200, de ce n-am declina sârguincios în fiecare an – în aprilie, de pildă, când izbucnea de sub tipar Curierul românesc sub cravașa unui „zburător” plin de talent și de inițiativă-vârste următoare:192,193,194 șamd…? Până la atingerea pragului de sus avut deja în vedere,am exersa benefic pe un portativ instructiv-educativ de efect la scara românismului în întregul său.
Expoziția de față a fost proiectată să funcționeze tridimensional.
Tribuna principală s-a constituit,cum era de așteptat, prin scoaterea la vedere a zeci de obiecte de valoare,echivalente bijuteriilor prezente public în orice incintă sacră – Tiffany, Acropole, Capitoliu. Ce s-a putut vedea în generoasa sală de la parterul Bibliotecii echivala cu nemaivăzutul. Sigur, nu mă refer aici la cercetătorul avizat, deprins a-și consacra timpul studiului în bibliotecă. Am în vedere pe cetățeanul obișnuit care a tot auzit una alta despre titluri de gazetă, de numele celor care au performat în jurnalism pe axa timpului.Am în vedere pe truditorii din felurite redacții convocați să vadă cu ochii lor aceste probe ale existenței gazetei de limbă română,să descopere momente memorabile din strălucirea unei profesii ilustrate de o categorie aparte a intelectualilor catalizați în demersurile lor de pasiunea pentru informație și comunicare. Așadar, am fost îndemnați să privim reviste și ziare care au făcut epocă. Am fost stimulați să descifrăm semnături-simbol ale jurnalismului românesc. Ne-am bucurat de privilegiul de a ne considera cititori transfigurați și transportați la ora ieșirii din tipografie,umezite de cerneală și mirosind a grija pentru omul din stradă. Ce n-a încăput în vitrine și-a găsit loc pe pereți,pe stative speciale ,pagini de publicații de altădată sunând la fel de proaspete și astăzi.
O autostradă aparte în aducerea spre noi a materialului documentar din existența presei românești ( zic așa și nu altfel deoarece a existat „Curierul românesc”, „Albina românească”) ne-a fost propusă sub forma unei tipărituri elegante : catalogul expoziției. O publicație rară și ea prin conținut și înfățișare, prin perenizarea în bibliotecile de acasă a tezaurului informațional cu care am pleca împovărați. O carte de o sută de pagini, un album atracțios, gândit să ne lumineze interesul pentru acest domeniu servit în vreme de cărturari care s-au amestecat printre noi cu un scop deloc ascuns:să ne lumineze. Avem și numele celor care au trudit pentru scoaterea la lumină a expoziției „Din lumea presei românești 191 de ani”: Serviciul Manuscrise-Carte Rară, Serviciul Cataloage periodice. Curatori: Gabriela Dumitrescu și daniela Stanciu.
Un al treilea canal de comunicare cu publicul prezent-doar pentru el-a fost imaginat sub forma mai nouă, modernă a monitorului tv. Un fel inspirat de a veni în sprijinul vizitatorului,captivat de expoziție, să reparcurgă, stând pe loc, anatomia acestei colecții de valori și de valoare care s-a dovedit Expoziția lucrată de Biblioteca Academiei.
O încântătoare excursie, la pas, printre galbenele file ce șoptesc câte în lună și în stele. Despre încuviințarea dată lui Potemkin de împărăteasa Ecaterina a II-a să pună pe picioare la Iași „Courier de Moldavie”, prima gazetă scoasă-de alții – pe pământ românesc. Despre devize de genul:„Luminează-te și vei fi. Voiește și vei Putea!”. Sunt chemări adresate cititorului de a cultiva limba română, de a-și păstra obiceiurile, de a–și iubi țara. Nu a trecut peste noi mari întâmplări fără ca presa să nu dovedească trăire și simțire. După fondatori – Eliade, Asachi,
O piesă emoțională din colecțiile expuse : revista Footbal național. Un prilej să reîmprospătăm memoria cu nume celebre-echipa națională a momentului (iunie 1933). Iată-i în formațe „în ordinea numerelor de pe tricou” : Albu, Sepci, Vogl, Robe,
Eu, unul, percep expoziția de la Academie ca pe o demonstrație a prețuirii de care presa noastră merită să se bucure la nivelul întregii societăți. Deci și ca o valoroasă contribuție la caligrafierea, în cunoștință de cauză, a respirărilor ei în dunga timpului. O lecție de istorie.Unde ar fi fost cazul să se calce pe picioare cu mic cu mare-de la gazetarii botezați zi de zi în aburii cernelii tipografice la învățăceii din băncile școlilor de jurnalistică, or de ce nu, elevi aspiranți la gloria viitoare a publicisticii românești. Ca atare, mi-aș îngădui de pe poziția de lacom în materie de istorie a presei – fără falsă modestie, cărțile mele mă argumentează – câteva rectificări în alcătuirea unor viitoare experiențe similare.
1. Cei ce stăpânesc bine această „disciplină școlară”, fixează borna zero a presei pe plaiurile noastre Curierul Românesc. Ce a fost până atunci sunt încercări care au pregătit terenul, în așteptarea aprobărilor de la COMENDUIRE. Sunt titluri de tot respectul, actanți recunoscuți. Dar atât. Ceea ce ne și îndeamnă să desenăm necesara linie despărțitoare față de debutul oficial recunoscut. Nu orice almanah ori calendar reprezintă o gazetă.
2. Merita scos de la naftalină și înfățișat privirii România, cel dintâi cotidian românesc, ieșit de sub tipar sub conducerea lui Aaron Florian între dec. 1837 – dec.1838. Merita!
3. Cred că puteau fi aduse la vedere, fie și demonstrativ, editorialele-
4. Când mergi la ziua de naștere a cuiva, ești pregătit să rostești o brumă de vorbe bune. Așa se face: or, felul în care este supra titrat grupajul de presă post-decembristă, numai a așa ceva nu seamănă. Societatea românească în întregul ei a făcut această mișcare din mers, vădind receptivitate, mobilitate,
5. Meritau ilustrate prin câteva vorbe bune meritele unor publicații chiar din anii de tristă amintire. Cum ar fi: Scânteia anilor în care devenise românească sută la sută (trecuseră în amintire paginile pline de editoriale din Pravda ori de discursurile la ONU ale lui Andrei Ianuarevici Vâșinski. Comanda aparținea unui foarte apreciat constructor de gazetă din acei ani-Dumitru Popescu. Era „Contemporanul”condus de George Ivașcu,pe care ne băteam pentru a-i citi, număr de număr,pe Arghezi, Călinescu, Vianu,
6. Am înțeles : proiectul organizatorilor a fost dominat de dimensiunea perioadei recunoscute în acte : 191 de ani de presă scrisă în limba română. Dar cinematica fenomenului, a domeniului a suportat vizibile și de neignorat noutăți. S-au născut, și la noi, după apariția telegrafului, agențiile de presă. Mai întâi Agenția Havas a României, apoi Roumagence, Rador, Agerpres,
A apărut Radioul. A apărut ceva mai încoace Televiziunea. Aveam și aici de ales titluri de emisiuni și protagoniști. Putem s-o facem de cum încolo.
Înfloresc în vârful peniței cu care scriu cuvintele cuvenite, elogioase, parfumate,
P.S. Catalogul ne prezintă pe coperta interioară o imagine de ținut minte:un băiețandru ne invită să cumpărăm ziarul abia ieșit din tipografie.O meserie uitatș.Ce-ar fi,mă întrebam,dacă noi cei de la UZPR ne-am socoti de câte ori se ivește prilejul,difuzori voluntari ai informației despre activitățile demne de toată lauda ale Academiei și diviziunilor sale privind viața presei de ieri,de azi și din totdeauna?Promovarea unor astfel de evenimente se cuvine privită ca necesară.Eu am mers la expoziție temător că aglomerația mă va stânjeni să savurez exponatele scoase la lumină.Pot să fiu sincer cu dv.?În orele cât eu m-am aflat acolo am fost singurul vizitator…Și zic:nu-i păcat de Dumnezeu de atâta muncă? (n/u)