default-logo

Viorel Jurcuț: „Ca apropiat al fenomenului sportiv, încă aștept o strategie coerentă pentru acest domeniu de activitate în România”

IOAN VASIU: Vorbește puțin,te rog, despre debutul tău în presă.

VIOREL JURCUȚ: Debutul s-a petrecut în urmă cu aproape 26 de ani, la Radio Timișoara, în urma unui concurs de colaboratori organizat de cei din redacția Actualități. În zilele noastre pare ireal așa ceva, pentru că în prezent instituțiile de presă nu mai au parte de mulți oameni pasionați în primul rând și apoi interesați de recompensele materiale. Atunci, în noiembrie 1996, prioritățile erau într-o altă ordine și de aceea ne-am prezentat vreo 80 de tineri, majoritatea studenți, iar din aceștia am rămas trei. Mi-am exprimat dorința de a colabora și cu Divizia Sport Radio Timișoara, fiind pasionat de acest domeniu încă din copilărie.Am primit acceptul și am devenit parte dintr-o redacție, la care am aspirat încă din anii de liceu.

I.V.: De ce ai ales presa ca profesie?

V.J.: Dintr-o curiozitate, ce a devenit apoi pasiune. În anii copilăriei și adolescenței urmăream frecvent transmisiunile sportive de la televiziunile iugoslave și eram curios cum de comentatorii îi cunosc atât de bine pe sportivii despre care vorbesc. Ulterior am înțeles cât de importante erau documentarea și înțelegerea fenomenului sportiv.

I.V.: Ce înseamnă Radio Timișoara pentru tine?

V.J.: Înseamnă cam totul din punct de vedere profesional, din moment ce am ajuns să acumulez o perioadă însemnată în același loc! Am crescut cu acest post și, ca ascultător, eram foarte curios cum e lumea radioului și „din interior”.

I.V.: Alături de care jurnaliști de prestigiu ți-ai făcut „ucenicia”?

V.J.: Alături de cunoscutul comentator radio Nicolae Secoșan, cel care a inițiat Divizia Sport și a condus-o până la vârsta pensionării. Rigurozitatea și obiectivitatea erau condițiile de bază, de care a trebuit să ținem seama și pe care le considerăm la fel și la ora actuală. În plus, transmisiunile directe din fotbal și celelalte discipline sportive ne-au „călit” și pentru celelalte ipostaze, pe care le-am avut în radio, mă refer la realizarea de emisiuni ori redactarea buletinelor de știri.

I.V.: De ce ai ales audiovizualul și nu presa scrisă?

V.J.: Am mai experimentat uneori și presa scrisă, dar nu m-a atras la fel ca ritmul în care se lucrează în audiovizual. Simt că randamentul cel mai bun îl pot avea când trebuie să relatez informațiile în timp real. M-am obișnuit așa și nu mă văd într-o altă ipostază.

I.V.: Ce satisfacții ai trăit până acum, ca jurnalist?

V.J.: Satisfacțiile de a fi prezent în unele locuri, ori la unele evenimente, unde poate nu aș fi avut acces atât de simplu. În domeniul sportiv, fiind profilat pe handbal și rugby în special, am avut ocazia să interacționez cu oameni pe care i-aș fi văzut poate doar la televizor sau aș fi citit în presa scrisă ori online. Și aici mă refer la antrenori sau conducători din sportul internațional de înalt nivel. De asemenea, mi se pare că sunt privilegiat că pot alterna participările la competiții de niveluri diferite, de la turnee finale mondiale sau europene, competiții continentale de club până la concursuri de copii și juniori, unde pasiunile celor implicați sunt la fel de intense.

I.V.: Ce te nemulțumește în presa de astăzi?

V.J.: Graba cu care se pun etichete unor persoane aflate în centrul atenției, precum și căutarea senzaționalului sau a scandalului în situații în care nu e necesar. De asemenea, mă intrigă modul cum sunt folosite titluri de articole în mediul online, doar pentru a atrage „click-uri” și vizualizări; se întâmplă frecvent ca titlurile alese să nu aibă legătură cu articolele în sine.

I.V.: Mai putem spune acum că presa este a patra putere în stat?

V.J.: Nu cred că mai putem afirma acest lucru, tocmai pentru că acest domeniu de activitate a suferit la capitolul credibilitate. Și chiar dacă ar mai fi a patra putere, nu mai are vigoarea de acum 20-25 de ani.

I.V.: Cum reușești să-ți împarți timpul între jurnalism și familie?

V.J. Cu tact și echilibru, deși uneori e foarte greu, mai ales dacă ne gândim că jurnaliștii sportivi au cel mai mare volum de muncă în jurul finalurilor de săptămână, când celelalte domenii au parte de programe mai lejere. Dar mi-am asumat acest mod de lucru atât eu, cât și familia, căreia îi sunt recunoscător pentru înțelegere.

I.V.: Las la latitudinea ta să alegi câteva propoziții pentru finalul dialogului nostru.

V.J. Ca apropiat al fenomenului sportiv, aștept încă o strategie coerentă pentru acest domeniu de activitate, la noi, în România. Nu avem o legislație care să stimuleze mediul privat să vină lângă sport și să-l sprijine financiar. De asemenea, nu se simte prezența unei strategii coerente ca sportul să fie o prioritate națională. Când mergem în străinătate, primim replici admirative despre Nadia, Hagi sau Simona Halep, mai nou și despre David Popovici. Ne bucurăm pentru ei, e meritul lor că au ajuns atât de sus, dar ei sunt, din păcate, doar fenomene singulare, nu efectul unor planuri pe care statul român să le inițieze și să le pună în aplicare.

                               Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*