default-logo

OPINIE. DEX-ul și neajunsurile sale

Aşa după cum este cunoscut, limba română are multe cuvinte necunoscute, fapt pentru care sunt dese cazurile când, pentru a ne asigura că ne exprimăm corect, verbal și/sau în scris, trebuie să consultăm „Dicționarul explicativ al limbii române” – DEX-ul.

„Dicționarul explicativ al limbii române”, elaborat de Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, prezintă numeroase și grave neajunsuri, dintre care cele mai mari sunt următoarele:

  1. Nu este actualizat cu mulțimea de neologisme venite din alte limbi, cele mai multe din limba engleză, generate de progresul tehnologic.
  2. Nu se prezintă spre utilizare șiîn format online (existând numai în format pe hârtie).

Cum documentarea cea mai uşor de efectuat este în mediul online, se apelează foarte uşor la singura sursă existentă, respectiv laDEX online, pe Site-ul dexonline.ro.

Ceea ce nu ştie marea majoritate a celor care utilizează DEX onlineeste că acesta nu este elaborat de Academia Română, ci este transpunerea pe Internet a peste 30 de dicționare ale limbii române.

Proiectul DEX online: a fost inițiat de Cătălin Frâncu în anul 2001; este întreținut de o echipă de voluntari; adună eforturile a peste 200 de utilizatori; oferă accesul și utilizarea gratuită (A se vedeahttps://ro.wikipedia.org/wiki/DEX_online; https://wiki.dexonline.ro/wiki/Informa%C8%9Bii).

Pe Site-ul https://wiki.dexonline.ro/wiki/Informa%C8%9Bii autorii proiectul DEX onlineoferă explicaţii clare despre acest „proiect privat”, care: nu este realizat de lingviști de profesie, ci de voluntari pasionați de limba română, dintre care unii dintre ei au mai multe cunoștințe lingvistice decât omul mediu, dar atât; ei încercă să dea răspunsuri competente, dar nu unele cu autoritate. Autorii proiectul DEX online sunt demni de aprecierea şi de recunoştinţa marii majorităţi a populaţiei Ce ne-am fi făcut fără existenţa acestui DEX online?

Toţi cei care utilizează „DEX online”, în cazul în care ar afla despre cele menţionate mai sus, ar considera că este de strictă necesitate să fie prezentatonline şi DEX-ul elaborat de Academia Română, care este oferit publicului numai în format pe hârtie.

Obligaţia Academiei Române de a prezenta DEX-ul şi ONLINE decurge fie şi numai din următoarele prevederi din „Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române”:

1) este instituţie de interes public naţional [art. 1 alin. (3)];

2) se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii [art. 8 alin. 1 lit. b)];

3) editează opere din domeniul științelor, literelor și artelor, precum și publicații periodice [art. 8 alin. 1 lit. f)];

4) finanțarea activității Academiei Române se asigură (în principal) de la bugetul de stat [art. 9 alin. 1], deci din bani publici. Ori este inadmisibil să-ți duci existența (luxuriantă) din banii publici, dar să nu dezvolți o activitate spre folosul binelui public.

Prezentarea şi online a DEX-ului Academiei Române joacă un rol esenţial în stabilirea normelor limbii, în sistemul de funcţionare corectă a sa şi în unificare ei.

Exemplific numai câteva dintre sutele de cuvinte care ar trebui incluse în DEX: autoconsolidat; blender; blogeri; cofrag; contraprestație; coșare; curiculă; energiza, energizeze; nerezident; nonstandard; petență; postadevăr (post-adevăr); schenăr; stick (de memorie); supărici; tiribombă; titirobil; word; wikipedia, bold, boldare (pentru litere îngroșate); blender etc.

Deosebit de important este a se reţine faptul că (1) prin folosirea celor peste 30 de DEX-uri de pe Internet şi (2) în lipsa existenţei online a DEX-ului Academiei Române, se va ajunge tot mai mult în situaţia ca acelaşi cuvânt să fie folosit cu sensuri diferite, foarte diferite şi chiar contradictorii şi, pe cale de consecinţă, limba să se diferenţieze atât de repede şi atât de profund, încât va deveni tot greu să ne înţelegem unii cu alţii.

Pentru orice instituţie plătită din banii cetățenilor, singurul criteriu după care ar trebui să fie apreciată și finanțată ar trebuie să fie modul în care aceasta satisface necesităţile de utilitate publică. În caz contrar, o asemenea instituție trebuie apreciată ca fiindparazitară, care trăiește și se hrănește pe seama banilor cetățenilor, care consumă fără să le ofere un echivalent în contraprestație.

Dintre numeroasele opinii despre activitatea desfășurată de Academia Română, voi prezenta numai pe următorul:„Pe lângă Academia Română, în țară mai sunt înregistrate alte cinci academii „mai mici”, subvenționate de stat, locuri în care găsim persoane care își completează pensia cu diverse indemnizații. Unii au dosare penale, alții membri în alte astfel de „academii”. Deși finanțarea lor ar trebui să depindă de rezultatele cercetării pe care o fac, în realitate, aceste instituții sunt veritabile surse de venit pentru o serie de personalități care vânează titluri academice îndoielnice și bani” (a se vedea https://romania.europalibera.org/a/academicieni-pe-banii-statului/30686587.html).

Față de cele de mai sus, se mai impun următoarele precizări.

Indiferent în ce împrejurări te afli, când apar nelămuriri și/sau controverse cu privire la înțelesul unui cuvânt, problema se rezolvă foarte ușor, și fără costuri,prin accesarea pe Internet a DEX-ului care, în peste 98% dintre cazuri, se face de pe telefonul mobil sau de pe calculator.

Chiar dacă ești și în prezența DEX-ului în format pe hârtie, căutarea unui cuvânt se face tot de pe Internet, de pe telefonul mobil sau de pe calculator și aceasta deoarece:

1) se face foarte ușor;

2) este mult mai eficientă deoarece îți oferă posibilitatea să faci comparații între sensurile aceluiași cuvânt, atât din circa 20 de dicționare, cât și din articolele de specialitate.

Folosirea DEX-ului în format pe hârtie mai prezintă și următoarele inconveniente:

1) are un preț destul de mare;

2) este permanent depășit, față de cel online.

Cele de mai sus sunt suficiente argumente (fără să se considere că aceste sunt epuizate) în baza cărora Academia Română ar trebui să se simtă obligată să prezinte publicului (din banii căruia își duce o existență luxuriantă) DEX-ul și în format online, în mod gratuit.

conf. univ. dr.  N. Grigorie Lăcriţa

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.