Pentru doamna Victoria Dragu Dimitriu, într-un mod particular, casa este un univers păstrător de amintiri. Dar astăzi, amintirile nu se mai doresc evocate la gura sobei (ca în poveștile cu a fost odată…), ci folosind reportofonul, aparatul foto și carnețelul de notițe. E un fapt deja experimentat. Fiecare contact fizic se cere desfrunzit, prin comparațiune, analizat și desghiocat de-a fir’a păr. Așa a procedat domnia sa în mai toate investigațiile sale documentare.
Întocmai și în dialogul cu Doamna Rodica Filip von Becker – unica nepoată a renumitului arhitect Emil Wilhelm von Becker (1881-1952). În realitate, mai presus de atât. Din punct de vedere tehnic, a fost un meticulos dialog-studiu, cu documentele – la vedere. Iar din punct de vedere afectiv, un dialog-balsam (întrucâtva) mângîietor pentru suferința îndurată – pe nedrept – de-a lungul atâtor decenii, gândind la arborescenta familie Becker. Explicabilă, prin confesiunea: „Mi-a făcut bine să vorbesc cu dvs. despre bunicul meu. Parcă mi-am trăit încă o dată copilăria și tinerețea, doamnă Dimitriu, parcă, împreună, i-am dat din nou viață lui Otata [Emil Wilhelm von Becker]” (p. 308).
Conversația dintre doamnele Victoria Dragu Dimitriu și Rodica Filip von Becker comprimă, prin detalii de natură profesională, gândind la artiștii-arhitecți și operele lor, cu precădere, la viața și activitatea creatoare a sculptorului Emil Wilhelm von Becker, un tot ce devine document istorico-literar.
Prin diversitatea tematică abordată, acest volum, Cu doamna Rodica Filip von Becker despre Bucureștii sculptorului Emil Wilhelm von Becker (Editura „Vremea”, București, 2019), încadrat în colecția „Planeta București”, dobândește valoarea unui compendiu extrem de interesant și valoros de istorie a artei. Un RESTITUTIO, bazat pe arhiva „Arhitect Emil Wilhelm von Becker”. Una dintre cele mai emoționante cărți pe care am citit-o în ultima vreme. În acest volum-document pulsează inimi generoase, inimi frânte – pe nedrept. O lacrimă duioasă răzbate fiecare colțișor descriptiv. Prin fiecare alineat se degajă un strop de parfum mângâietor.
Cred, cu tărie, că de acolo, din înaltul necuprins al cerului, sculptorul Emil Wilhelm von Becker primește, prin lacrima confesiunii, o binecuvântată mângâiere. Obiectele de artă dăltuite în piatră care, în vremuri de restriște, fost-au nemilos „dezrădăcinate” – de acolo, din inima casei din strada „Bateriilor”, prin efortul conjugat al urmașilor, respectiv, al doamnei Rodica Filip von Becher, al strănepotului Șerban von Becher, totul reînflorește întru amintire, în casa și în grădina casei din strada Iancu Căpitanu. Un loc încărcat de „mărturii ale durerii”, dar și de „clipe de bucurie ale creației”. Tocmai de aceea, acest cuib „dureros de dulce” merită să devină muzeu – iar în centru, bineînțeles, să troneze impresionantul arbore genealogic al familiei, pe care și eu mi l-am schițat – pe parcursul lecturii prezentului volum.
La toate acestea, aș adăuga și-un mic detaliu. Strada „Iancu Căpitanu”. Ea însăși o stradă istorică. La câțiva pași, dăinuie, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, o biserică ortodoxă, „Sf. Pantelimon Foișorul de Foc”, la care a slujit un preacucernic părinte, Petru Gh. Savin (1891-1977), despre a cărei vrednică amintire aprinde mereu flacăra evocării, inimosul preot-scriitor Bogdan Aurel Teleanu.
Lectura acestui volum a fost o încântare. Toată recunoștința mea autoarei, Victoria Dragu Dimitriu – pentru efortul asiduu și perseverant de cercetător în descifrarea rădăcinilor și ramurilor unei ilustre familii de artiști Becker.
Felicitări doamnei Silvia Colfescu, director al editurii „Vremea”, pentru că păstrează aprinsă făclia în labirinticul demers documentar de iluminare a trecutului.
Doamnei Rodica Filip von Becher – și tuturor celor dragi din preajmă-i – îmbrățișarea unui lector care crede, cu tărie, că acest susținut efort recuperatoriu, va deveni, negreșit, încununare întru înnobilare.
Am această încredințare, gândind, deopotrivă, la tinerii noștri cercetători și iubitori de artă din țară – și de pretutindeni, care vor dori să afle cum a înflorit și a rodit un „lăstar crescut din bătrânul arbore Becker”. Semper veneranda vetustas.
Livia Ciupercă / UZPR