Gândind la dragele noastre

În ajun de ziua femeii, un gând drag de apreciere, de aducere aminte, pentru soțiile, mamele, cunoștințelor noastre  – de aici  sau din ceruri.

 Vă propunem câteva poezii , dedicate mamei,  ale regretatei  sotii si mame, poeta și scriitoarea Florica Batu – Ichim din Kitchener ON.

Orele mamei

Orele mamei, nu-s orele mamei.
Sunt orele sferei, sunt orele lamei,
sunt ore de vãmi si ore de zbor,
vremi ce înaltã, timpi ce cobor’
Orele mamei…
Cine’ar putea întelege ?
Rebele urlând
sau
închise în lege,
colorate intens
sau fãrã culoare,
vreme ce râde, timp care doare.
Negre abisuri, explozii de stele –
orele mamei…
Doamne,
îti multumesc pentru ele…


Mamã, trecând

Ca un nor plin,
a venit si
s-a dus,
mama
adormind în apus.

In umbra lui:
câmpul cu flori
si ploaie mãruntã…
In urma ei
copiii jelind
si crescând,
gând
dupã gând…
“ Norule,
când o sã mai vii ?”
Întreabã pãmântul.
“Mamã,
esti printe vii ? “
lãcrimazã ceara,
soarele, vântul…


Tãcerile norilor

Ai trecut, mamã,
ca un nor alb ai trecut…
Nu mai existã ‘prezent’
nu ai existã ‘trecut’.
Ai fost, nu ai fost ?
In oglindã mã uit.
Pot
sã-mi mi amintesc ?
Pot sã mai uit ?
De umbre fugind
mã strângeam lângã tine.
‘A fost ziua Intâia…’
Erea cald…Erea bine…
Acum,
mã mai vezi ?
De stiut,
mã mai stii ?
Eream cea mai micã
dintre multii copii,
pelticã, firavã,
hai-huie cu gândul,
mã jucam cu luceferi
si soarele bându-l.
Dar ce sã-ti mai spun…
De-acum sunt bãtrânã,
Hai, vino iar, mamã
si ia-mã de mânã,
alinã-mã iar:
“copilitã vãpaie
licãrind printre frunze
în stropii de ploaie ”.
Sufletului i-e fricã.
Trupul se teme.
Povesteste-mi cum este
în fãrã de vreme
unde un-i moarte
durere si chin
nici fii nu dorm
în somn cu suspin.

X

-Taci, femeie nebunã !
Mama, învãluitã în linisti,
printre raze aleargã
pe câmpul de crinisti ;
n’o atinge prosteste
cu vre-un gând,
un cuvânt…
S-a întâlnit,
în drum,
cu un sfânt
si urcã… si urcã…
si urcã, mereu…
Unde e dânsa ?
Unde sunt eu ?
Pruncii mei râd –
petale de timp
germinând din trecut.

Vânturatã de vremi,
mamã,
ca un gând alb ai trecut…


Grija mamei

Ingere bun,
Hai sã mai stãm, asa,
oleacã, de vorbã.
Copiii îmi plâng.
Am pus
sã fac ciorbã,
legume sã toc,
pãstârnacul sã’l tai,
încropesc s’un mãlai.
Când sã mã rog
si când sã-ti vorbesc ?
clipele,
înghesuitele,
se’mping,
se bat,
se ciocnesc.
Oare mã auzi
de-ti vorbesc doar în gând ?
Asculti tânguirile mele
când si
când ?
Dar hai sã mai stãm asa,
de taclale :
pe unde te-au mai purtat
aripile matale ?
Ai mai vãzut fata Domnului,
Acum, de curând ?
In pagina mea
a mai sters vre’o consoanã ,
a mai adãugat vre un rând ?
Picurã lacrimi din ani
când de zile se storc.
I-ai spus cã mi-e dor
la El sã mã’ntorc ?
L’ai rugat pentru morti ?
L’ai rugat
pentru viii ?
Cu lacrimi în ochi,
L’ai rugat
sã un-mi certe copiii ?
I-ai dus rugile mele
peticite, soptite,
cu mintea aiurea,
cuvinte zbârcite ?
Atâte’am sã-ti spun
dar se scuturã clipele,
sfioasele.
Mai rabdã-mã
o fãrâmã de tip
sã spãl rufele,
vasele.

x

Sfârsitã e truda.
Primit-am
pâinea si vinul
în casã.
Inger al meu,
adunã degrab’
îngerul sotului,
îngerii copiiilor,
cu totii
la masã !

……………………………………..
Florica Bațu-Ichim ( 13 aprilie 1945 în București – 4 septembrie 2010 -Kitchener, On, Canada) poeta, scriitoare

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.