default-logo

Cine este omul de lângă voi?

Vă ofer de data aceasta o reîntâlnire cu o persoană la a cărei vârstă doresc să ajung și să vă fiu un bun sfetnic și ajutor la nevoie. Am avut cu dânsa, în mod excepțional, puncte comune de vedere vis-a-vis de viața în demnitate a unei femei și de exercitarea cu rigurozitate a profesiei. „Trebuie să realizăm odată pentru totdeauna că istoria o făurim noi, fiecare, prin tinerețea noastră și sacrificiile devoțiunii pentru familie și evoluția manifestărilor umane” – a accentuat dânsa, la un moment dat.
Născută la Hârșova în luna august 1930, a absolvit Școala de Muzică Pia Brătianu din București și tot în capitala țării Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”. Prezența unor tineri profesori de mare valoare a fost o nouă șansă: V. Giuleanu (muzicolog, Teorie, solfegii), Al. Pașcanu (compozitor, Armonie), Em. Comișel (cercetător, Folclor), D.D. Botez (dirijor, Ansamblu coral), A. Vieru (compozitor, Citire de partituri), Ov. Varga (muzicolog, Istoria muzicii); aceștia sunt doar câțiva dintre cei care erau afiliați celor 11 materii teoretice și practice obligatorii. Paralel cu facultatea s-a angajat ca redactor la Radiodifuziunea Română, apoi este cooptată la Televiziune. Timp de 35 de ani a fost una dintre cele mai active muziciene din domeniul emisiunilor de muzică cultă și ușoară.
Despre cine vorbim? Despre Constanța Anghelescu, căsătorită Drobotă, care a aniversat împlinirea a 90 de ani. Să-i urăm din toată inima La mulți ani cu sănătate! Este o persoană plăcută, o frumoasă prezență feminină, grațioasă, una dintre doamnele Televiziunii și implicit ale lumii muzicale românești cărora și-a dăruit tinerețea, talentul și rezultatele muncii sale asidue.
Eu însămi, trecută prin „furcile caudine” ale întâmplărilor de viață de loc ușoare, am rămas totuși surprinsă. Cât de evidentă trebuie să fi fost la numai 14 ani muzicalitatea manifestărilor sale încât să obțină atât acordul părinților – familia profesorului Anghelescu, pentru a pleca la studii la București, cât și al sorei mai mari, de a o însoți. Recomandarea venea de la una dintre profesoarele de la Liceul din Cernavodă, colegă cu tatăl său, fiind destinată unei cunoștințe de-a acesteia, din administrația Liceului Pia Brătianu (actualmente Liceul de Muzică Nr. 2) din București. Trebuie să remarcăm faptul că țara noastră a avut dintotdeauna marea șansă de a i se naște copii cu caractere ferme, inteligenți, curajoși, talentați și cu un sentiment aparte pentru locul lor natal: „Nu am renunțat nici o clipă la speranță, la încrederea că voi reuși”, mi-a spus la un moment dat, cuprinsă de emoție Tanți. „Criza și războiul aduseseră foamete. Primeam pe la ora 5 după-amiază, de la cantină, câte un cartof fiert, surplus, înainte de masa de seară. Când se coceau dudele, ne suiam pe crengile ce erau, spre norocul nostru, destul de ferme, culegeam în punguțele atârnate de gât și apoi mâncam în fine pe săturate. Erau foarte gustoase și noi duceam dorul fructelor proaspete. Hăinuțele începuseră să ne rămână mici iar șosetele trebuia să le coasem până veneau de acasă toate cele necesare”.
După o asemenea mărturisire am simțit că parcă nu mai am aer să respir. O copilă luase în piept o viață plină de privațiuni fără să aibă vreo vină, o viață pusă în pericol de pofte nebune de bani ale unora dintre semeni, de ambițiile nebunești și nesăbuințele acelora pe care, după vârstă, îi considerăm maturi.
Au trecut anii. La venirea mea în Televiziune (la Sinaia, cu Santuzza Dinescu), Tanți Drobotă a fost prima colegă care m-a invitat să particip la un montaj electronic cu materiale filmate, pentru a prinde repede și din mers cu ce se „mănâncă” această profesie. Deși trecuseră aproape 20 de ani de la înființare, instituția nu avea lucrări teoretice despre etapele procesuale ce te-ar fi putut orienta în această muncă grea, de rezistență psihică și fizică.
Dincolo de valoarea vocală și interpretativă a soliștilor, Tanți Drobotă urmărea cu insistență varietatea și originalitatea fiecărei emisiuni. Trebuie să fii tu însăți o persoană echilibrată și cu o frumusețe sufletească pentru a putea „construi” în imagini și sunet alte noi frumuseți pe care să le oferi publicului. Cu o foarte mare atenție a tratat evoluția unor manifestări de tip radiofonic (Iosif Conta, foto dreapta, Rompress) – concertele cu pagini de mare popularitate din opere greu de egalat, realizate cu participarea prim soliștilor Operelor din țară, alături de Simfonica Radio, în tălmăcirea de largă respirație artistică, reprezentativă a lui Iosif Conta, și de Orchestra de Cameră Radio condusă de Carol Litvin, Ludovic Baci, Theodor Costin. Au fost dăruite publicului meloman al micului ecran și spectacole de interes, preluate de pe scenele noastre, în viziunea maeștrilor Dimitrie Tăbăcaru (foto stânga, Iași, Araratonline.com) – ilustru reprezentant al primei generații de regizori de operă, Viorel Gomboșiu (Cluj), Carmen Dobrescu (Brașov, Constanța), George Zaharescu (Opereta din București). Preluate și prezentate și pe micul ecran, au constituit deliciul publicului meloman din întreaga țară inclusiv din acele zone unde nu existau instituții culturale de acest gen.
În puținele mele ore libere, am reușit totuși să urmăresc unele dintre filmările din studiourile tv. Momente deosebite mi-au oferit Oedip-ul de George Enescu cu David Ohanezian, Veronica Gârbu (clasa conferențiar universitar Ana Tălmăceanu-Dinescu), corul și orchestra simfonică a Filarmonicii din Iași, dirijor Ion Baciu, regia Olimpia Arghir. Această importantă producție a Televiziunii Române a fost realizată sub directoratul lui Radu Gheciu (foto stânga), un muzicolog de mare anvergură, cu o reală deschidere pentru experimentul ce poate aduce descoperirea unei noi viziuni în analiza de fond a unor lucrări muzicale și materializarea formei de exprimare în imagini. Rolul Oedip s-a bucurat de interpretarea unui actor mai tânăr pentru prima perioadă de viață și apoi de participarea maestrului Ohanezian. Filmări exterioare în interesantele zone dobrogene, potrivite subiectului au venit să completeze farmecul producției.
Îmi amintesc cu plăcere și de momentele coregrafice realizate de Rodica Murgu și Francisc Valkay (foto stânga, Timișoara, Orizonturi culturale.ro) recitalul de operă al baritonului Emil Pinghireac; (foto dreapta, Iași); Recitalul de pian și prime audiții ale colosului muzicii ușoare românești, Nicolae Kirculescu. Acestea întregeau bogata panoplie de emisiuni realizate de Tanți Drobotă de-a lungul anilor. Ar mai fi de povestit, de comentat și, ca să fim malițioase, ar fi fost cu mult mai multe dacă ar fi existat cuvenitul respect și condiții mai bune de lucru pentru realizatorul de cultură.
Ar fi fost profitabil pentru Instituție, Radio-ul având deja multe înregistrări muzicale posibil de folosit rapid pentru filmări în perioadele în care artiștii erau disponibili. Puteau fi oferite la schimb cu realizări din aceeași categorie artistică (operă, operetă, balet) sau vândute Televiziunilor vecine.
Tanți și-a amintit de valoroasele interpretări ale lucrărilor lui Beethoven și nici eu nu ocoleam să selecționez pentru producțiile mele arii, duete, scene, momente coregrafice din compozițiile acestora. Cred că dintre multele secrete ale farmecului muzicii acestora este o translatare a caracteristicilor instrumentale spre o anume fluidizare a vocii la Beethoven și o gândire muzicală influențată imaginativ de eleganța gestului coregrafic la Ceaikovski. Interesant este și efectul invers, inflexiuni cu accente de tip emoțional le găsești în orchestră, precizia sunetelor și coordonarea instrumentelor regăsind-o în definirea gestului coregrafic și în asamblarea subtilă acțiunilor de pe scenă.
Unul dintre spectacolele pe care le-am vizionat împreună cu Tanți a fost ceaikovskian fiind greu de uitat vreodată – Dama de pică, interpretat de soliștii și ansamblul Teatrului Balșoi, la București, cu ocazia unui mare turneu. O interesantă lecție de viață cu accente filozofale. Cât poate fi de dramatic, de încărcat de zbucium ce poate duce până la nebunie, un personaj din înalta societate rusească care are tot ce-și poate dori, bucurii, plăceri, dat cade în absurd. Sunt distruse fără voie, lângă el, și alte suflete, se prăbușește iubirea – sentiment atât de prețios și rar. Personal sunt legată sentimental de personajul Liza – interpretat în primii ani de scenă mama, soprana Ana Tălmăceanu-Dinescu, mama mea (foto stânga). „Este un rol surprinzător de modern gândit componistic”, îmi spune Tanți, „doamna Tălmăceanu era aceea care avea să impresioneze, în ani, prin interpretările sale încărcate de dramatism din Aida, Madame Butterfly, Othello, – în rolul Desdemona, Trubadurul – Leonora, Tosca dar și din Ebreea sau Kneazul Igor – Iaroslavna. Avea acel fior al dramei în sânge și vocea căpăta culoarea întunecată a suferinței. Intra perfect în „pielea” personajelor, lucruri ce erau dovada talentului și inteligenței.”.
Târziu în timp, eram deja redactor la Radiodifuziune, îmi mărturisea că rolul acesta a fost solicitant fără a avea o anvergură mare. Partitura muzicală este superbă, plină de accente de iubire și deznădejde cutremurătoare. Vocea trebuia condusă ca sub o cupolă pentru a avea acea învăluire întunecată a stării sufletești (foto ansamblu, Teatrul Bașoi, 2019, sursa operaandballet.com).
„Îl citisem în tinerețe”, continuă Tanți, „pe marele Pușkin. Opera Dama de pică a văzut luminile rampei în 1890, pe scena Teatrului Mariinski din Petersburg. Subiectul este dureros de trist și în aceeași măsură incitant pentru că stârnește curiozitatea. Parcă noi înșine am pătrunde în această poveste. Însăși viața (foto Ceaikovski, sursa historia.ro) noastră este și ea o dramă dar nu o realizăm. Bine spuneai în motto-ul unui studiu de-al tău, că ne mângâie dragostea și ne vindecă credința de mai putem răzbi în drumul spre mai departe. Sub o formă amplă, această considerație este prezentă în opera Dama de pică, în mod paradoxal, prin elemente ce vin să contrazică un adevăr, cred că tocmai din motivul de a-l evidenția.”
Compozitorul trecuse deja prin experiența componistică solicitantă ce scosese la lumină opera Vrăjitoarea (1887). Finețea descrierilor melodice gradate atinge în Dama de pică rafinamentul, opera rămânând în istoria muzicii ca o capodoperă antologică.
„Libretul este semnat de fratele compozitorului, Modest, continuă Tanți. „Palate, saloane splendide grădini, baluri, jocuri de cărți – reprezintă ambianța și obiceiurile nobilimii sfârșitului de secol XVIII. Întâlnirea dintre Liza, nepoata unei bătrâne contese și nobilul Hermann este un adevărat coup de foudre. Dându-și seama că nu va putea cere mâna Lizei decât cu prețul averii sale, va urmări ceas de ceas să se îmbogățească aflând secretul celor trei cărți de joc ce i-ar putea aduce noroc și împlinirea visului său. O va amenința speriind-o de moarte pe bătrâna contesă, deținătoarea secretului dar fantoma ce i se va arată după moartea acesteia îi va dezvălui cărțile Trei – Șapte – As. Hazardul vieții, hazardul jocului de cărți face ca cea de-a treia carte din mâna sa să fie o Damă de pică, Hermann pierzând astfel tot ce câștigase până atunci.”
Da… Dezamăgirea devenită deznădejde. Oare totul se întoarce împotrivă? Descumpănită de comportamentul halucinant al lui Hermann, în contradicție cu tumultoasele sale declarații de dragoste, fierbințile îmbrățișări și sărutări, Liza se aruncă de pe pod, în apele reci ale Nevei. Hermann însuși își ia viața în mod brutal, cu un pumnal.
„Teribil final… Să mori pentru iubire… Dificil moment în care trebuie să arăți, din punct de vedere scenic, profunzimea mesajului. Cum ai fi procedat dacă ai fi fost regizorul spectacolului?”, m-a întrebat Tanți.
Cred că i-aș fi cerut Lizei să înainteze pe pod, cu mișcări încete și, întâlnind în cale o femeie modestă, să-i dăruiască blănurile, bijuteriile într-un gest simbolic de renunțare la o viață bogată dar tristă și la prințul logodnic Elețki pe care nu ăl iubea și nu îl dorea.
„Da, iubirea reușește să domine în această bijuterie muzicală ceaikovskiană!”, conchide Tanți.
Să-i urăm Constanței Drobotă, membră a două organizații profesionale importante – UCIN și UZP, care au apreciat valoarea culturală a activității sale în totalitatea ei, sănătate și bucurii alături de familie și prieteni.
Calde îmbrăţişări și întreaga considerație,

Santuzza Tălmăceanu-Dinescu
Muzicolog, realizator tv, Membru UCIN, UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*