default-logo

FLORENTIN POPESCU – 75 / Viață și literatură

            Citatul din Gabriel Garcia Marquez spune totul: „Viața nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ți-o amintești și cum ți-o amintești spre a o povesti”.

         Acesta este mobilul cărții lui Florentin Popescu, la împlinirea a 75 de ani (3 aprilie 2020). 

  1. Călinescu, privindu-și fotografiile  la diverse vârste, comentează cu nostalgie simbolurile lor, încercând să definească specificul lor, dar și trăsăturile comune ale unui personaj văzut în diverse ipostaze. La fel procedează și Florentin Popescu într-o inedită prefață- Dialoguri în oglindă. 

         Scriitorul se imaginează în fața unei mari oglinzi, dialogând cu diversele personaje care-i apar în față și care se prezintă singure. 

         Astfel, îi apar „copilul cu pantaloni scurți, cu o jiletcă minusculă, ținând într-o mână o minge”, „copilandrul de zece-unsprezece ani , în uniformă școlară”, elev la Școala Pedagogică Buzău, „tânărul cu mustăcioară, cu o cunună bogată de păr”, „liceanul care începe să deslușească rosturile lumii”, cel din preajma examenului de bacalaureat, „adolescentul visător care se amesteca printre oamenii maturi de la un cenaclu buzoian „, unde a citit câteva poezii, debutantul la un ziar raional, „Viaţa Buzăului”, apoi, la revista „Luceafărul”, apoi studentul de la Facultatea de Limba și Literatura Română din București, cel care pășea pragul revistelor literare, unde a început să publice, cel care colindă librăriile, muzeele, pentru a-și forma o cultură, în sfârșit, scriitorul, dăruit de Dumnezeu cu har și putere de muncă, cu pasiune pentru cuvântul și litera tipărite, scriitorul cu o bibliografie impresionantă, „cel mai prolific și harnic” dintre colegii lui de generație și, nu în ultimul rând, omul norocos căruia Dumnezeu și viața ia-u adus alături o ființă dragă, soția sa, Iuliana Paloda, ea însăși o creatoare de frumuseți în domeniul poeziei și al artelor plastice. 

         În fond, toate aceste chipuri se contopesc într-unul singur, „cel mai de demult și cel de azi”. 

            O viață plină, intensă, în care preocuparea fundamentală, acaparatoare a fost/este literatura, căreia i-a dedicat cele mai frumoase gânduri, sentimente, pasiuni, aspirații, cu alte cuvinte, „Viață și literatură, cum bine își intitulează această carte-document, o autobiografie sinceră, deschisă, plină de învățăminte, a unui om care poate privi înapoi nu cu mânie, ci cu mulțumirea, cu satisfacția că a lăsat/lasă ceva în urmă, o operă de valoare, prilej de meditație pentru toți cei care țin un condei în mână și nu numai. 

         Personalitate enciclopedică, Florentin Popescu este poet, prozator, critic și istoric literar, eseist, gazetar și făcător de reviste literare, editor, dramaturg, scenarist, memorialist, un profesionist al condeiului. El are deja o operă imensă care ar putea umple mai multe rafturi de bibliotecă. Un scriitor polivalent, care în toate domeniile de activitate a dat dovadă de înaltă competență, de talent și de har, de plăcerea de a scrie și de a se comunica semenilor săi. 

         „Nulla dies sine linea( Nicio zi fără o linie/Nicio zi fără să scrii ceva”) este deviza vieții lui, ca și a pictorului grec Appeles, după cum ne asigură Pliniu cel Bătrân. (Beethoven și Arghezi au avut și ei aceeași deviză). Dorința de a fi el însuși atât în fața colii de scris, cât și în fața lumii este, de asemenea, una din profesiunile sale de credință. Scriitorul s-a autoeducat prin cultură și știe un adevăr de la care nu a abdicat niciodată: modestia, decența, bunul simț, echilibrul. 

         Într-una din Mărturisiri, autorul spune:” Vârsta biologică nu este totuna cu vârsta literară!”. 

         În fond, contează ceea ce , cum și cât de bine scrie un autor, ce aduce el nou, cât este de original și mai puțin generația căreia îl circumscriu comentatorii lui!”. 

         Autorul vorbește despre demnitatea scrisului, care înseamnă „să fii propriul tău judecător, mai ales atunci când te așezi în fața colii albe de scris. Să nu-ți fie rușine de niciuna din paginile tipărite.”…” Să fii tu însuți, același ca și în fața colii de scris și în fața lumii și în fața viitorului”. 

         Florentin Popescu este un coleg și prieten generos, deschis, răspândește în jurul lui o atmosferă de încredere și creativitate, este un spirit critic și obiectiv, are simțul umorului și al ironiei fine și știe să întrețină buna dispoziție, să promoveze valorile autentice, definindu-se, de fapt, permanent pe sine însuși. 

         Autorul ne dă informații prețioase despre datele esențiale ale biografiei sale (Repere biobibliografice). 

         Apoi, prezintă ( selectiv) Colaborările la volume colective, Opera tipărită, care numără peste 90 de volume! (De remarcat, extraordinara hărnicie și puterea de muncă, aproape în fiecare an a publicat cel puțin două-trei volume, dacă nu mai multe!, o creativitate ieșită din comun), prezent în diferite antologii și autor de ediții îngrijite, încât te întrebi pe bună dreptate: când a avut/are timp autorul pentru toate acestea?

         Autorul dă o listă lungă de Referințe critice și fragmente de Întâmpinări ale unor critici importanți, care-i analizează opera în diferitele etape ale creației sale. 

         Scriitorul este dublat de un gazetar pursânge, care a fost fascinat întotdeauna de litera tipărită, de mirajul ziaristicii. Într-una din cărțile sale, Redacțiile prin care am trecut (2015), el descrie pe larg experiența sa de gazetar, începând cu „Scânteia pionierului, când a primit un „Carnet de corespondent”, până la aceea de redactor-șef al revistei „Bucureștiul literar și artistic”, înființată în octombrie 2011, împreună cu poetul Coman Șova, și unde publică frecvent editoriale, cronici literare, interviuri. 

         El povesteșter despre „frenezia publicistică” și climatul de atunci ( anii 1966-1967) din redacțiile revistelor „Viața studențească” și „Amfiteatru”, unde era o democrație totală, un spirit deschis ;i receptiv, o atmosferă de prietenie și de creativitate. 

         Imediat după 1990, gazetarul scoate el însuși o revistă, „Colibri”, (1/17 martie 1990), care însă nu rezistă datorită dificultăților financiare, dar care a reprezentat „un vis frumos”. Gazetarul este prezent în viața cetății, receptiv la toate evenimentele social-politice, culturale și literare ale țării, un sensibil seismograf al realității, , cu o privire deschisă, obiectivă, realistă sau cu un verb acid, pamfletar, cu un ton de invectivă la adresa unor aspecdte negative ale realității în care trăim, „în vreme de restriște”. 

         „Convorbiri cu Florentin Popescu:, cartea lui Florin Costinescu, evidențiază numeroase laturi ale personalității lui Florentin Popescu, ca scriitor, ca gazetar și ca om, o personalitate complexă, care face mărturii importante despre viața și opera sa, privind cu nostalgie și regret spre trecut și analizând cu luciditate critică prezentul.

         În finalul cărții, autorul prezintă o listă lungă de Recunoașteri, onoruri, prezențe de-a lungul anilor. 

         Dintre ele,  le amintesc doar pe acelea de Cetățean de onoare al Municipiului Buzău, titlu conferit de Primăria municipiului Buzău și Consiliul Local Buzău, 11 aprilie 2005 și  Cetățean de onoare al județului B uzău, conferit de Consiliul Județean Buzău. 

         În sfârșit, ultimul capitol, „File de album”, ne înfățișează o bogată colecție de fotografii, în ordine cronologică, ce completează în mod fericit imaginea omului, scriitorului și gazetarului Florentin Popescu. 

 

                                                                                                                                            Ion HAINEȘ / UZPR

      

  

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*