◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

O rețea de avocați din SUA ajută jurnaliștii să se lupte cu obstrucțiile autorităților

Comitetul Reporterilor pentru Libertatea Presei (RCFP), un grup din Washington, derulează un program numit Local Legal Initiative, care oferă suport juridic gratuit în cazurile privind drepturile media. Avocații au sedii în cinci state: Colorado, Oklahoma, Oregon, Pennsylvania și Tennessee, cu planuri de a se extinde.
De la înființarea rețelei, în 2020, avocații Local Legal Initiative au reprezentat peste 120 de jurnaliști și instituții de știri, ajutându-i să acceseze înregistrările publice și cererile făcute autorităților pentru a-și putea realiza materialele de presă și pentru care s-au izbit de obstrucții, notează voanews.com. Lisa Zycherman, director juridic adjunct și consilier politic la RCFP, a declarat că guvernele de stat și locale au „încurajat” protejarea informațiilor de public și de mass-media. „Pot face acest lucru dacă sunt încrezători că redacțiile nu pot contesta lipsa de transparență. Atunci când jurnaliștii sunt în mod obișnuit împiedicați de o cultură a secretului care protejează datele, documentele și alte înregistrări publice, avocații noștri Local Legal Initiative îi pot ajuta să respingă acest tip de secretizare”, a spus Zycherman.
Cu mii de ziare locale dispărute, SUA au înregistrat o creștere a „deșerturilor de știri” în toată țara – comunități care nu au o sursă de știri locale credibilă. Multe publicații care au supraviețuit continuă să se confrunte cu provocările financiare de a rămâne în tipărire, iar aceste constrângeri
pot fi o barieră în calea obținerii accesului la informații publice. „Redacțiile de multe ori nu au resurse financiare pentru a lupta pentru accesul la informații, care le permit jurnaliștilor să informeze opinia publică”, a spus Zycherman.
În refuzul accesului la înregistrările publice, organismele guvernamentale invocă tot felul de motive, de la confidențialitate la investigații penale conexe. De pildă, RCFP s-a ocupat de un caz în Pennsylvania, în 2020, pentru Dylan Segelbaum, care la acea vreme era reporter la instanță pentru York Daily Record. Segelbaum a depus o cerere în temeiul Legii privind transparența din Pennsylvania pentru un audit criminalistic al unui departament local de pompieri. Departamentul a refuzat, invocând o scutire, deoarece auditul conținea informații utilizate în cadrul unei anchete penale. Office of Open Records din Pennsylvania i-a dat dreptate lui Segelbaum și a ordonat departamentului să furnizeze documentul, dar Departamentul a depus contestație. Paula Knudsen Burke, avocatul Local Legal Initiative din Pennsylvania, a preluat cazul, reprezentându-l pe Segelbaum și ziarul său. În august 2021, un judecător din York i-a dat dreptate. Jurnalistul a reușit astfel să obțină o copie a auditului și să o posteze, astfel încât „oamenii din comunitate să poată vedea ce a rezultat investigația la compania de pompieri, pentru a face lumină asupra a ceea ce au plătit banii lor din impozite”. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *