default-logo

Depresia angajaților „costă” economia lumii 1.000 miliarde de dolari pe an

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) cere statelor și guvernelor mai multe măsuri pentru protejarea sănătăţii mintale la locul de muncă. Potrivit AGERPRES, cele două agenţii ale ONU care se ocupă de sănătate şi de muncă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), au dat publicităţii o serie de recomandări pentru prevenirea şi protecţia împotriva riscurilor care ameninţă sănătatea mintală la locul de muncă.
Stresul psihologic are un preţ mare pentru persoanele afectate, dar şi pentru societate. Potrivit estimărilor, 12 miliarde de zile de muncă se pierd în fiecare an din cauza depresiei şi anxietăţii, echivalentul a 1.000 miliarde de dolari, potrivit OMS şi OIM. „A venit vremea să ne concentrăm asupra efectelor negative pe care munca le poate avea supra sănătăţii noastre mintale. Bunăstarea individului este un motiv suficient pentru a acţiona, dar o sănătate mintală problematică poate totodată să aibă un impact debilitant asupra performanţelor şi productivităţii unei persoane”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, într-un comunicat.
OMS a avertizat în iunie că aproape un miliard de persoane la nivel global se confruntă cu o tulburare mintală înaintea pandemiei de COVID-19, iar aceasta a agravat şi mai mult situaţia. Un adult aflat la vârsta activă din şase suferă de o tulburare mintală, potrivit OMS.
„Statisticile sunt alarmante. Avem o enormă responsabilitate în faţa noastră. Locul de muncă în sine este deseori un factor declanşator”, le-a declarat jurnaliştilor Manal Azzi, responsabil pentru securitate şi sănătate în muncă în cadrul OIM.
Una dintre recomandările cele mai importante – şi nouă totodată – este de a forma lideri responsabili, care să ştie să prevină mediile de muncă stresante şi să răspundă angajaţilor care se confruntă cu astfel de situaţii.
Foto: pixabay.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*