Iubirea de oameni / poezie

 Celor în combinezoane albe din  linia întâi

                                    E târziu, sudoare le curge  la miezul nopții,

                                     Luptând cu dușmanul nevăzut ca niște zei,

                                    Doar copii îi așteaptă în fața porții

                                    Tresărind când văd venind niște femei.

                                    Doctori, asistente ce nu vin acasă

                                    Stau în spital, se luptă, e o lungă zi…

                                    De moarte nu se tem și nu le pasă

                                    Că de zile întregi n-au putut prânzi.

                                    Dușmanii nevăzuți le par insulte

                                    Ce mai răpun un om în fața lor,

                                    Microbii vin dinspre puteri oculte

                                    Cu gând viclean: vreau să mai omor!

                                    Au vindecat pe unii o lună întreagă

                                    E mulțumirea lor, caldă ca o pâine…

                                    Dar cine poate să-nțeleagă

                                    Durerile aduse de azi  și mâine?

                                    Sunt oameni în halate albe trăind drame

                                    În noaptea neagră ca de smoală…

                                    Sunt tați viteji și bune mame

                                    Vindecători de oameni răpuși de boală.

                                    În liniștea aceasta în genunchi mă las,

                                    Semn de rugăciune pentru voi,

                                    Acum în înaltul și ne uitatul ceas

                                    În  trainice cuvinte vă înveșnicesc eroi.

                                                                        Al.Florin Țene UZPR