„Tricolorii” au condus cursa autoritar de la un capăt la altul și nu lăsat nicio șansă urmăritoarelor. Lituania a câștigat lupta pentru argint cu Grecia, care a terminat pe 3.

Cursă incredibilă la patru vâsle feminin, acolo unde Larisa Elena Roșu, Elena Logofătu, Nicoleta Pașcanu și Tabita Maftei au luat startul de pe culoarul doi. După primii 500 de metri, româncele erau pe patru, au urcat pe trei la jumătatea cursei și au continuat cursa de urmărire a bărcii din Marea Britanie, poziția a doua. Olanda se distanțase deja și părea scăpată în câștigătoare. Ordinea s-a păstrat și la 1.500 de metri, dar bătălia era acerbă. Cu 200 de metri înainte de finiș, barca Olandei s-a oprit pur și simplu. Uneia dintre sportive i s-a făcut rău și a leșinat de la efort! Din spate au venit tare britanicele, dar și nemțoaicele. România a prins bronzul.

Ultima finală a zilei cu români în concurs, cea de patru rame masculin, nu a mai adus încă o medalie. Florin Horodișteanu, Dumitru Antonio Stoica, Sebastian Cîrstea și Cristian Ionuț Cojocaru au terminat pe locul 4, în spatele bărcilor din Marea Britanie, Germania și Italia.

6 medalii a cucerit România la Mondialele Under 23 de anul trecut, la Poznan: 2 de aur, 2 de argint și una de bronz, ocupând locul 4 în clasamentul final pe medalii .

gsp.ro