default-logo

Slănic-Moldova, minunat colț de rai…

Indiferent de timp și anotimp, indiferent din ce unghi o privești, stațiunea Slănic-Moldova rămâne același loc plin de o frumusețe aproape ireală, unul ce poartă binecuvântarea divină întru odihna și tămăduirea tuturor celor care i-au trecut pragul, de-a lungul celor peste 220 de ani de existență…

Potrivit uneia dintre cele mai frumoase legende ale locului, se spune că la moartea viteazului Șandru, căzut în luptele duse cu tătarii, lacrimile logodnicei lui, frumoasa zeiță a pădurilor, Nemira, s-au transformat în perle adevărate ce se rostogoleau în apa cristalină a pârâului Slănic, ale cărui valuri repezi şi înspumate le-au purtat peste praguri de stânci şi grinduri. Pe locul unde s-a oprit fiecare perlă a țâșnit la suprafață un izvor cu apă minerală, primul dintre acestea fiind descoperit pe la 1801, de serdarul Mihalachi Spiridon, pe când se afla la o vânătoare de cerbi…

Despre aceste minunății ale naturii, cercetătorii dr. G. Tudoran și dr. C. Băltăceanu spuneau încă de pe la 1924: ,,Izvoarele minerale de la Slănic-Moldova reprezintă o asociaţie fericită, pusă la îndemâna medicului pentru a trata mai toate bolile de stomac, intestine, ficat, boli de nutriţie; este un capriciu al naturii, s-a spus, ca la Slănic să fie izvoare pentru toate bolile aparatului digestiv, cum nu există în nici o staţiune din lume”.Mâna lui Dumnezeu…

Calităţile deosebite ale climatului, asociate cu valoarea terapeutică binecunoscută a apelor minerale, au favorizat crearea şi dezvoltarea celui de-al doilea profil terapeutic al staţiunii, după cel digestiv, și anume, profilul respirator, ceea ce a făcut ca o altă personalitate medicală, prof. dr. Ion Predescu-Rion, specialist pneumolog şi bronholog de mare prestigiu din anii ’30, să facă următoarea afirmaţie: ,,Slănicul Moldovei poate fi considerat ca neavând rival printre staţiunile balneare ale Europei”.

Într-adevăr, staţiunea Slănic-Moldova ocupă unul dintre primele locuri în Europa, mai ales din punct de vedere al varietăţii compoziţiei şi concentraţiei apelor sale minerale. Faptul că izvoare de tipuri atât de variate izvorăsc pe o zonă relativ restrânsă, uneori chiar alături unul de altul şi totuşi diferite ca efecte curative, constituie o particularitate balneologică rar întâlnită atât la noi, cât şi peste hotare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care stațiunea slăniceană poate fi considerată mai înzestrată de natură decât renumitele staţiuni Karlovy-Vary, Vichy, Montecanini sau Baden-Baden, neavând corespondent ca profiluri similare decât o altă reputată staţiune din Cehia: Mariánské Lázně (Marienbad). Iar una dintre consecințele practice ale diversităţii apelor sale minerale este aceea că, potrivit specialiștilor, s-au putut stabili metode de tratament pentru majoritatea afecţiunilor gastrice, intestinale, hepatice şi de nutriţie şi, totodată, pentru stări funcţionale total diferite ale tubului digestiv: hipo sau hiperaciditate, hipo sau hipermotilitate etc.

Și iată că, pentru prima dată în istoria orașului-stațiune, în urma soluționării litigiilor cu proprietarii de terenuri și clădiri din zonă, preluate în regim privat după 1989, izvoarele minerale au trecut în proprietatea publică a autorităților locale, o reușită fără tăgadă, care deschide calea investițiilor în dezvoltarea și modernizarea acestora.

Mai mult, cele 11 izvoare minerale din cele peste douăzeci de resurse de care dispune stațiunea au fost repornite la mijlocul lunii octombrie (chiar de Sfânta Cuvioasă Parascheva), în urma unui amplu proces de reamenajare a întregului areal mineral care se desfășoară de-a lungul malului drept al râului Slănic, pe o distanță de aproximativ doi kilometri, de la confluenţa Slănicului cu Slănicelul (550 m. altitudine) şi până la confluenţa Slănicului cu pârâiaşul Scărişoara, unde se află punctul turistic și izvorul ,,300 de scări” (480 m. altitudine).

Izvoarele minerale constituie principala bogație a stațiunii, ,,darul special al lui Dumnezeu, pentru locuitorii  Slănicului, ai României şi ai întregii planete”, aşa cum îi plăcea să spună regretatului medic slănicean, Dorel Rape, talentat, fin și subtil prozator, poet, dramaturg, pictor și sculptor, trecut la cele veșnice la mijloc de primăvară, veșnică în sufletul și spiritul său…

Acum, în preajma celebrării Crăciunului și a Anului Nou, stațiunea Slănic-Moldova se pregătește să-și întâmpine vizitatorii și admiratorii ei de pretutindeni, cu binecunoscuta și apreciata ospitalitate moldovenească, dar și cu oferte de nerefuzat…

Este o perioadă plină de efervescență, în care hotelierii pun la punct ultimele detalii pentru petrecerea celor din urmă mari sărbători ale anului, într-o atmosferă plină de antren și bucurie, din care nu vor lipsi bucatele alese, urătorii și momentele surpriză… Toate, în acompaniamentul muzicii de voie bună, colindelor și efectelor magice ale naturii…

Vă așteptăm cu drag la Slănic-Moldova!

Tuturor, LA MULȚI ANI!

 

Romulus-Dan Busnea / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*