E bine că există Crăciunul, e bine că există momentele de venerație divină, urmate de acele zile în care sărbătorile domnesc pe la casele noastre – măcar astfel, măcar o dată în an, chiar dacă nu conștientizează – omul de rând, își poate proiecta ființarea în fața nemărginitului, el însuși nefiind altceva decât energia sublimă, arătarea efemeră în necuprinsul cosmic, clipa drept reflectare a posibilului. Va înțelege oare, acum, la schimbul dintre ani, cât de nesemnificativ este în fața măreției divinității, că trăind cu propriile orgolii trăiește cu falsa imagine despre sine. Ce este omul căruia îi lipsește chipul care nu atinge armonia, străin de virtuți, preaplin de lăcomie, de fals, fără demnitate? Neacceptând ceea ce cu adevărat este, niciodată nu va deveni stăpânul sinelui. Mai rău, devine o încercare ridicolă de a fi stăpânul altora. Răpus de povara răului va avea parte de consecințele faptelor săvârșite.
Iată clipa în care e bine ca omul să scrijelească sub fastul propriului brad – împodobit cu vise, speranțe, fapte comise, judecăți – singur cu sinele propriu, din toți în cei care sălășluiește, să-și regăsească chipul. E clipa când își poate întâlni sinele adevărat, să se întrebe încotro și ce-i de făcut. E clipa, dar prea puțini o fac. Chiar, ce-i de făcut într-o lume fără de principii, în care infatuatul devine reper, în care nonvalorile sunt arborate precum drapelul la sărbători? În acea lume e precum în timpul pregătirilor pentru sărbătorile cu brad, lumânări și ghirlande multicolore. În acea lume tăierea bradului durează mai puțin decât căscatul celui plictisit de propria-i impotență intelectuală, dar uită că pentru a atinge maturitatea, măcar cât a bradului, va dura încă mulți ani în urma sărbătorilor. Director general
Nicu CIOBANU
director general Casa de presă și editură Libertatea
Panciova/Serbia