◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Vernisaj și dezbatere pe tema biopoliticii și eugenismului în România anilor 1920-1944

Vila Minovici și Casa Filipescu-Cesianu vor găzdui zilele viitoare două evenimente deosebite la care Muzeul Municipiului București îi invită să participe pe toți cei interesați. Este ocazia perfectă pentru o întâlnire cu profesorul universitar Marius Turda, care predă Istoria Biomedicinei din Europa Centrală și de Est la Oxford Brookes University, unde conduce Centre for Medical Humanities.

 Vineri, 29 martie 2019, ora 14.00, este vernisajul expoziției tematice „Știință şi etnicitate II: Biopolitică şi eugenism în România, 1920-1944”. Evenimentul va avea loc la Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Str. Minovici Nicolae, nr. 1).

Această expoziție documentează complexul program biopolitic și eugenic gândit pentru a crea o nouă familie și o nouă națiune română printr-un management științific atât la nivel individual, cât și colectiv. În România, între anii 1920 și 1944, biopolitica și eugenismul au fost sprijinite oficial, așa cum s-a întâmplat de altfel în întreaga Europă și în Statele Unite. De la bun început, programul eugenic ce urmărea crearea unei populații românești sănătoase a fost plasat în cadrul mai larg al unui proiect biopolitic de instituire a unui protecționism național și de construcție a națiunii.

Așa cum această expoziție o dovedește, sprijinul pentru biopolitică și eugenism acordat de elitele românești nu a fost doar un simptom al rasismului și antisemitismului acestora (deși unii dintre eugeniștii români sunt notorii pentru rasismul lor), ci era în principal expresia dorinței de a proteja corpul național prin controlul funcțiilor sale biologice și sociale.

Ideea unei Românii etnic omogene a fost, desigur, exprimată încă de la începutul secolului XX, dar ea a devenit o normă politică abia în timpul regimului lui Ion Antonescu, dând consistență argumentelor ideologice care au stat la baza exterminării evreilor și a romilor în perioada 1941-1942. Atunci, în centrul atenției nu mai erau îmbunătățirea și protejarea eugenică a familiei române, ci însăși supraviețuirea și viitorul națiunii. Menținerea potențialului rasial al națiunii devenise un obiectiv de primă importanță, și oricine punea în pericol acest potențial era stigmatizat ca inamic al statului. Această formă radicală de etnicitate a fost promovată odată cu intensa politizare și totala subordonare a instituțiilor de cercetare științifică față de guvernul României.

Folosind materiale puțin cunoscute marelui public, această expoziție ilustrează măsura în care agenda națională a redefinit proiectele științifice în România. Popularitatea biopoliticii și eugenismului în perioada interbelică și a celui de al Doilea Război Mondial nu poate fi contestată, dar efectele acesteia rămân a fi cercetate de aici înainte. În ultimă instanță, această expoziție încurajează atât publicul larg, cât și specialiștii, să reflecteze critic asupra acestor idei fără a ezita însă să recunoască rolul central ocupat de biopolitică și eugenism în istoria României în perioada 1920-1944.
Curator: Prof. Univ. Dr. Marius Turda, Oxford Brookes University (UK).
Expoziția este realizată în colaborare cu:
Lector Univ. Dr. Răzvan Pârâianu – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (Romania).
Expoziția reprezintă colaborarea dintre următoarele instituții: Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University, Muzeul Municipiului București, Embassy of Israel in Romania.

>>> Sâmbătă, 30 martie 2019, ora 16.00, publicul este invitat să participe la o nouă întâlnire deschisă din seria Idei în Agora, a cărei temă va fi „Eugenismul și protecția corpului național în România, 1920-1944”, care va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151). Marius Turda va fi în dialog cu Sorin Antohi, istoric al ideilor, eseist și traducător, membru în Academia Europaea, coordonator al seriei Idei în Agora, un program dedicat analizei spiritului public. Programul este realizat de Muzeul Municipiului București (MMB), în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume (OT).

Intrarea la ambele evenimente este liberă în limita locurilor disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *