Are coronavirusul dreptul să ne anuleze drepturile?​

Covid 19 este un virus. Nu se știe dacă este unul natural sau dacă cineva l-a scăpat dintr-un laborator. Acum nu mai contează, e liber, ca toate relele din cutia Pandorei. Zburdă peste meridiane, a ajuns în 64 de țări până la acest moment. Se estimează că are un potențial de a infecta 50% din populația globului. Efecte? O rata – epidemiologii spun că una mică – de mortalitate de aproximativ 2%, afectând, ca orice virus, pe cei vulnerabili deja, cu imunitate scăzută. Firește, nimeni nu-și dorește să testeze dacă se înscrie în “clubul select” de 2%. Prin urmare, e panică.

În fața perspectivei infectării propriei populații cu un virus nou și cu efecte relativ necunoscute, fiecare stat trebuie să ia măsuri. Iar aici intervin două modele prestabilite. Modelul antic – da, virusurile ne însoțesc de mult pe drumul civilizației – de izolare forțată, dură, extremă, fără nicio milă, a celor bolnavi. Eventual chiar îndepărtarea lor fizică din mijlocul comunității. În Evul Mediu, satele cu ciumă erau arse. Azi e un pic mai dificil, oamenii au drepturi. Sau modelul modern, izolarea bolnavilor în spitale, pregătite cu echipamentele necesare pentru asigurarea stabilizării virusului.

Tentația fiecăruia dintre noi va fi să considere că modelul modern de stăpânire a unei epidemii este de la sine înțeles că se va aplica în timpurile noastre. Ei bine, nu e așa. Nici un sistem de sănătate nu poate face față concomitent unui număr de bolnavi care depășesc procentele din populație în mod obișnuit spitalizate. În plus, ce facem? Îi aruncăm pe bolnavii din spitale, doar ca să facem loc pentru cei infectați cu coronavirus? Este exclus. Și astfel realizăm, încet, încet, că ne vom întoarce la modele mai dure pentru stăvilirea epidemiei.

Pe principiul avem o problemă, se caută o soluție, orice stat poate, profitând de epidemie, să încalce și ulterior – de ce nu – să păstreze reguli care încalcă drepturile individuale. Regimurile totalitare nu au dileme. Este simplu. Bolnavii de coronavirus se împușcă – da, știu, este doar un zvon, dar așa se pare că a procedat Coreea de Nord – sau se sudează în case, să nu iasă. Dacă izbucnește un incendiu? Asta e, ghinion. Așa se asigură respectivele state că vor salva populația de indivizi. Această abordare rezistă, în orice regim, oricât de dur ar fi, cât timp numărul de indivizi – în cazul de față infectați – sunt mai putini decât cei care alcătuiesc populația. Dar când devin aproape egali? Atunci ce se va întâmpla?

Regimurile democratice au multe întrebări în fața epidemiei. Să limităm libertatea de mișcare. Dar până unde și până când? Să limităm libertatea de exprimare, pentru că se răspândesc zvonuri? Este clar că, într-o țară care respectă drepturile individuale, chiar sub pretextul apărării populației de o epidemie – care ar putea constitui o excepție acceptată pentru limitarea unor drepturi – autoritățile nu pot face orice vor. La un moment dat, numărul celor infectați va fi, la fel ca în alte țări, de ordinul miilor. Ce vom face cu ei? Îi închidem în spitale închisoare, construite în 10 zile? Nu avem, chiar dacă s-ar dori. Îi obligăm să stea în case. Sigur, cum? Cine va păzi aceste case, când numărul lor va depăși toată capacitatea Ministerului de Interne?

Să privim situația în față. Nicio autoritate nu este pregătită să facă față unei epidemii de panică. Pentru că aceasta înseamnă sfârșitul regulilor sociale. Anarhie. Revolte, crime și jafuri pe stradă. Omenirea va supraviețui și acestei pandemii. Fiecare personal? Probabil nu, dacă ne uităm la statistici. Dar dacă privim cu atenție, este evident că acest virus va schimba lumea așa cum o știam. Economia mondială va trebui să învețe să nu mai fie dependentă de economia Chinei – o lecție dureroasă. Autoritățile vor trebui să învețe că drepturile individuale nu trebuie sacrificate pentru izolarea iluzorie a unui virus care nu poate fi izolat pentru că este deja răspândit de câteva săptămâni înainte să devină simptomatic. În schimb, marea întrebare este dacă drepturile individuale vor supraviețui acestui virus.

Termo-scanerele, urmărirea fiecărei deplasări în afara locuinței, recunoașterea facială omniprezentă, cenzurarea internetului, extragerea cu forța din locuință și izolarea în spitale – închisoare, sudarea ușilor locuințelor celor infectați, interzicerea deplasărilor în afara locuinței pe perioadă nedeterminată a celor potențial infectați sunt doar câteva dintre măsurile curente din China, utilizate sub pretextul izolării celor infectați sau potențial infectați. Efectul? Restrângerea drepturilor individuale și așa restrânse drastic de regimul comunist chinez. Dar virusul? El nu știe să citească, prin urmare nu-l interesează aceste reguli. Continuă să se răspândească.

Si România ce va face? Va importa modelul chinez? Am auzit destui lăudând ”eforturile” Chinei în acest sens, de parcă România nu a cunoscut niciodată un regim autoritar și abuziv și nu am avea experiență în restrângerea drepturilor individuale sub pretexte catastrofice. Dacă este bine ambalată în context, populația va aplauda de pe margine cum indivizi sunt abuzați de stat. Doar ne protejează de virus! Dar toți suntem indivizi! Mâine poate fi oricare din noi.

Să nu ne sacrificăm drepturile individuale de frică. Altfel, tot ce vom lăsa copiilor noștri va fi o închisoare igienică.

Un articol semnat de Veronica Dobozi, Partner, STOICA & Asociaţii
 
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.