Lumină pentru Mama

     Mamei mele Ecaterina Țene

  

  În fiecare zi îţi aprind din inimă  lumina,

  Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,

 De am greşit, îmi port şi-acuma vina

  furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

 

                  Îmi port crucea plecării mele din sat,

                  Alergând după fluturi sub cerul depărtării,

                  Iar dacă, uneori, am căzut  în  păcat,

                  Îţi cer iertare,mamă,la ceasul înserării.

 

                  Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o  vezi,

                  Eu,lumânării zilei mă închin sfios,

                  De Sus, ştiu, tu prin lume mă urmezi

                  Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.

 

                  Iubire şi cald era mamă lângă tine

                  În universul casei în amintire rămas,

                  Dar o chemare încolţea, pe-atunci, în mine,

                  Destinul îmi pregătise-un Pegas…

 

                  De-atunci colind prin păduri înşelătoare

                  Tezaur de invidie, ură şi venin.

                  Am mai venit la casa albastră pe-o cărare

                  Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin

 

                  Aşteptai tăcută cu  fruntea de fereastră

                  Aveai în ochi aşchii de întuneric

                  Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră

                  Doar el mă cuprindea în mieziul sferic.

 

                  O iubire de tine îmi intă-n sânge mamă

                  Cu ghiocei, muşcate şi miros de pelin,

                  Dojeana-ţi blândă aş lua-o acum în seamă

                  Şi m-aş întoarce acasă pe urme de senin.

 

                  Un dor îmi coboară în inimă de casă

                  De truda tatei,a ta şi de înserate mângâieri,

                  Însă urma voastră de aer rămasă

                  Când o ating se preface-n ieri

 

 

                    În fiecare zi îţi aprind din inmă lumina,

                    Lumânare,mamă,pentru sufletu-ţi umil,

                    De am greşit, îmi port şi-acuma vina

                    Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

 

                                                Al.Florin ŢENE / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Dumitru Negoiță Reply

    Citind această poezie am trăit clipe de stimă, dragoste, iubire, bucurie și apreciere față de cea care a dat viață unui mare cărturar, mare scriitor, mare ziarist, mare român. O rezistență prin cultură, pentru ca românismul să dăinuie.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.