◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Pe Valea Văduvelor, la castelul pardosit cu bani de aur

Legendă și adevăr din Maramureș

Dincolo de dealul Morgău, parcă anume ferit de poluarea orașului, se află un cartier al municipiului Baia Mare, numit Valea Borcutului. Mai hăt, aici era o mică așezare minierească, ale cărei urme se văd încă: galerii săpate în dealuri mai la tot pasul, case modeste, alcătuite din două camere și tindă. Spre acoperiș, este tăiat în scândură anul construirii din perioada interbelică. Acum, Valea Borcutului înseamnă și multe case ale unor oameni cu dare de mână. Urcând spre obârșia văii, acolo unde ea se îngustează, un castel te cucerește prin frumusețea lui. Este castelul lui Alexiu Pokol.
Se trăgea din Lozna Mare, din părțile Dejului, și era învățător confesional și cântăreț la biserică. Legenda unor bogății fabuloase ce s-ar ascunde sub ruinele unei cetăți de pe Valea Borcutului l-a atras și pe el, ca un El Dorado. Nu se știe dacă a săpat la ruinele Cetății Lysibona, aflate în vârful unui deal țuguiat, însă este cert că, în anul 1900, a cumpărat o gură de mină săpată în Coasta Măgurii. Câteva luni a lucrat doar cu doi mineri. Firicelul de aur era când cât degetul, când dispărea. L-a botezat Filonul Francisca. Tocmai când visul îmbogățirii fabuloase se destrăma, a dat de vâna de aur nativ. În scurtă vreme, nu mai era bărbat pe Valea Borcutului care să nu muncească la mina lui Pokol. Când s-a întors în Baia Mare, la bancherul Stoll, pentru a-i achita împrumutul de o mie de coroane, Alexiu Pokol era într-o caleașcă strălucitoare trasă de patru cai, vizitiul era împodobit cu fireturi, Pokol avea la haine nasturi de aur, iar în mână, un greu baston de aur. Într-un timp record devenise bogătașul bogătașilor. Deoarece a trimis mult aur curții imperiale de la Viena, Franz Ioseph l-a înnobilat. De-acum, căutătorul de aur se chema Alexiu Pokol de Lozna Mare. În jurul anului 1904 a construit o biserică și un castel. Pentru construirea bisericii și castelului a adus arhitecți și meșteri din Viena. Legenda care și azi circulă este sugestivă pentru fabuloasa bogăție la care ajunsese Pokol. Se spune că a dorit să –și pardosească dormitorul și salonul castelului cu monede de aur. Însă împăratul i-a interzis una ca asta! Cum să fie călcat în picioare chipul împăratului? Și atunci Pokol a ajuns la altă soluție: a așezat monedele în dungă.
Aflat în călătorie prin Maramureș, în toamna anului 1905, istoricul Nicolae Iorga a înnoptat la castelul Pokol. A doua zi, în trăsura lui Pokol, a vizitat Baia Mare. Apoi a urmat traseul, în compania lui Pokol, pe la Satu Nou de Jos, Coltău, Săcălășeni, Berchez, Buciumi, Mesteacăn, Răstoci, Lozna, satul lui Pokol.
După Primul Război Mondial, Alexiu Pokol a ajuns deputat în Parlamentul României. Era foarte cunoscut în toată țara deoarece dăruise două kilograme de aur pentru facerea coroanelor regelui Ferdinand și reginei Maria. Se mai spune despre Pokol că avea o viață personală foarte ”colorată”. Afemeiat și om de chefuri. Iar fiul său a tocat averi pe la Viena, Paris și Monte Carlo. Declinul i-a sosit brusc, precum îmbogățirea, atunci când a vândut o parte din mină societății ”Aurum”. Iar când nu mai avea bani nici pentru dinamită, a vândut ce mai avea societății ”Petroșani”. S-a întâmplat chiar atunci când Pokol se apropiase cel mai mult de filonul cel mai bogat. Norocul i-a întors spatele. Era rândul altora să se îmbogățească din El Dorado de pe Valea Borcutului. Alexiu Pokol a murit sărac de tot în anul1935 și a fost înmormântat în fața bisericii pe care el a construit-o, peste pârâu de castel. În prezent, frumosul castel ridicat de arhitecți vienezi este minge de ping-pong între Consiliul județean Maramureș și Primăria Baia Mare. Cică pentru a-l salva de la degradare, în urmă cu doi ani, primarul Cherecheș, cel cu grave probleme în Justiție, l-a cerut în patrimoniul Primăriei. L-a obținut, însă intemperiile macină în continuare această bijuterie a arhitecturii…
Valea Borcutului mai este numită și Valea Văduvelor. Iată de ce: în anul 1935, societatea ”Aurum” a introdus în minele de pe Valea Borcutului perforatoarele. Cum se perfora pe uscat, în doar trei ani, și ultimul miner de pe Valea Borcutului făcea și ultimul drum: spre cimitir. Silicoza violentă a secerat în scurt timp viețile tuturor bărbaților de pe Valea Borcutului. Mica așezare a devenit satul fără bărbați, Valea Văduvelor…S-a întâmplat totul ca într-un blestem al aurului.

Alec PORTASE / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *